Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 26

Kyan

Acasă. Când am auzit cuvântul acesta ieșind de pe buzele ei, am simțit că sunt în culmea fericirii. Tocmai ea, dintre toate femeile lumii a dat un sens acestui cuvânt, un sens despre care până acum ceva timp n-am știut nimic. Dar de azi, ea a dat o altă definiție acestui cuvânt.

Pentru mine acasă, înseamnă ea. Înseamnă familie, fericire. Acasă e locul unde mă întorc de fiecare dată când nu-mi găsesc liniștea. Acasă e acolo unde e și Ayla. Pentru că dacă n-ar fi ea, n-aș avea niciun motiv să mă-ntorc ori de câte ori mă simt incomplet.

Acasă e acolo unde sunt și sufletele noastre. Locul unde întâlnim fericirea și bucuria de a fi mereu împreună. Acasă mereu va purta numele ei.

În zilele ce au trecut, ea a fost mereu alături de mine, cu toate că nu voiam să văd pe nimeni. Nu voiam să fiu consolat de nimeni, nu voiam să vorbesc și cu atât mai mult să zâmbesc ca să par bine în fața tuturor. Nu eram bine, și nici nu mă chinuiam să fiu, dar cumva Ayla are dreptate. Trebuie să merg mai departe pentru că viața nu stă în loc pentru mine, sau pentru oricare altul care și-a pierdut părinții.

Ayla a parcat mașina destul de aproape de intrarea în cimitir, așa că nu suntem nevoiți să mergem prea mult pe jos. Și așa mi-e foarte cald, și nici nu mă simt prea bine. În ultimele zile mi-am cam neglijat tratamentul împotriva leucemiei, și se pare că asta nu mă ajută prea mult.

Gândindu-mă acum la boala mea, îmi dau seama că atunci când Ayla va afla despre ea nu va fi prea încântată. Mă gândesc serios să-i spun despre cancer, dar încă nu s-a ivit ocazia perfecta pentru a o face. Mi-e greu să fac asta când știu că toate astea i-ar putea frânge inima și ar face-o să sufere.

- La ce te gândești? Mă întreabă Ayla când ieșim de pe aleea cimitirului.

- N-are importanță, spun și evit să o privesc.

Poate chiar nu e cea mai bună idee să-i spun despre leucemie. Cel puțin nu acum.

- Tot ce vreau e să mă odihnesc puțin. Sunt epuizat din toate punctele de vedere.

- Păi cred că aș putea să pregătesc o supă, iar apoi poți să dormi cât dorești. Dar cred că ar trebui să ne oprim la un supermarket înainte. Nu am toate ingredientele pentru supă.

- E o alimentară chiar în josul străzii, spun privind fix la drum. Am putea să ne oprim acolo. Sigur găsești tot ce-ți trebuie.

Petrecem tot drumul în liniște, pentru că se pare că în ultimul timp tăcerea pare să fie singurul mod prin care comunicăm. Nu mă plâng, dar nici nu-mi place. Mă simt vinovat pentru tăcerea asta, dar și pentru că am ignorat-o în ultimele trei zile. Și în ciuda a toate e aici cu mine, și mă tratează ca și cum eu aș fi fost prezent în tot acest timp, cu toate că n-am simțit asta.

- Te-ai mai gândit la ideea de a te muta cu mine?

Ayla îmi aruncă o privire speriată atunci când îi pun întrebarea asta. Nu vreau să o presez sau să o fac să nu se simtă în largul ei cu mine.

- Ba da, Kyan, m-am gândit la asta, de câteva ori. Voiam să-ți vorbesc la un moment dat, dar am așteptat ca lucrurile să se liniștească puțin.

- Și? întreb tot mai curios, simțind cum mi se urcă inima în mijlocul gâtului.

- De ceva timp sunt mutată la tine, Kyan, spune Ayla surâzând. E o chestiune de timp până când o să-mi aduc și celelalte lucruri la tine.

De asta am avut nevoie. Vorbele ei mi-au schimbat complet ziua. Chiar dacă n-am s-o spun niciodată cu voce tare, știu cu siguranță că Ayla mi-a schimbat viața, și că încă continuă să o facă.