Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 29

Ayla

Kyan: Ayla sunt bine. Am trecut pe la doctorul Lucas să-l salut. Treaba cu tata e aproape rezolvată.

Sunt mult mai liniștita după ce citesc mesajul lui Kyan, și chiar dacă n-am vrut să nu-i spun mai devreme, chiar îmi fac griji pentru el. Unchiul lui, bruta aia care nu poate fi numită om, va încerca să-i facă viața un iad, și nu va ezita să nu mă facă și pe mine sa sufăr. Tot ce sper, însă, e sa treacă cât mai repede procesul asta, și sa ne vedem cu toții de viața. Sa fie totul ca înainte.

Pun și ultima hârtie cu analizele unui pacient în dosarul acestuia, iar mai apoi ma îndrept spre biroul doctorului Lucas. Kyan nu știe ca am venit azi la servici, și nici eu nu credeam ca o sa accept tura asta, dar având in vedere ca nu puteam sa stau acasă pur și simplu și sa aștept un mesaj de la Kyan, am făcut schimb de tura cu colega mea Ashley.

Biroul doctorului Lucas nu e la etajul al doilea al spitalului, însă ma bucur ca nu este aglomerație in lift și ca o sa ajung destul de repede ca să-l pot saluta pe Kyan. De fapt nu să-l salut, ci să-i sar in brațe și să-i mulțumesc Celui de Sus ca e de partea noastră și de data asta. Un zâmbet uriaș mi-e întipărit pe fata atunci când bat la usa biroului, și in cele din urma când intru. Însă, zâmbetul de pe chip îmi dispare brusc, pentru ca doctorul și Kyan, tocmai s-au oprit din vorbit chiar in clipa in care eu am intrat in încăpere, iar acum ma privesc de parca nu s-ar fi așteptat ca eu sa intru. Se uita unul la celălat, iar confuzia li se citește pe chipuri. As vrea să-i întreb despre ce vorbeau și de ce s-au oprit când am intrat eu pe usa, dar pur și simplu nu reușesc sa scot niciun cuvânt. Kyan, însă, este cel care sparge tăcerea:

— Credeam ca azi ai zi liberă.

— Am făcut schimb de tura cu o colega. Și oricum n-as fi avut ce sa fac acasă.

Am impresia ca expresia fetei doctorului s-a mai relaxat puțin, dar tot nu reușesc sa scap de sentimentul ca se întâmpla ceva, și eu nu știu.

— Ia loc, Ayla. Trebuie să vorbim neapărat, spune doctorul Lucas pe un ton precaut.

— Ce s-a întâmplat? îmi plimb privirea când de la unul când de la celalalt, încercând să-mi dau seama despre ce e vorba, dar nu fac altceva decât să ies și mai derutata. Asa ca la un moment dat nici nu ma mai chinui să înțeleg ce se întâmplă, ci pur și simplu ma așez pe fotoliul din piele din fata lui Kyan, și-l fixez cu privirea, până ce acesta se uita la mine.

— Ayla, începe Kyan, frecându-și ceafa, doctorul Lucas și cu mine am încercat sa dam de tatăl tău, pentru că mi-ai spus cândva că-l căutai.

— Ati făcut ce? întreb pentru a doua oară în ultimele zece minute. Ma uit când la unul, când la altul, și-mi dau seama că niciunul dintre ei nu glumește.  L-ați găsit? Pe tata, vreau sa spun.

Acum zece minute cand am intrat in incaparea asta, n-aș fi crezut ca voi ajunge să-i întreb pe vreunul dintre ei asa ceva. De mulți ani am încetat să-mi mai caut familia sau să încerc să aflu dacă mai trăiește vreunul dintre ei. Dar acum iata-ma, stând în fața lui Kyan si a doctorului Lucas, și privindu-i pe amândoi de parcă în loc de capete le-ar fi crescut niște coarne de unicorni.

— Da, l-am găsit, răspunde doctorul în locul lui Kyan. Dar nu e nevoie sa te duci dacă nu vrei. Poți pur și simplu sa lași asta balta, dacă vrei. Eu și Kyan, ne-am gândit ca poate ai vrea să știi că trăiește și sta în oraș.