Povestea chiorului și a făpturii

17 1 0
                                    

Un tărâm al orbilor,

Chiorul vedea tot.

Și privea în zare

la apus și răsărit.

Dincolo de vale văzu pășind

făptură în zestre.


Părul ca de castane

zbură cu vântul,

îl invită la dans.

Chiorul salută și ea se miră,

Căci până atunci

nimeni n-o văzu

în tărâmul orbilor.


Se văzură o zi, se văzură două.

Ea îl invită într-una

Să privească stelele-mpreună.

Căută pe Carul mare, dar nicăieri de găsit.


Făptura îi povesti de expediția ei,

Iar chiorul o ascultă.

El la schimb îi spuse cum ajunse chior.

Ea la rându-i nu-l credea.


Până la urmă...

Cerul îi era tot albastru, valea tot verde

Iar stelele-i străluceau la fel ca pentru ea.

Nu înțelegea cum chiorul era chior.


Și așa trecu timpul pentru cei doi

în tărâmul orbilor.

Doar chiorul o vedea,

dar pe ea n-o deranja.


Acum dați-mi voie să vă spun

că mereu nu fu ei așa.


Prin tărâmul orbilor trecu o dată

ostașii Regelui de Argint

și ai Regelui de Aur,

și aceștia o văzură pe faptură

de departe; pe chior îl ignorară.


Se înnoptase iar cei doi priveau

la marșul ostașilor spre ei.

O invitară la un dans, ș-atât.


Făptura dansă cu unul, dansă cu doi,

noaptea se scurgea,

iar ostașii păreau să tot vină.


Chiorul întristat privi la spectacol.

Vedea făptura zâmbind,

un zâmbet pus de altul,

și se-ntrebă ce păți inima lui.

Vru să danseze și el cu ea

dar de frică să strice-acel zâmbet

se răzgândi.


Făptură gingașă - ei o sărutară

cu privirea lor cea mută.


Se făcu ziuă.

Ostașii plecară

rând pe rând salutând dansatoarea,

până la ultimul.


Făptura căzu obosită lângă

chior, încă nemișcat și confuz.

Pe umăru-i stâng se odihni.

Chiorul îi simți capul frecându-i-se

de umăr, respirația greoaie pe piele,

pulsul ei grăbit, cum puterile o părăseau.

Simți totul.


Timpul părea să stea locului

pentru chior; privea făptura duios

și înțelegea prin ce trecuse; privea

cu afecțiune și înțelegea ce simțise

seara; privea pierdut în chipul ei

de parcă-l vedea pentru prima dată.


Părul de castane ce dansa cu vântul odată,

acum se așternu de-a lungul brațului lui.

Făptura de nevăzut înainte, fu centrul privirii

Ostașilor, și acum a lui.

Poetry in MotionWhere stories live. Discover now