Mă gândeam că dacă aș întreba iubitori de fotbal din România care este jucătorul "piază rea" al fotbalului românesc, cred ( am zis, cred) că mulți dintre ei, dintr-o anumită generație, și l-ar aminti pe slovenul Rudonja. Jucătorul care a evoluat de 65 de ori în naționala Sloveniei și a marcat un singur gol (fără să fie fundaș). Acel singur gol, marcat pe stadionul Ghencea din București, în 14 noiembrie 2001, a consfințit necalificarea României la Cupa Mondială din Japonia/Coreea de Sud 2002. Era prima ratare a calificării după 12 ani (trei ediții consecutive). A fost 1-1 și, după 1-2 în tur, slovenii s-au calificat la un turneu final mondial, pentru prima dată, de la declararea independenței lor.
Dar nu despre Rudonja vom vorbi azi....
Cupa Campionilor Europeni, ediția 1970-1971
Vom merge înapoi în timp până în 1970 când campiona României, UT Arad începe fulminant ediția 1970-71 a Cupei Campionilor Europeni, eliminând-o, în primul tur pe deținătoarea trofeului, Feyenoord Rotterdam. Wow! Echipa lui Gheorghe Gornea, Gavril Birău, Iosif Lereter, Mircea Axente, Jenö Pozsonyi, Mircea Petescu, Flavius Domide, , Ladislau Brosovszky, , Florian Dumitrescu zguduie Europa după un 1-1 în deplasare, pe 16 septembrie 1970. Dumitrescu deschisese scorul, în minutul 16, Jansen egalase în minutul 25. Arădenii rezistaseră apoi până la capăt. Înaintea returului de la Arad, programat pe 30 septembrie, Ernst Happel, antrenorul austriac al lui Feyenoord, declara: O calificare a românilor în dauna noastră ar echivala cu a opta minune a lumii. Meciul s-a încheiat 0-0, astfel UTA, susținută de peste 20.000 de oameni, și, datorită golului marcat în deplasare, se califica mai departe.
În turul doi la orizont apare Steaua Roșie Belgrad, echipa Ministerului de Interne iugoslav.
În atacul ei un puști care abia împlinise 17 ani în februarie 1970: muntenegreanul Zoran Filipovic, născut la Titograd (azi Podgorica), capitala uneia dintre republicile iugoslave, Muntenegru. Se afla de la 14 ani în echipele de juniori ale clubului iugoslav. În acea vară, a anului 1970, fusese trecut la seniori. Dar cine să-și facă griji pentru un puști abia promovat la echipa mare când în formația sârbă evoluau jucători ca Dragan Dzajic sau Jovan Acimovic, internaționali care, în 1968, jucaseră finala Euro, cu Italia, la Roma. Și nu le fusese ușor italienilor, fiind nevoie de două partide pentru a se putea impune. La aceea oră, pe plan european, Steaua Roșie nu însemna decât o semifinală de CCE (1957) și una de Cupa Orașelor Tărguri/UEFA (1962). Prima este legată de tragedia aviatică a lui Manchester United din 1956.
În cele două manșe, campioana Iugoslaviei (care avea să atingă semifinalele CCE și în acea ediție) spulberă UTA cu 6-1 (3-0 la Belgrad, 3-1 la Arad), iar puștiul minune marchează de 3 ori, o dată în tur și de două ori în retur. A fost prima dată când Zoran Filipovic ne-a stins lumina, ne-a ucis visele de mărire, care umpleau fotbalul românesc de speranță, după eliminarea Feynoord-ului.
Septembrie 1975, Craiova, Cupa UEFA
După ce în sezonul 1973-74 Universitatea Craiova își adjudecase primul titlu din istoria clubului, sezonul următor echipa pierduse din turație ocupând locul 3 la final. Loc care a aruncat echipa din Bănie în urnele Cupei UEFA. De unde avea să iasă în pereche cu ...Crvena Zvezda Beogard sau, mai pe românește, Steaua Roșie Belgrad. Doar trei jucători din formația care zdrobea UTA, cu 5 ani în urmă. Acimovic, Novakovic și Filipovic. Puștiul de acum 5 ani ajunsese între timp una din piesele de bază ale formației iugoslave. Avea 22 de ani și evoluase și pentru naționala iugoslavă, deși nu fusese în lotul de la Weltmeisterschaft 74, Campionatul Mondial din Germania. Acolo fuseseră Dzajic și Acimovic care ajunseseră în grupele semifinale, după ce câștigaseră, inițial, duelul cu Scoția (1-1), Zair (9-0) și campioana mondială, Brazilia (0-0). Locul 8 în lume pentru naționala plavă. Dzajc plecase, în vara lui 75, la Bastia.
