Neverending nights ♡ I.Sleeping Beauty

7. "Doar al tau"

Am incercat sa deschid ochii, dorindu-mi sa scap de intunericul ce ma tinuse prizoniera pentru mult prea mult timp.
Imi amintisem durerea insuportabila de cap de mai devreme, ce se resimtea usor acum si teama din ochii lui Klaus.
Dumnezeule, sigur am lesinat si l-am speriat teribil.
Lumina ma deranja si imi era mai mult decat dificil sa imi tin ochii deschisi mai mult decat o secunda. Simtisem imediat mirosul cunoscut de spital si oftasem. Mi-am dus mana la cap, masandu-mi fruntea si usor, usor am deschis ochii.

- Iubito, te-ai trezit! Doamne, m-ai speriat groaznic, spune dintr-o suflare si chicotesc.

- Doar nu credeai ca scapi atat de usor de mine.
Se incrunta si imi saruta podul palmei, ignorand comentariul meu.
- Trebuie sa chem medicul, stai aici cuminte, imi porunceste ca unui copil si iese afara din salon.
Venise imediat insotit de medic si dupa cateva controale, decide ca ma poate lasa acasa. Bineinteles, cu cateva conditii stricte ce nu imi conveneau prea mult. Nu aveam voie sa ma mai ridic din pat, decat pentru a merge la toaleta, urmatoarele cinci zile si trebuia sa iau medicamentele la ore fixe, plus un regim alimentar cu mese regulate, ce trebuia respectat.
Lesinasem din cauza epuizarii. Cat fusesem in spital, in afara de exercitiile zilnice pentru recuperare si mersul pana la baie, cu ajutor, nu facusem nimic, iar acum facusem prea multe, dintr-o data. Ma fortasem, asa cum Klaus spusese mai devreme.
Medicul daduse de inteles ca orice activitate ce solicita efort fizic imi era interzisa si nu puteam sa nu vad privirea lui Klaus, ce ma ardea.

- De cat timp sunt la spital, Klaus? Intreb vazandu-i cearcanele, teama punand stapanire pe mine. Nimeni nu mentionase nimic de asta, iar Klaus purta alte haine. Ma panicasem, vazand ca ii ia ceva sa raspunda.

- De ieri. Ti-au facut cateva perfuzii si ti-au administrat calmante, de asta ai dormit atat. De ce nu mi-ai spus ca nu te simteai bine? Ma mustreaza el si imi las privirea in jos, vinovata.
Din cauza incapatanarii mele, ajunsesem iarasi intr-un spital.
Nu am mai spus nimic, ci doar l-am lasat sa ma imbrace in hainele pe care mi le adusese si ma asezase in caruciorul cu rotile. Nimic nu ma facea sa ma simt mai neputincioasa de atat.
Ma asezase pe scaunul din dreapta si imi pusese centura de siguranta, apoi plecase sa inapoieze caruciorul.
Trantii portiera nervos si pornise masina in tromba.

- Sunt atat de suparat pe tine, spune maraind si nu zic nimic, caci avea dreptate. Sa nu mai faci asta niciodata! Continua sa ma certe. Ai idee cat de speriat am fost? Am crezut ca o sa intri iarasi in coma, la dracu! Nu pot sa cred ca m-am lasat pacalit! Te simteai rau si nici macar nu am observat. Ce naiba a fost in capul tau sa nu imi spui? Cum ai putut sa fi atat de inconstienta?

- Poate ca am vrut sa profit de fiecare minut pe care il mai am cu tine, strig inapoi spre el, nemaiputand sa ma abtin.
Trage masina pe partea dreapta, punand o frana brusca si noroc cu centura, caci altfel m-as fi lovit de parbriz.
Il vad tragand aer in piept, incercand sa se calmeze si imi simt lacrimile iesind la suprafata.
Se intoarce cu fata spre mine si imi prinde mainile intr-ale lui.

- Poti sa intelegi ca nu plec niciunde, Allisson? Nu as fi plecat nici inainte, daca nu as fi fost obligat de situatie. Nu mai fa presupuneri si ai putina rabdare. La momentul potrivit, vei afla tot si vei intelege. Nu te-am parasit nici o secunda, stiam absolut tot ce faceai si nu ai idee cat de greu mi-a fost! Nu am atins nici macar o alta femeie in tot acest timp, la dracu! Am fost si sunt doar al tau, pricepe odata si nu ma mai pune in astfel de situatii.
Ma socase. Tot ce auzisem era "nu am atins nici macar o alta femeie", dupa asta, nu am mai putut sa ma concentrez la nimic. Ce? Ce naiba tocmai imi spusese?

- Ce ai spus? Intreb cu voce tare, privindu-l socata si simt cum picioarele mi se inmoaie.

- Ca sunt doar al tau, repeta oftand.

- Nu, nu asta. Nu ai mai fost cu nimeni? Insist, naucita de intreaga situatie.

- Nu. Nu am avut nici o alta iubita si nu m-am culcat cu altcineva. Inca de atunci, de prima oara cand mi te-ai oferit, ai fost singura femeie din patul meu, din viata mea si....
Nu ii dau voie sa isi continuie discursul si ma napustesc asupra buzelor sale, pe care le sarut cu mai multa dorinta ca oricand.
La dracu cu restrictiile medicului, puteam sa intru si in coma acum, eram fericita. Ceva din mine imi spunea ca nu mintea si asta ma bucura enorm. Toate teoriile mele si zidurile dintre noi cedasera si ma simteam mai indragostita ca niciodata.
Doamne, in ce mod am ajuns sa il iubesc! Klaus Green furase si ultimul strop de ratiune de la mine, cu ultima marturisire.

- Iubito, ia-o mai usor, tocmai ce ai iesit din spital si medicul...

- Nu imi pasa! I-o tai scurt. Te iubesc! Te iubesc mai mult decat orice, Klaus! Ii spun si desfac centura, urcandu-ma la propriu deasupra lui.
Ii simt zambetul si ma lipesc si mai tare de el.

- Esti iertata pentru ca m-ai dus de nas, domnisoara. Dar nu o sa iti mai iasa inca odata! Ai auzit clar ce a spus medicul si nu vreau sa aud obiectii.

- Mhm, murmur eu si continui sa il sarut de parca viata mea depindea de asta. Si chiar o facea. Fara el, stiam ca m-as fi cufundat intr-un intuneric adanc.

- Si eu te iubesc, Allisson! Imi ofera el raspunsul mult asteptat, privindu-ma cu irisii lui verzi, ce imi sucisera mintile de cand ii vazusem prima oara.
Desi pierdusem tot, il castigasem pe el si eram convinsa ca va fi capabil sa umple orice gol.

- Haide sa mergem acasa, iubito, spune cand cineva ne observase pozitia indecenta si ne claxonase.
Deci nu aveam sa primesc mai mult.