Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 19

Ayla

‒ Cum adică toxic? întreb cu lacrimi în ochi. Vrei să spui că tot ce a fost între noi până acum a fost toxic?

Lacrimile îmi curg șiroaie pe față și oricât de mult aș vrea să pot opri ceea ce simt, nu pot, pentru că doare ca naiba.

Mi-au spus că a fi îndrăgostit e cel mai frumos sentiment de pe pământ, însă nu mi-au spus și că va durea atât de tare la un moment dat. Atunci când durerea apare în viața ta, nimeni nu-ți va spune cum e să trăiești cu ea. Nimeni nu te va învăța că aceasta face acum parte din tine și că te consumă până la ultima picătură de viață.

Privesc cu ochii înlăcrimați spre Kyan, care a început și el să plângă. Aș vrea să-l întreb de ce acum?, dar știu că orice aș face sau spune, ar fi în zadar.

‒ Îmi pare rău, Ayla... N-am crezut că se va ajunge aici, și că eu voi fi cel care îți va frânge inima. Sunt un nenorocit, și n-am să mă iert niciodă pentru că te-am rănit.

‒ Spune-mi cum să te ajut, Kyan, și jur că o voi face.

‒ De data asta nu cred că mă poți ajuta. Nici eu nu cred că o voi mai putea face.

Nu-l pot lăsa să plece. Nu acum când ceea ce simt pentru el e mult mai puternic ca altădată. Nu acum când știu că exsistă o șansă și pentru noi. Sau cel puțin credeam asta, cu câteva minute în urmă.

‒ Nu se poate, Kyan. Trebuie să exsiste o soluție. Nu te pot lăsa să pleci așa, spun iar vocea îmi cedează.

‒ Așa cum? vine rapid întrebarea sa.

‒ Așa brusc, spun pe o voce extrem de joasă. Te rog, Kyan, nu-mi lua și singura sursă de fericire pe care o mai am.

Când rostesc aceste cuvinte, inima mi se frânge în mii de bucăți. Dacă mai există o șansă pentru noi, undeva în lumea asta, atunci nu vreau să o irosesc pentru absolut nimic. Fiecare clipă petrecută cu el e cât o viată plină de bucurii pe care nu am avut șansa să o trăiesc până la apariția sa.

Tresar speriată atunci când Kyan se ridică de pe scaunul din fața mea, îndreptându-se spre ușa bucătăriei. Inima îmi spune că n-ar trebui să-l las să plece chiar acum, și de aceea mă ridic brusc de la locul meu și din câțiva pași ajung în fața sa, cuprinzându-l în brațe. Nu știu de ce,dar acest gest îmi dă o senzație extrem de stranie, pe care n-am mai trăit-o în viața mea.

Familiaritatea brațelor sale mă face să izbucnesc din nou în plâns, chiar dacă cu câteva minute în urmă mi-am promis că voi fi mai puternică. Pentru noi. Și pentru că, pentru persoanele pe care le iubești cu adevărat, merită să faci sacrificii.

Deși suntem amândoi aici, simt cumva că ne-am distanțat sufletele, că acea conexiune care până mai ieri exista între noi, acum a murit.

‒ Ayla, începe Kyan, indifernt unde mă va purta viața, te voi avea în sufletul meu, pentru că fără să-ți dai seama ai devenit talismanul meu norocos. Dintre toți, tu ai fost singura care nu m-a lăsat să mă scufund în suferință. Ai fost aici când alții au plecat, iar acum eu sunt cel care pleacă. N-am să mă iert niciodată pentru toată durerea ce ți-o provoc acum, dar crede-mă că e cel mai bine pentru tine și pentru noi, dacă eu voi pleca din viața ta.

Înghit în sec, pentru că vorbele lui mă dor cumplit. Mă doare tot corpul, tot sufletul, iar dacă el crede că aceste cuvinte m-au convins să accept mai ușor plecarea sa, se înșală amarnic.