Capitolul 10

215 12 17
                                    

Nu mă aşteptam să dau de o şleahta de adolescenţi cu mutre mult prea serioase pentru varsta lor.

Renee mă privea reţinută, ca şi cum nu ştia la ce să se aştepte de la mine. Lângă ea stătea o blondă cu şuviţe albastre. Avea un cercel în buză şi îmi făcu cu ochiul. Mai era şi Bella acolo. Erau şi vreo alte trei fete şi încă patru băieţi. Unul dintre ei era un roşcat simpatic care îmi zâmbi. În rest toţi aveau privirile lipsite de expresie.

M-am luptat cu impulsul de a sublinia ciudaţenia situaţiei şi i-am aruncat lui Michael o privire de Şi-acum-ce? El îmi făcu semn să mă aşez lângă Renee. M-am aşezat.

Lumina în încăpere venea de la un lampion de acela de hartie. Avea pe el lipite diferite steluţe, inimioare şi forme făcute din hârtie creponată şi aruncau lumini misterioase pe feţele celor prezenţi în încăpere. Am auzit foarte clar cum Michael inspirase.

-Ştim de o bună bucată de vreme că şi Tessa este una dintre noi. Am aşteptat destulă vreme, spunea el, aşa că a venit şi timpul ei. Sunteţi de acord sau vreţi să o supunem testului? Cine e pentru test să ridice mâna. 6 mâini se ridicară.

Inima mea bătea mai tare. Test? Ce poate să fie? Doar gândul îmi dădea fiori. Nu aveam stare. Renee nu mă privea în ochi. Eram speriată.

-Ce... ce trebuie să fac?

-Nu te speria!

Aloo! Suntem într-un pod, noaptea, când ar trebui să dormim, nu să dăm teste sinistre şi să purtăm discuţii de tipu "Stăpânul inelelor"! Da, o sa-mi fie frică!

-Chris, adu-o.

O tipă minionă, cu părul scurt, negru şi lucios, se ridică şi căută în cutia din spatele ei ceva. Doamne dă să fie o napolitană! Nu ştiam la ce să mă aştept, dar în niciun caz la o figurină cu un lotus. Da. Era un lotus inchis, de culoare albă-rozalie, cu petalele suave atent lucrate. Mi-o întinse.

Am privit-o cu interes. Părea o jucărioară oarecare.

-Trebuie să gândesc ca un lotus?

-Nu, deşi ar fi amuzant, întotdeauna am fost curios ce gândeşte un lotus. Roşcăţelul care îmi vorbise zâmbea. Mă făcu să mă simt puţin mai stăpână pe mine (şi pe lotus). Trebuie să cânţi.

-Numai atât? Eram confuză. Mă aduseseră aici în podul sinistru din internatul sinistru la o oră şi mai sinistră ca să le cânt?

-Cam da.

-Sunteţi ciudaţi rău, i-am anunţat.

-Bine-ai venit în club!

Am aruncat o privire în jurul meu. Ce era să cânt? Şi mi-a venit în minte o melodie atât de evidentă.... şi evidenţia cam exact ce simţeam eu pentru Michael. Am început să cânt cu vocea nesigură, însă, când am dat de privirea lui Renee, care într-un final mă privea, am continuat, cu mai mult curaj. Taylor Swift ştia cum să spună: ''Hei, idiotule, îmi place de tine'' cu graţie, ca o lady.

Ţineam în mână lotussul şi îl priveam fix. Pe când am ajuns la refren am scos un sunet de uimire. Floarea începea să lumineze, din interior, ca şi cum ar fi avut acolo un mic pui de stea, un fragment de lumină. Am tăcut puţin ca să-mi recapăt răsuflarea şi lumina începuse să se stingă. Reped am reluat cântecul şi am văzut din nou lumina. De data asta am uitat de colegii mei şi m-am concentrat pe muzică, cântându-i florii. La versul ''Love is a ruthless game unless you play it good and right'' petalele începură să se desfacă, una câte una. Pe măsură ce deveneam mai pasională şi hotărâtă, floarea îşi dezvăluia câte un înveliş.

La sfârşit ultimele 3 petale se dădură deoparte si am putut vedea o sferă aurie care avea strălucirea soarelui si era frumoasă. Stătea într-un pătuţ de petale mai mici. Mi-am ridicat privirea şi am rămas cu suflul în plămâni. O femeie incredibil de frumoasă stătea în faţa mea. Lumina camerei dispăruse şi numai mica sferă strălucea. Faţa femeii părea mândră.

Felicitări, Theresa! Ai devenit una dintre Deţinătoare.

A luat mica sferă şi a strâns pumnul. Pentru un moment, totul era negru, apoi pumnul ei se desfăcu şi un medalion în formă de notă muzicală se odihnea în palma sa. Strălucirea păli încet şi, fără să-mi dau seama, aşa se întâmplă şi cu femeia.

-Ce.... pui de focă a fost asta?

Toată camera râse. Fata blondă de lângă Renee îmi zâmbi şi îmi spuse:

-Ai facut-o! Eşti şi tu una dintre noi. Deţii Muzica.

-Paaauzăăă. Stop. Derulez înapoi. Cineva care vorbeşte româna?

-Cea cu care ai vorbit, începu Michael care stătea deodată lângă mine, este muza muzicii, Euterpe.

-Daaa... şi mama e canar. Nu se văd trăsăturile şi la mine? am glumit pentru a ascunde şocul şi pentru a încerca să nu accept faptul că, în adâncul meu, ştiam cine era, şi ştiam şi că nu aveam cum să ies din asta cu coada nevătămată.

-Ştiu că mă crezi, Tess. Oh, ochii ăia te bagă în boală! Normal că îl credeam. Euterpe ţi-a dat Muzica ei pentru a o păstra. Tu eşti acum Deţinătoare. Ca şi mine, ca şi Renee, ca şi Bella şi Ari şi Chris şi Bastian şi toată lumea din camera asta.

-Şi ce se presupune că trebuie să fac eu cu Muzica din mine? am întrebat, lăsând lotusul jos şi privind cu atenţie nota care atârna de lănţişorul acela delicat. Era frumos.

-Să cânţi!

Destul de simplu.... dar, suntem la internatul Melody, în cel mai straniu pod posibil. Nimic nu e chiar atât de simplu.

Different MelodiesWhere stories live. Discover now