Mai intai, prinde-ma!

Mai intai, prinde-ma! Cap.5

Acest capitol este pentru o buna prietena! Ca recompensa, astept capitol nou @ TirthSindia!

Intuneric. Liniste...sau nu! Urechile imi fluiera. Ha! Ha! Cum naiba sa-mi fluiere urechile?
-Sunt dusa! Murmur cu voce tare si incerc sa ma misc, sa-mi deschid ochii dar...e greu si ceva imi spune ca nu merita.
-Esti doar putin...lesinata.
Vocea ce rasuna deasupra capului meu e adanca, groasa, mangaietoare si ...necunoscuta dar care, curios lucru, imi inspira incredere! Incerc sa-mi dezlipesc pleoapele grele si parca lipite, maraind furioasa cand toate incercarile ma epuizeaza si imi accentueaza melodia sinistra din urechi.
-Stai cuminte, fetito! Ajungem imediat la spital.
Cuvantul "spital" e magic si imi deschid ochii ca la comanda in ciuda cantecului de sirena ce ma atrage spre taramul intunecat si tacut al somnului. Ma trezesc privind in cei mai intunecati ochi posibili, atat de negri incat nu poti deosebi irisul de pupila. Posesorul lor e...superb si ar trebui sa fiu moarta nu doar putin...lesinata, sa nu-l remarc. Si miroase divin! Binenteles, obiceiurile proaste nu dispar peste noapte si gura mea bogata incepe artileria:
-Nu sunt fetita! Si nu merg la spital! Tu cine esti si unde ma duci? Mirosi misto!
In ciuda campului lexical extrem de variat, nu exista cuvantul potrivit cu care sa-i descriu multitudinea de expresii care-i traverseaza fata dupa ce termin de turuit.
-Dumnezeule! Ai terminat, intreaba el.
-Aproape. Mai am una. De ce sunt in brate la tine?
-E simplu. Ai lesinat si sincer...nu arati deloc bine!
-Da sti sa faci complimente unei fete, mormai in barba. Brusc,ultimele momente de care imi amintesc ma lovesc cu forta si ochii mi se umplu cu lacrimi in timp ce senzatia de alunecare, revine.
-Bunicul! A murit bunicul! Gem indurerata si incerc sa ma agat de o ultima clipa de luciditate.
-Nu! Nu din nou, fetito! Ramai cu mine, scumpo! Vocea barbatului incepe sa-si piarda din putere si cu un ultim efort, ma revolt:
-Nu sunt fetita! Ba chiar o sa am o fetita, soptesc sfarsita.
Ochii mi se inchid obositi si ma predau bucuroasa intunericului, nu inainte sa-i aud uimirea din voce cand icneste:
-Esti insarcinata?!

*************
Imi este atat de sete! Gura mi-a ramas probabil fara glande salivare altfel nu-mi explic de ce o simt atat de uscata cand incerc sa-mi umezesc buzele crapate.
Un sunet constant si enervant sparge noaptea din care ma smulg cu greu si aproape tip la vederea incaperii straine in care ma aflu. Peretii albi si mirosul inconfundabil de spital ma linistesc...oarecum, asta pana observ firele si tuburile atasate de corpul meu. Scancesc speriata cand o voce necunoscuta exclama:
-Slava Domnului! Te-ai trezit!
Intorc capul spre locul de unde s-a auzit si clipesc nedumerita la chipul usurat al unei fete. Viteza cu care mi-am miscat capul nu a fost una inspirata, o durere surda si pulsatila sagetandu-ma fulgerator. Cu ochii umezi, incerc sa-mi amintesc figura ei si oricat as incerca nu obtin decat o mai mare confuzie. Dupa cum este imbracata, sigur nu face parte din personalul medical deci este o vizitatoare.
Nu stiu sa fi suferit de amnezie temporara, Alzheimerul iese din discutie, sunt prea tanara, deci singura explicatie plauzibila e ca a gresit salonul. Cum nu mai spune nimic decid sa vorbesc eu prima:
-Daca nu te superi, cine esti? Esti sigura ca nu ai gresit salonul? Si poti sa-mi dai putina apa?
Rasul ei vesel rupe atmosfera apasatoare si in timp ce-mi vara sub nas un pahar de apa cu un pai, spune:
-A avut dreptate, Dom. Ai o turatie extraordinara! Si eu sunt Tina, infirmiera de serviciu.
-Esti infirmiera? Intreb uimita. Serios acum, infirmierele nu au blugi mulati si bluze decoltate, sexy! Nu mai vorbesc de ghetele cu toc inalt, absolut dementiale.
-Ha! Ha! Rade in hohote, stergandu-si delicat lacrimile ce-i ameninta serios machiajul. Am eu fata de pus plosca si sters la fund?
Chiar daca nu sunt cea mai rabdatoare persoana, astept cuminte sa se potoleasca si in tot acest timp inspectez tuburile atasate de mine. Pefuzia nu ma deranjeaza in mod deosebit dar o miscare brusca ma face atenta la jena dintre picioarele mele. O sonda urinara. Rahat. Asta trebuie sa dispara!
-Ce ai zis? Intreaba ea si realizez ca am gandit cu voce tare.
-Asta! Arat spre sonda jenanta. Trebuie sa dispara! Nu sunt handicapata!
- Ei, draguto! Asta nu hotarasti tu! Cand te-au adus, tensiunea ta era asa de mica ca le-ai crescut-o pe a doctorilor! Ai dormit mai mult de o zi.
Raman cu gura cascata si sper sa faca misto de mine. La naiba! Bunicul! Inmormantarea! Copilul!
-Bebelusul meu e bine? Teama si disperarea din vocea mea isi face simtita prezenta in atmosfera vesela creata de fata. Cum am putut uita de copil? Atat de stresata am fost? Imi lipsesc instinctele materne?
-Nu, scumpo! Sunt sigura ca vei fi o mama grozava! Ma asigura ea.
-Iar am gandit cu voce tare? Scuza-ma, sunt total dezorientata si...infricosata, soptesc. Au venit toate...
-Gata! Calmeaza-te! Merg sa anunt asistentele ca te-ai trezit. Sa fi cuminte, ma avertizeaza zambind si tasneste pe usa.
Inima incepe sa-mi bata nebuneste acum cand totul e din nou viu in mintea mea, moartea bunicului trezind o durerea cumplita, durere ce stiu ca nu va trece niciodata si pot doar spera sa se estompeze cu trecerea timpului.
Bebelusul. E un dar si o alinare. Daca as fi credicioasa, as crede probabil ca El vrea sa compenseze cu o noua viata ceea ce tocmai mi-a luat acum si in ...trecut.
Usa deschisa brusc ma face atenta la persoanele noi venite. Barbatul nu pare sa aiba mai mult de patruzeci de ani si dupa increderea pe care o emana, el e doctorul si frumusica blonda care il insoteste e asistenta. Chipul gravat de oboseala e bland si cu trasaturi frumoase ce se lumineaza discret cand imi citeste fisa aflata la piciorul patului.
-Soraya! Bine ai revenit, fetito! Vocea grava si calda a barbatului rupe in sfarsit tacerea. Ne-ai cam dat emotii.
-Asta e efectul meu asupra celor care ma cunosc prima data, doctore...
-Scuza-ma! Lucas Webber, zambeste el. Daca poti sa glumesti inseamna ca te simti mai bine si nu o sa te tinem mult timp pe aici.
-Poftim? Nu pot sa plec astazi? Icnesc eu ingrozita. Trebuie sa ajung la o inmormantare!
-Soraya! Vocea lui serioasa ma face atenta si imi este teama de ce va urma. Nu vreau sa te sperii dar ai toate sansele sa ajungi la propriati inmormantare daca nu ai grija. Ai avut un noroc enorm si tu, si bebelusul. Iubitul tau te-a adus la timp si crede-ma, a fost o minune ca ati scapat amandoi nevatamati.
- Bebelusul meu e bine? Sunte-ti sigur, intreb speriata.
-Linisteste-te! E perfect sanatos! Dar nu garantez ca va supravietui unui alt episod asemanator. Din pacate, esti una dintre femeile carora sarcina le provoaca tensiune oscilanta si orice emotie poate fi fatala fatului.
-Dumnezeule...asta e imposibil! Adica, noua luni trebuie sa fiu...de piatra?
-Nici chiar asa! Zambeste el. Trebuie sa eviti a te supara, a te enerva...
-In clipa asta sunt foarte suparata si enervata! plesnesc eu.
Il vad cum isi reprima rasul desi in spatele lui asistenta si noua mea prietena, Tina, chicotesc discret, lucru ce ma irita la culme si nu ma pot abtine sa nu le arunc o cautatura urata. Isi drege glasu si continua:
- Iti voi prescrie un tratament pe langa vitaminele care se dau in mod obisnuit viitoarelor mamici si...regim. Multe fructe si legume, mancaruri usoare, peste si cam totul fara sare.
Ideea de a manca doar ierburi si peste...Bleah! Nu-mi place nimic din ce imi spune el dar pentru bebelus fac orice! Dar la inmormantare merg! Fara discutie!
- Domnule doctor...
-Lucas! E suficient, zambeste el. Eu mi-am permis sa-ti spun Soraya, ai un nume foarte frumos!
-Lucas, ranjesc la el. Nu incerca sa ma duci cu zaharelul! Fac orice dar la inmormantarea bunicului merg oricum! Si scapa-ma de asta! Arat jenata spre sonda.
Ma priveste atent si cred ca isi da seama ca sunt foarte serioasa si hotarata caci o cuta adanca i se formeaza pe frunte si pufneste zgomotos in fata neclintirii mele.
-O sa te las cu Maggie acum si trec sa te vad mai tarziu.
Nu apuc sa mai spun nimic pentru ca pleaca ca din pusca si raman doar cu cele doua femei. Cu un zambet binevoitor, asistenta se indreapta spre mine si face semn spre sonda:
-Hai sa te scapam de asta! Prietena ta poate sa astepte putin afara.
-Binenteles! exclama Tina.
In timp ce Tina se face nevazuta, urmez instructiunile care mi se da si la sfarsitul stanjenitoarei operatiuni care a durat doar doua minute sunt mai rosie decat am fost vreodata in viata mea.
-Daca intr-o ora nu va vine sa mergeti la baie, neaparat sa ma anuntati, imi spune ea inainte sa iasa pe usa.
-Am inteles.
Tina intra imediat si pun artileria de intrebari pe ea:
-Ce a vrut sa spuna doctorul cu iubitul? Si in primul rand cat e ceasul ? Sti cumva unde imi este telefonul si lucrurile?
-Hooo! Incet! Mai ia si pauza! chicoteste ea. Doctorul a crezut probabil ca Dominic este iubitul tau, el te-a adus si lucrurile tale sunt in dulapul asta dar nu cred ca le poti folosi, incheie ea punandu-mi in brate o gramada de haine, inca umede. Telefonul este in sertarul noptierei de langa pat.
Stramb din nas la vederea hainelor ce nu miros prea bine si incerc sa gasesc o solutie, sa pot pleca de aici. Dar mai intai, cine este Dominic?
-Si cine spuneai ca este Dominic?
-Pe bune? Nu iti mai amintesti tipul sexy care te-a tinut in brate tot timpul drumului pana la spital si i-ai zis ca miroase misto? chicoteste ea.
-Ce-am facut? icnesc eu. Hm, sexy zici?
Niste ochi de culoarea onixului imi vin fulgerator in minte si ranjesc larg cand imi dau seama cine este misteriosul barbat.
-Ochi negri, soptesc pentru mine dar Tina are urechea fina si ma aproba razand.
-Da. Are ochii negri si...miroase misto, incheiem in acelasi timp amandoua.
-Dom a ramas pana dimineata cu tine, pe urma l-a schimbat Nick si eu sunt acum de serviciu.
-De ce? Soptesc uimita. Nici nu ma cunoasteti!
-Ba da, scumpo! Tu nu ne cunosti pe noi desi raspunzi de fiecare data cand te salutam si raspunzi la glumele baietilor.
-Parcul!
-Da! Parcul unde ne m-ai pierdem vremea, cel din fata casei tale.
-Multumesc! Multumesc frumos! Soptesc emotionata si cu lacrimi in ochi. Datorita lor, bebelusul meu traieste.
-Gata! Ai auzit ce a zis frumuselul ala! Fara emotii! Mai bine verifica-ti telefonul, a sunat insistent tot timpul. Ti l-am incarcat dar i-am dat pe vibratii, era al naibi de enervant.
Numarul apelurilor ma ia prin surprindere. Sunt zeci. Cateva de la unchiul si matusa mea, restul de la Sam, avocatul bunicului. Aleg sa vorbesc cu Sam, el pare cu adevarat ingrijorat de soarta mea daca tinem cont de zecile de telefoane pe care mi le-a dat.
Raspunde dupa primul apel si sunt miscata de usurarea din vocea lui cand imi aude glasul si apoi panica care il cuprinde cand afla unde sunt. Reusesc cu greu sa il conving ca sunt bine si poate veni maine sa ma ia pentru serviciul funerar. Omit sa-i spun despre indicatiile medicilor si stabilesc sa ma ia din parcarea spitalului. Dupa cum il cunosc, m-ar lega cu mana lui de pat si mi-ar spune ca asta ar fi facut si bunicul in situatia mea. Doar au fost prieteni desi Sam are cu douazeci de ani mai putin.
Dupa ce inchei convorbirea sub privirea ironica a Tinei care si-a dat seama ce pun la cale, nu-mi ramane decat sa sper ca acesta e prea ocupat cu toate formalitatile si nu ma trezesc cu el aici.
-Ce ai de gand sa faci daca doctorii nu iti dau drumul? Cum o sa pleci?
-Pe usa! Pur si simplu. Si o sa ma ajuti si tu.
-Nici sa nu te gandesti! exclama ea. Daca afla Dom, ma strange de gat!
-Nu e iubitul tau? Intreb mirata .
-As vrea eu! ofteaza ea. Suntem doar prieteni. Dominic are doar aventuri de o noapte
-Asta suna a...aroganta! Si ele ce zic? intreb curioasa.
-Nimic. Sunt avertizate de la inceput.
-Cel putin e sincer. Uite, nu vreau decat ceva cu care sa ma imbrac. Restul ma priveste pe mine si promit sa nu te implic in nimic altceva.
-E suficient! Daca iti aduc haine curate, sigur afla si intru in belele mari! Imi pare rau dar chiar nu pot sa te ajut!
-La naiba! Nu-mi ramane decat hainele mele care sigur vor mirosii ingrozitor dupa ce au stat umede atata timp. Nici macar lenjerie curata nu poti sa-mi aduci? Am un cardigan lung, negru si calduros acasa...ma milogesc eu. Si poti sa-l si intrebi inainte...,intelegi? Periuta, pasta, lenjerie...
Ma priveste nedumerita si apoi incepe sa inteleaga unde bat.
-Pe bune? Chiar ai avea curaj sa pleci...,ranjeste amuzata.
- Tu doar spunei si nu uita de...pulover, i-o tai eu scurt. Si cred ca o sa fac un dus desi nu stiu cum am sa reusesc cu perfuzia asta. Cred ca au bagat ceva in ea, sunt ciudat de calma si relaxata, reflectez din nou cu voce tare.
Dusul mi-a fost amanat pana s-a terminat toata punga cu glucoza, saruri si alte substante ce ma linisteau miraculos, pastrand totusi branula atasata pe dosul palmei. Baia fierbinte m-a facut somnoroasa si nici nu stiu cand Tina a plecat, dormind pana a doua zi dimineata cand m-a trezit vizita medicilor.
Doctorul Webber a venit insotit de un medic ginecolog, o doamna draguta si prietenoasa care m-a facut sa ma simt comfortabil si nestanjenita in prezenta ei. Cu toate acestea, amandoi mi-au interzis sa ma dau jos din pat in urmatoarele douazeci si patru de ore, urmand ca dupa externare sa vin pentru controale periodice. Binenteles, aveam si optiunea alegerii unei clinici private sau a altor medici, lucru care nu ma intereseaza.
Schimbarea mea brusca de atitudine, l-a facut pe Lucas sa ma priveasca suspicios asa ca am facut un mic circ, condimentat cu rugaminti, amenintari si lacrimi, declarandu-ma in final obosita si invinsa. Aparitia Tinei cu pijamale pufoase si sosete flausate i-a convins de buna mea credinta si m-au lasat in pace. Partea cea mai grea de abia acum incepea dar eram multumita, medicii si-au vazut de treaba lor si intr-o jumatate de ora ma intalneam cu Sam in parcarea spitalului.
-Draguto, sper ca sti ce faci! Eu iti las lucrurile aici si merg sa beau o cafea lunga de tot si sa-ti cumpar o salata dupa care mureai de pofta. Dupa un timp rezonabil, il sun pe Dom si ma plang ca nu te-am gasit in salon...restul te las sa-ti imaginezi si singura, chicoteste Tina. Cred ca am inebunit daca fac asta si sper sa nu-mi para rau, ofteaza apoi. Bafta, imi ureaza zambind si iese pe usa.
Printre pijamalele pufoase gasesc o pereche de colanti si imi notez sa-i multumesc Tinei pentru ingeniozitate. Camasa scurta de spital o pastrez, am nevoie de ea sa pot intra dupa ora de vizite, imi incalt bocancii si imbracata cu cardiganul gros de lana ce aproape imi matura gleznele, ma furisez pe langa biroul asistentelor, mergand cu capul in pamant.
Rasuflu usurata cand descopar imediat SUV-ul lui Sam in parcarea uriasa a spitalului City Health & Hospitals Corp (HHC), cel mai mare furnizor de servicii medicale din statul New York.
Soferul acestuia imi deschide prompt usa si imi fac curaj singura cand urc langa avocat. Stiu ca ochii lui vigilenti imi va descoperii imediat branula de la mana si voi fi supusa unui tir avocatesc de intrebari, la care trebuie sa raspund foarte, foarte sincer. Sam are un nas de copoi si miroase minciuna de la o posta, ori eu sunt cea mai slaba mincinoasa din cel putin trei state.
******