Talpa bocancilor mei uzati nu scot nici cel mai mic zgomot pe treptele largi din marmura si multumesc divinitatii in gand, pentru asta. Doar cativa metri ma mai despart de libertatate si mainile transpirate imi tremura puternic in buzunarele gecii de piele.
Zgomotul usii trantite si chicotitul unei femei, imi strange stomacul intr-un nod dureros, atat de familiar in ultimul timp incat il consider prieten. Ma avertizeaza cu exactitate despre urmatorul lucru rau ce urmeaza sa mi se intample, ca am ajuns sa-mi ignor toate celelalte simturi!
Imaginea din fata mea e socanta desi era previzibila. Barbatul care a reusit sa-mi dea complet viata peste cap in ultimele luni, saruta salbatic si infometat femeia care mi-a luat totul. Durerea ce ma sfasie e agonizanta, mania si ura invadand resturile sangerande a ceva ce se chema odata inima!
Infasurata ca o liana in jurul barbatului inalt, a carui umeri masivi acopera cadrul usii, pare mica si fragila, o frumusete blonda cu aspect serafic. Cu toate astea, in spatele unei infatisari de inger zace o catea tradatoare, a carei muscatura veninoasa lasa in urma rani adanci, mortale.
Cu un efort urias imi calmez tremuratul ce-mi zguduie corpul slabit si ma opresc pe ultimele doua trepte, trepte ce imi ofera avantajul de a privi direct in ochii barbatului, fara a-mi rupe gatul. Imi dreg usor glasul, in timp ce pe fata imi pun o masca de indiferenta si raceala, o masca pe care am fost nevoita sa o port ani de-a randul, momentele in care am renuntat la ea fiind scurte si pretioase.
Aproape imi scapa un zambet vazand cum tresar speriati si fara sa vreau, privirea imi este captata de focul ce arde in ochii barbatului, ochi ce ma privesc pentru o milisecunda usurati. Momentul este atat de scurt, incat cred ca am visat, gheata acoperind din nou superbii lui ochi verzi ce ma tintuiesc ironici si cu raceala.
- Nu-mi vine sa cred! Ti-ai parasit pana la urma barlogul!
Vocea adanca si plina de sarcasm ma spinteca de vie, ranile interioare sangerand mai mult, mai tare, dureros si mortale.
-N-as fi zis ca iti asemeni casa cu un barlog! In fine, e casa ta! Vocea mea suna atat de rece si indiferenta in comparatie cu flacarile din sufletul meu.
-Casa noastra, scumpo! ma contrazice el.
-A noastra si a tuturor tarfelor tale! ranjesc eu, ignorand exclamatia indignata a blondei ce-i atarna in brate.
Pasi usori se aud se aud pe holul imens si Rosa, femeia care conduce intreaga gospodarie, isi face aparitia. Privirea nedumerita pe care i-o arunca stapanului casei e nimic pe langa mila si compatimirea ce-o citesc in ochii ei si pe care mi-o ofera dupa ce intelege intreaga scena.
Rosa a fost unul dintre primii si cei mai inversunati dusmani ai mei, inca de cand am pus prima data piciorul in casa asta si sa vad mila din ochii ei, e deja prea mult.
-V-am pregatit o tava cu mancare, doamna! Nu ati mancat nimic, de ieri! spune femeia bland dar mustrator.
-Multumesc frumos, Rosa! Dar, am chef de ceva complet nesanatos si cu multi carbohidrati in seara asta .
Dupa ce-i arunc o privire recunoscatoare singurei femei care desi m-a urat, m-a tinut in viata in ultimele saptamani si incerc sa-mi fac loc pe langa cuplul ce a ramas incremenit langa scara. Mana barbatului tasneste si ma apuca brutal de brat, oprindu-ma.
-Unde pleci la ora asta?
Intrebarea ma irita data fiind situatia ridicola in care ne aflam si privind cu scarba mana ce inca sta inclestata pe mine, suier:
-Nu cred ca te intereseaza cu adevarat si nici nu mai este treaba ta! Ocupa-te mai bine de partenera ta, a devenit putin nerabdatoare! Imi cer scuze de intrerupere, ranjesc eu in continuare.
YOU ARE READING
Mai intai, prinde-ma!
General FictionO dragoste ce pare imposibilă și care e pusă la grele încercări de soartă!
