Neverending nights ♡ I.Sleeping Beauty

1. Frumoasa Adormită.

Era întuneric și mă simțeam imobilizată. Încercam să îmi mișc corpul, însă orice urma de forță pe care am avut-o vreodată în mine era dispărută de mult. Capul mă durea îngrozitor și mici furnicături mi-au cuprins întreg trupul. Măcar acum începeam să îl simt, nu era nimic plăcut. Era o amorțeală de nedescris și un fel de incomoditate, căci senzația ce o aveam nu putea fi numită durere.

„De ce nu pot să deschid afurisitii ăștia de ochi?" Mă întrebam întruna. Aveam impresia că dormisem un secol si totuși eram suspect de obosita și slăbită.
Eram speriată și confuză, nu aveam nici un indiciu despre locul în care mă aflam. Mi se părea că e unul dintre acele coșmaruri în care știi că doar visezi, dar nu poți face nimic să te trezești. Oare asta se întâmpla acum? Nu, se simțea prea intens și real.

Era ca și cum fusesem bine legată, însă nu simțeam nici o funie care să mă țină. Aveam toată libertatea necesară și totuși trupul meu nu mă asculta; nu puteam să mișc nici un deget.

Un ticăit enervant îmi răsuna în ureche, aproape dureros, iar după câteva secunde reușisem să disting sunetele.
La început le auzisem slab, apoi din ce în ce mai puternic. Poate prea puternic. Aveam impresia că îmi bubuie timpanul și vroiam să strig la ei să facă liniște.

„ - În dupămasa aceasta o vom deconecta de la aparate. E inutil, au trecut cât? Opt luni?
-  E trist, nu-i așa? Acum câteva luni avea totul, iar acum viața ei se leagă de niște aparate. Și e atât de tânără! Cum trebuie sa se simtă asta? Oare e conștienta? Știe ce se întâmpla?
- Probabil că și ea a obosit sa lupte, vine răspunsul bărbatului ce îmi părea mult înaintat în vârstă.”

Totul părea ciudat și nebunesc, de parcă trăiam cel mai urat coșmar. Nu îmi dădusem seama de la început, dar pe măsură ce ei discutau, lucrurile au devenit clare.
Eram într-un spital, cu corpul paralizat, cel mai probabil în comă.

Încercam să-mi amintesc ultima oară când am fost trează, dar în schimb m-am ales doar cu o altă durere groaznică de cap. Începeam să mă panichez. Doar nu mă vor lăsa să mor! Nu vreau asta, mi-e frică!

Era prea real ca să fie un coșmar, durerile au devenit groaznice și senzația că nu îmi pot controla corpul mă terifia.
Auzisem ceva despre deconectarea mea de la aparate și îmi doream doar să pot plânge. Măcar așa ar vedea ca sunt trează și ar face ceva. "NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR, LA NAIBA! SIMT TOTUL!"

Încercam să ţip, să strig la ei că sunt aici și ca nu vreau să mor.

 " - Lăcrimează cumva?
- Da , asta văd...
- În sfârşit dă un semn! E de bine..Nu-i aşa?
- Da, dar nu  te entuziasma prea tare..E posibil să nu fie nimic."

Începusem să cred că o să reuşesc..să deschid ochii, dar nu puteam. Nu reuşeam să-mi controlez corpul..Și oricine ar fi acea voce feminină, dacă mă trezesc îi voi fi veșnic recunoscătoare. Haide, măcar tu, nu renunța la mine, mă rugam.

 "- Cred că a fost o alarmă falsă .. Ar avea nevoie de o minune să se trezească !"

Încercam din toate puterile să fac ceva, dar era inutil, fără rezultat. Corpul meu nu mai îmi asculta comenzile. După multe eforturi, adormisem. Sau poate leșinasem. Tot ce știu e că nu mai auzeam nimic.

Haide, Alisson! Poți să deschizi nenorociții ăia de ochii!

Reușisem să clipesc. Am deschis ochii pentru o clipă, o singură clipă ce mi-a părut infernală.

I-am închis la loc . Nu puteam să-mi ridic mâna sau orice alt membru al corpului , dar reuşeam să-mi mişc degetele.

Încercam să stau trează până vine un doctor, dar părea cel mai greu lucru din lume.. şi parcă nu mai venea nimeni. Auzeam voci pe hol , dar nu intra nimeni în salonul meu ..şi nu reuşeam să scot
nici un cuvânt . Nu puteam să ţip .. să fac nimic ! Mă simțeam neputincioasă și faptul că nu-mi puteam controla propriul corp mă scotea din minți.