Mai intai, prinde-ma!

Mai intai, prinde-ma! Cap.8

Acest capitol am sa-l dedic unor prietene foarte speciale si sper sa fie o surpriza placuta: GabrielaIon si _Monserath !
   Am uita sa specific mai jos, nu e corectat decat foarte putin la inceput, primele 2000 de cuvinte sunt scrise de acum doua saptamani si...uitati-va cat e ceasul!
  

O. Femeie. Afurisita. Cam asta ar fi caracterizarea pe care i-as face-o Sorayei dupa doua saptamani de tergiversari, negocieri si o joaca de-a soarecele si pisica pe care cu greu am castigat-o.
Armistitiul a durat pana am iesit din casa ei. Gluma privind ursul monstruos din patul ei mi-a adus probabil o groaza de invective dar singurul pe care l-am prins a fost nenorocit bagacios. Usa a ramas inchisa a doua zi cand m-am intors si mi-am dat seama ca am fost tras pe sfoara. Nemernica mi-a cantat in struna pana m-a vazut plecat si trei zile a fost disparuta.
   Un alt afront orgoliului meu putin sifonat a fost...Cavalerul Alb, smecherasul care o supraveghea de la distanta si care s-a simtit dator sa-mi spuna...Daca o faci cumva sa planga, vin dupa tine!
Orgoliul m-a impiedicat sa o caut in casa unchiului ei si infuriat, m-am hotarat sa-mi trimit avocatul. Termenii "intelegerii" nu au fost din cei mai pasnici si raspunsul a fost pe masura. Avocatul cu care am ajuns sa-mi "negociez" casnicia e un vulpoi batran si uns cu toate alifiile, dur si implacabil in privinta conditiilor puse de clienta lui.
Nu au fost multe si in mare parte rezonabile dar propunerea care m-a infuriat si am refuzat chiar sa discut despre asa ceva e lucrul pe care nici un Castellano nu l-a facut vreodata. Divortul. Catolici convinsi, stramosii mei nu au renuntat niciodata la casniciile lor oricat de dezastruoase au fost si nu am sa fiu eu primul care rupe traditia.
Nu ca as fi atat de credincios si probabil asta m-a facut sa fiu de acord deocamdata doar cu o cununie civila insa sentimentul de apartenenta care ma incearca in privinta femeii cu care imi voi unii destinul, ma face furios pe ea ca a indraznit macar sa se gandeasca la o posibila despartire. Ideea ca Soraya nu acorda din start nici o sansa relatiei noaste e ca un spin ce intra tot mai adanc in carne cu fiecare miscare pe care o fac.
Scuzele pe care Antonia i le gaseste sunt surprinzatoare, mai ales ca Gabriella e prietena ei si cu toate astea nu pot sa-mi impiedic gandurile de razbunare impotriva pustoaicei care a provocat un adevarat haos in viata mea perfect organizata.
Umar langa umar...ba nu, ea de abia imi ajunge la umar, ascultam linistiti cuvintele judecatorului de pace. Dupa fata incretita si expresia nemultumita imi dau seama ca nu voi avea parte de o mireasa placida si docila. Mai bine! Ciocnirile noastre au fost mereu invioratoare si riscul sa ma plictisesc in compania ei nu exista. Altceva ma ingrijoreaza! Petele vinetii de sub ochii ei frumosi, nemascate de nici un artificiu cosmetic!
- Te simti bine? soptesc. Sunt primele cuvinte pe care i le adresez azi si acum imi pare rau ca am lasat mania sa ma stapaneasca. Salutul scurt pe care i l-am aruncat cand am sosit in casa unchiului ei nici nu se pune la socoteala si nu mi-a scapat zambetul dispretuitor al scorpiei de Claire pe langa cel rautacios al logodnicului ei.
- Sunt putin obosita, atat, mormaie inabusit.
In ciuda abdomenului proieminent arata mica si fragila, chiar prea slaba pentru o femeie in conditia ei si ma trezesc infasurandu-mi mana in jurul umerilor plapanzi, acoperiti de o rochie din matase a carei nuanta e identica cu ochii gri-verzui.
Daca la inceput s-a crispat in imbratisarea mea, in urmatoarele minute isi lasa toata greutatea corpului pe mine. In mod normal lucrul acesta ar fi firesc sa ma bucure dar eu sunt al dracu de ingrijorat! Ultima noastra discutie nu a fost din cele amiabile si mai repede m-as fi asteptat sa ma impuste decat sa se sprijine pe mine, ceea ce inseamna ca e mai mult decat o simpla oboseala.
Intuind probabil ca mireasa nu e in cea mai grozava forma barbatul din fata noastra aproape mitraliaza cuvintele si dupa ce spunem fiecare un da grabit, acesta incheie scurt:
-Puteti saruta mireasa!
Imi plec usor capul si imi vine sa chicotesc cand vad panica de pe chipul sotiei mele. Da, acum e sotia mea! Si ultimul sarut a fost acum doua saptamani! Buzele moi si pline freamata sub apasarea insistenta a gurii mele si aproape gem cand reusesc sa le gust dulceata. Limba sovaitoare se impleteste timid cu a mea, mult mai indrazneata si infometata cand ii simt gustul delicios.
Reusesc cu greu sa opresc sarutul mult prea fierbinte si erotic in comparatie cu raceala ce a staruit intre noi pe parcursul intregii ceremonii. Nu ma pot abtine totusi sa nu-i adulmec mirosul de iasomie, parfum pe care am ajuns sa-l asociez numai cu ea. Indiferent care va fi natura relatiilor dintre noi nu vreau sa dau satisfactie unor membri din familia ei si care acum se uita socati la noi. Pasiunea a fost catalizatorul care ne-a unit de la inceput si asta pare sa nu fi disparut nici acum, singura emotie sincera pe care nu reusim sa o ascundem.
Dupa felicitarile mai mult sau mai putin sincere am hotarat sa plecam in ciuda rugamintilor matusii ei de a ramane la masa. Daca Soraya ar fi avut cea mai mica dorinta sa ramana as fi fost de acord dar mireasa mea aproape ma implora din priviri s-o stergem.
-Promit sa venim intr-o zi la cina dar Soraya pare foarte obosita si i-am promis surorii mele ca vom lua masa toti trei in seara asta, refuz categoric.
-La revedere, puiule! lacrimeaza matusa Sorayei. Cred ca prima data cand femeia asta pare cu adevarat sincera si vad ceva matern in imbratisarea ei, lucru pe care il simte si nepoata sa daca ma iau dupa surpriza de pe fata ei.