Different Melodies

Capitolul 8

   După coşmarul/visul/ce-o fi fost de azi dimineaţă, ziua se arăta una demoralizantă. Capul mă durea ca naiba şi mă simţeam ca un sloi de gheaţă mişcător. Mai aveam de scufundat Titanicul şi mă puteam numi mândră un ice-bearg. Pe lângă asta vremea era oribilă. Ploua şi în jurul şcolii totul era noroi. Noroi.

   -Tessa?

   -Nu, bunica pe patine, am spus eu nervosă spre Chase, care se holba la mine cu ochii mari. Ce vrei, obsedatule?

   Mă simţeam şi mai groaznic. Faţa îmi era în flăcări, însă în rest îmi era frig şi îmi îmbrăţişam corpul sperând la căldură. Da, probabil că mă şi răcisem. Gata cu minunata mea carieră de ice-bearg.

   -Nimic, răspunse şi se întoarse spre tablă, prefăcându-se atent la franceză, deşi ştiam că nu pricepea o boabă. Doar că.., pari cam bolnavă.

   -O, Doamne, mersi Captain Obvious! Mi-am lipit obrazul de bancă, simţind suprafaţa rece ca o pătură minunată. norişori aproape invizibili îmi ieşeau pe nări. Mi se părea că unul dintre ei semăna cu Flipper, delfinul din poveste. Am început să murmur introul de la animeul meu preferat, Regele Shaman şi mi-am închis ochii, imaginându-mi ce fantomă mi-ar fi fost mie parteneră.

   -Doamnă Vanner, cred că Tessa are febră, se auzi o voce de departe. 

   -Sunt perfect bine, i-am spus poneiului care vorbise.

   -Domnişoară Oliver? întrebă o voce lângă urechea mea.

   -Heaammm. Daa? am întrebat uşor deranjată. De ce nu mă lăsau ăştia să visez. Unicornii voiau să mă ducă în Tir Na Nog. Nu voiam să ratez asta.

   -Tess?

   Am recunoscut vocea. În ciuda durerii care-mi cuprindea corpul şi a sentimentului de plutire, mi-am descis ochii şi m-am ridicat, privind spre posesorul vocii. Doi ochi albaştrii mă priveau. Clipiră şi am simţit nişte mâini prinzându-le pe-ale mele.

   -Te duc la cabinet, bine? întrebă Michael şi îmi puse un braţ în jurul umerilor. M-am lăsat să alunec şi el mă luă în braţe. Am şuierat ceva intelgibil şi am scâncit când am ieşit din încăpere pe holurile reci. Simţeam dinţii clănţănindu-mi şi parcă eram incompletă. Tremuram şi îmi era aşa fig. Chiar şi cu braţele acelea calde care mă ţineau, îmi era frică să nu cad, să nu mă pierd.

   -Tessa! Să nu îndrăzneşti să adormi. Nu te lăsa, te rog!

   M-am agăţat de vocea lui, care era ca un cârlig, ca un colac de salvare şi mi-am deschis ochii. Îl vedeam pe el, acolo şi ştiam că pot să mai stau trează.

   -Mişcă-te mai repede, i-am spus într-o tentativă de sarcasm, însă a ieşit mult prea şoptit şi inocent.

   -Să trăiţi, se conformă şi începu să meargă mai repede. Auzi, Tess?

   -Ultima dată când am verificat nu eram surdă.

   -O, eşti bine, remarcă el cu un zâmbet uşor, apoi am tăcut amândoi, deoarece ajunseserăm la cabinet. Poţi să stai?

   -Băieţaş, eu sunt Batwoman. Nu mă subestima, i-am spus, simţind că leşin, însă fiind prea încăpăţânată să recunosc. Mă lăsă uşor jos, însă îşi puse un braţ în jurul taliei mele. Deschise uşa şi mă ajută să intru.

   -Oh, Sfinte, se auzi vocea unei femei, însă eu eram prea ocupată cu respiratul ca să mă pot concentra la ea. Mi-o imaginam ca pe acele personaje secundare din animeuri, care erau toate la fel. M-am simţit luată iar în braţe şi pusă pe un pat.

   -Acum pot să adorm?

   -Nu, răspunse o voce. Mai rezistă puţin, copilă.

   M-am conformat în timp ce mi-am şimţit crpul atins de tot felul de chestii ciudate, dar prea nepăsătoare să mă gândesc la ele, am început să-mi amintesc un cântec şi, când am simţit că asistenta sau doctoriţa sau ce-o fi ea plecase de lângă pat am început să fredonez. Come stop your crying it will be alright.... Nu-mi puteam aminti cine cânta melodia... era aşa de frumoasă, însă pur şi simplu nu-mi apărea beculeţul. Nu suportam să mi se întâmple asta. Am continuat să cânt şi asitenta se întoarse.

   -Ştiu cântecul acesta, spuse ea. M-am ridicat în şezut şi am prins-o de mâna în care ţinea un pahar cu apă, mai să-l vărs.

   -Te rog, am spus, simţind deodată lacrimi pe obrajii mei, trebuie să-mi spui cine-o cântă. Te rog!

   Începeam că fiu isterică şi o strângeam prea tare. Mi-am dat seama de asta şi i-am eliberat mâna. Prin ceaţa febrei i-am văzut ochii mari, albaştrii, plini de îngirjorare.

   -Phill Collins, îmi spuse cu o voce blândă, apoi îmi inmână ceva mic şi alb. AM privit pilula ca pe un OZN. Îmi mai dădu un pahar cu apă. Mi-am aruncat pilula în gură, am înghiţit-o cu ajutorul apei şi am oftat, plină de înfrigurare.

   -Acum poţi să adormi.

   Şi dusă am fost.

                                                     ***

   M-am trezit pe când afară urlau nebunii..ăăă, colegii mei. Azi era o seară importantă pentru mulţi dintre ei. Prima petrecere din an era dată în camera Melissei. Doar era vineri. Şi bineînţeles, eu nu eram invitată. Ce bine!

   Mă simţeam prea înfierbântată şi toată ziua era în ceaţă. Mi-am aruncat păturile de pe mine şi m-am uitat în jur.

   -Michael, pot să te întreb ce cauţi în camera mea?

   Băiatul făcu ochi mari când mă văzu aşa de vioaie. M-am ridicat în şezut şi l-am privit cu ochi de şoim.

   -Păi eu te-am adus aici, se justifică el.

   -Şi ai rămas pentru căăă...?

   El roşi şi mi-am arătat unul dintre cele mei malefice rânjete.

   -Păi mă bucur că ţi-ai făcut griji pentru mine, dar aş vrea să mă îmbrac şi să fac un duş şi nu cred că suntem chiar atât de apropiaţi încât să te invit şi pe tine.

  -Măcar te-ai gândit la asta, remarcă zâmbind şiret.

   -Nu-ţi forţa norocul, băieţaş! am spus şi l-am huşuit afară din cameră.

   Acum trebuia numai să-mi amintesc ce naiba făcusem restul zilei. Floare la ureche.

   Eram terminată.