Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 31

Ayla

Am crezut din totdeauna că sunt o persoană puternică și că pot să merg mai departe de fieacare dată când mă aflu în genunchi. Pentru că viața m-a dat uneori atât de tare cu fundul de pământ, încât acum abia mai simt vreo lovitură din partea sa.

Dar cu toate astea, atunci când am aflat despre boala lui Kyan am simțit acea lovitură ca pe un pumnal direct în inimă. La început n-am gândit coerent, și nici n-am știut ce trebuia să fac sau să spun. Voiam să-l cert, să țip la el, să lovesc cu pumnii în ceva, să-mi vărs nervii până când aveam să mă calmez. Dar apoi mi-am dat seama că nu așa se procedează, că el n-are nevoie de reacțiile mele deplasate. Că eu trebuie să-i fiu alături, nu să țip la el pentru că mi-a ascuns adevărul.

Așa că am făcut ceva ce speram să mai liniștească tensiunea dintre noi: l-am luat în brațe. Aș fi vrut să-i spun mai multe, dar știam că orice cuvânt ar fi fost de prisos. Chiar și încurajările. Pentru că, atunci când ești deznădăjduit la fel ca și Kyan, niciun cuvânt sau vorbă nu e îndeajuns.

Dar în zilele ce au trecut, am încercat să uit de problemele mele, și să mă concentrez pe cele ale lui Kyan. Pentru că nu suportam gândul că-l puteam pierde și pe el. Am mai trăit asta o dată în trecut, dar acum lucrurile stau altfel. Dacă mă pot împotrivi cumva sorții, am s-o fac oricare ar fi prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru asta.

Pentru prima dată după câteva zile, ne permitem amândoi câteva clipe de liniște. A fost o săptămână haotică pentru amândoi, și aș da orice să nu mai trecem încă o dată prin așa ceva.

Îmi doresc ca lucrurile să se așeze pentru noi, să putem să fim fericiți și să nu mai stăm în fiecare clipă cu frica în sân că cineva ne-ar putea face rău. Și când spun asta mă refer la James.

Gândul că data procesului se apropie mă sperie. Nu atât pentru că s-ar putea ca cei doi să nu intre în pușcărie, ci pentru că în perioada asta sănătatea lui Kyan nu e tocmai stabilă și i s-ar putea întâmpla orice în orice clipă. Iar James și fratele său nu vor ezita să-l atace dacă asta își doresc și dacă suferința lui Kyan, le provoacă bucurie.

Îi urăsc pe amândoi în egală măsură, și-mi doresc ca justiția să facă dreptate în cazul ăsta. Avem nevoie de liniște în viețile noastre, iar dacă James și Robert sunt prin preajmă, nu vom putea fi vreodată cu adevărat fericiți.

Am o carte deschisă în poală și de câteva minute citesc exact același fragment fără ca măcar să înțeleg ceva din el. Se pare că mintea mea e într-o cu totul altă parte, și oricât aș vrea să mă concentrez pe ceea ce citesc, pur și simplu nu pot. Vreau să-mi relaxez mintea de toate problemele care o apasă măcar până plec spre spital.

— Ce citești? mă întreabă Kyan apropiindu-se de mine depunându-mi un sărut pe frunte. Îmi ridică ochelarii de pe nas iar mai apoi mă sărută și pe buze în timp ce râde.

Râsul lui Kyan e de câteva luni bune melodia mea preferată, cea pe care o pot asculta pe repeat ori de câte ori îmi doresc, pentru că niciodată nu mă pot plictisi de ea. Va rămâne piesa mea preferată așa cum a fost încă din prima zi în care am reușit să-i smulg primul zâmbet de pe chip.

— Încercam și eu s-o citesc pe Austen, dar se pare că nu-mi iese. De zece minute citesc aceeași frază și nu înțeleg nimic din ea.

— Poate că ar trebui s-o închizi, îmi spune în timp ce îmi ia cartea dintre mâini și o așează pe măsuța pentru cafea de lângă el. Vino, aici, completează acesta, trăgându-mă mai mult spre el.

— Ai luat medicamentele azi dimineață? întreb puțin panicată.

— Da, Ayla. De ce să nu le iau?