Mai intai, prinde-ma!

Mai intai, prinde-ma! Cap. 20

După 18 luni...

Iarna in New York rămâne neschimbata și fundul meu poate s-o confirme! Nu-l mai simt de vreo 20 de minute deși sta proptit pe un ursuleț gigantic de plus, in timp ce conversez cu Celeste. Nu, nu sunt nebuna sau cel puțin nu atât de nebuna !
Rezemata de piatra rece ce străjuiește mormântul micuței mele, povestesc lunga călătorie pe care tocmai am incheiat-o. E la fel de dureros ca și prima oară când am făcut-o, dar in același timp îmi da și putere. Azi, Celeste ar fi împlinit doi ani și chiar dacă n-a trăit decât o zi, amintirea trupușorului ei dulce de bebelus e încă vie in memoria mea. Nu o voi uita niciodată și niciodată nu voi comemora moartea ei, doar nașterea! Fetița mea ma privește de sus, de lângă îngeri și știe ca mămica ei o s-o iubească pana la ultima ei suflare, pana vor fi din nou împreuna.
Fuga mea de Sebastian a fost un drum lung și anevoios, dar care m-a făcut, cred eu, mai înțeleapta. Am văzut lucruri, am trăit și-am cunoscut oameni cu adevărat bătuți de soarta încât căsnicia mea eșuată pare o gluma! Lumea e un loc mizerabil și printre noi trăiesc animale sălbatice ascunse sub chip de om!
Soarta a vrut sa-mi arate intr-un mod ironic ca mântuirea ta poate veni din suferința altora. Numele lor e Olivia și Ashton. O mămica nu mai mare decât mine și un bebelus de trei luni pe care i-am pescuit de pe marginea drumului, unde un nemernic ii aruncase pana ii venea femeii " mintea la cap". Vorbele lui, nu ale mele!
Inițial, am fost tentată sa dau cu mașina peste el când am văzut scena, dar un strop de intepciune m-a oprit la timp deși tremuram de nervi.
Femeia era doar intr-o pijama subțire și bebelușul urla de sub o păturica mult prea subțire pentru zorii acelei dimineți. Cu toate acestea, bărbatul i-a lăsat pe marginea drumului și a plecat convins ca tot acolo o sa-i și găsească după câteva ore de pedeapsa pentru fata. Pentru ca era doar o fata! O fata naiva și îndrăgostită de un nemernic, așa cum suntem toate măcar o data in viața! Și a carei familie s-a dezis total de ea când a greșit !
Nora și micuțul Ash au făcut parte din viața mea in toate aceste luni și mi-au alinat durerea din suflet. M-am agățat de băiețelul acela ca de o ancora și prezenta lui a atenuat o parte din suferința care îmi sfâșia inima când ma gândeam la fiica mea, adică ora de ora, zi după zi, luna după luna.
Niciun copil nu poate înlocui altul, dar poate domolii sângerarea unui inimi zdrobite și asta a făcut Ashton de când l-am ținut prima data in brațe. Salvarea lor a fost salvarea mea!
Am străbătut peste doua mii de kilometri pana când am considerat ca am pus suficientă distanță între noi și trecut, și ne-am stabilit in însoritul Miami. Drumul lung a fost o ocazie de a ne cunoaște și a hotăra sa rămânem împreuna. Ash a avut doua mame iar noi fetele, am legat o prietenie pe viața.
Gratie rucsacului meu burdușit, suportul material nu a fost o problema, cel puțin nu cât a durat pana ne-am găsit ceva de munca și un loc decent in care sa locuim. Toate deciziile le-am luat ținând cont, in primul rând, de nevoile bebelușului și surprinzător, au fost bune și pentru noi!
Am cunoscut oameni buni, mi-am făcut prieteni și am încercat sa dau înapoi Universului o fapta buna pentru bunăvoința pe care mi-a arătat-o, făcând voluntariat intr-un adăpost pentru victimele violentei domestice și nu numai. Experiența de acolo m-a marcat si m-a maturizat in egala măsura. Mi-a arătat ca sunt norocoasa și in afara de pierderea copilului meu, am trăit pe un nor de puf și nu știu nimic, dar chiar nimic despre viața reala și dramele pe care le trăiesc cei mai mulți ! Da, pentru ca cei săraci sunt cu mult mai mulți decât cei bogați și bogăția nu vine întotdeauna și cu fericirea!
Munca in adăpost nu mi-a oferit doar satisfacție, a venit și cu lucruri...dureroase, ca sa zic așa . Prima bătaie încasată din viața mea aproape mi-a fisurat maxilarul și doar norocul a făcut sa nu fiu rănită mai grav. Nenorocitul care m-a pocnit a stat ore in șir pândind usa adăpostului și căutând informații despre "ticăloasa" care a avut tupeul s-o șteargă de acasă după "câteva palme".
Nefericita încasase de fapt o bătaie sora cu moartea și avea câteva coaste fracturate, lucru care i-a adus nemernicului o pedeapsa pe măsura după ce poliția a pus mâna pe el și la care am contribuit și eu când l-am acuzat de atac la persoana.
In ciuda unei vânătăi care mi-a împodobit fata vreo doua săptămâni și o durere de cacat când încercam sa mestec ceva, am câștigat un nou prieten. René Lance, căpitan in departamentul de investigații criminale din Miami.
Înainte de a deveni prieteni, nenorocitul a fost o durere in fund și un junghi in coaste! Frumos in draci, plin de bani și relații, mult prea deștept pentru binele lui, nemernicul a știut cine sunt și m-a șantajat fără pic de scrupule. Pentru a nu-mi anunța rudele și soțul despre incident, m-a obligat sa iau lecții de autoapărare, trei ședințe pe săptămâna a câte doua ore. Acolo am cunoscut femei puternice, femei care odată fuseseră considerate saci de box in mâinile partenerilor. Acestea au reușit sa-și înfrângă teama și lucrul cel mai important, sa-și recapete respectul de sine!
Bătaia te rănește fizic, lucru vindecabil in cele mai multe cazuri, dar aplicată in mod constant îți frânge picatura cu picatura voința, spiritul și bucuria de a traii! René ne-a demonstrat prin lecțiile sale ca oricât de fragil pare trupul unui om, cu cunoștințele necesare îl poate transforma intr-o arma. Cu multă răbdare, bărbatul cu aspect de play boy și fără nicio grija, ne-a arătat câta durere poate aduce un pumn mic dar bine țintit, o mișcare isteață in fata unui unui prost masiv.
La începutul antrenamentelor l-am înjurat cât pentru o viața întreaga, dar in scurt timp am devenit prieteni și nu m-au mai deranjat vânătăile cu care plecam acasă. Lecțiile lui mi-au prins bine pana acum o săptămâna, când am lăsat garda jos și mintea sa-mi zburde pe câmpii. Hotărârea de a ma întoarce acasă îmi provocase sentimente amestecate, nerăbdare, teama, emoție, regret și am simtit prea târziu primejdia din umbra. Am evitat la mustață pumnul agresorului, acesta reușind sa-mi șteargă ușor pometele însă mișcarea m-a dezechilibrat și am alunecat cu piciorul stâng răsucit sub mine.
Noroc chior sau abilitatile educaționale excepționale ale antrenorului care ne-a învățat cum sa cădem corect, ei bine...m-am ales doar cu o entorsa, nu cu o fractura!
Acum port un gips drăguț plin de desenele lui Ash, o cârja și un buzunar de analgezice. Încăpățânarea mea nativa m-a făcut sa ignor toate recomandările medicilor, prietenilor și sa pornesc la drum cu un singur picior sănătos.
Un drum de trei zile și asta însemnând condus lejer, dormit noaptea și chiar câteva opriri s-a transformat intr-un calvar agonizant de patru zile. N-as fi putut face drumul asta dacă mașina nu ar fi fost dotata cu cutie automata, dar chiar și așa am fost nevoită sa conduc mai mult de jumătate din noapte, pentru a fi aici la răsăritul soarelui. Durerea ce ma fulgera prin glezna îmi aduce aminte ca piciorul ala trebuie rezemat pe o perna cât mai curând dacă nu vreau sa dau de alte belele. Dar, indiferent de consecințe, sunt fericita. Am ajuns la timp sa prind răsăritul alături de fiica mea!
- Aluna, mami o sa vina mai des acum! N-as fi crezut vreodată, dar timpul petrecut aici, cu tine, mi-a adus o liniște in suflet cum n-am mai avut demult, puiule! Ești îngerul meu, Celeste și te iubesc atât de mult!
Lacrimile pe care mi le-am ținut in frâu pana acum, dau navala și le las sa curgă in voie. Îmi spală obrajii și sufletul, ma ajuta sa-mi descarc toate frustrările și sa o pot lua de la capăt. Mi-am dat seama la un moment dat ca e mai greu sa trăiești decât sa mori și fiecare obstacol pe care îl depășești, te face mai puternic!
Îmi sprijin capul de marmura rece și suier privind spre cer:
- Sunt mai puternica decât credeam și dacă nu ai grija de îngerașul meu, tu o sa dai socoteala la Judecata de apoi, Barbosule! Mi-ai luat-o, acum fa-o fericita!
Oboseala ma învinge pana la urma și știu ca drumul de întoarcere la mașina îmi va lua mai mult decât cel de la sosire. Ursul de plus a fost un amortizor perfect când m-am întins pe aleile pline de zăpada, dar cum plec fără el, bănuiesc ca voi avea o călătorie epică. Norocul meu ca nu e nimeni atât de nebun încât sa se aventureze la ora asta pe aleile cimitirului și sigura grija care îmi rămâne e sa nu-mi rup și celălalt picior!
  Un parfum atât de cunoscut îmi gâdila nările și inspir cu nesaț aroma de santal. Pe cârja mea dacă nu sunt urmărită și știu și cine este!
- Hei, știu ca ești acolo! Nu te mai ascunde!
Un chicotit înfundat se aude din spatele meu și parfumul care l-a dat de gol se simte tot mai puternic. Silențios ca un ninja, Sebastian se apropie încet de mine. Îmi țin ochii închiși, dar știu când se lasă pe vine in fata mea și așteaptă răbdător sa-l privesc. Îmi este atât de somn încât o fac cu mare greutate! Dumnezeule, încă e superb, afurisitul!
- De unde ai știut ca sunt aici? întreabă el.
-Parfumul, el te-a dat de gol! surâd eu.
-La naiba! Am uitat ca ai un nas de copoi chiar și când e roșu și înghețat! rânjește el. Ai terminat aici? Putem sa mergem acasă?
Acasă. Suna atat de plăcut oriunde o însemna acum acasă și după cum îl cunosc, e la casoiul lui fandosit.
-M-ai urmărit!?
-Nu, am fost mai isteț decât anul trecut când ai venit aici și puțin mai precaut deși eram sigur ca n-ai fi ratat ziua ei de naștere. Mi-am dat seama ca pentru tine asta contează cu adevărat, ziua când s-a născut Celeste, nu când...a plecat, spune ezitat.
-Ți-am promis ca ma întorc când te-am sunat și ți-am cerut sa-ți retragi câinele de vânătoare de pe urmele mele!
-Scumpo, nu ai spus și când o s-o faci! rade el. Ce zici, plecam înainte sa-ți înghețe fundul de tot?
  Ha! Ha! Ha! rad in sinea mea, fundul meu a înghețat de mult și ca sa fiu sinceră, nici degetele de la picioare nu o duc prea bine. Piciorul stâng are doua perechi de șosete peste gheata de gips iar dreptul e încălțat in adidași .
  Ma prostesc in mâna stânga și cu dreapta încerc sa folosesc cârja pe post de pârghie pentru a ma ridica. Eșuez in mod spectaculos și singurul lucru care ma împiedica sa nu dau cu nasul de zăpada înghețată, e un brat vânjos ce se încolăcește rapid in jurul meu.
- Te-am prins! șoptește Sebastian.
  Nu știu de ce, dar exclamația asta înseamnă mult mai mult și nu trebuie decât sa privesc in ochii lui. Pe lângă amuzament , putina ironie, ochii ii strălucesc victorioși in timp ce ma trage mai aproape de pieptul lui și îmi șoptește direct pe buze:
-Ți-am promis ca n-o sa-ți dau drumul niciodată și o sa te prind întotdeauna! Apropo, arați...
-Elegantă ?! i-o tai eu.
-Ai vrea tu! rade el. Fugită de-acasă e mai corect!
Fără nici o avertizare ma ridica in brațe și pornește spre ieșirea cimitirului.
-Hei, mi-ai uita accesoriul de la ținuta asta fabuloasa! Cârja mea!
-O s-o aducă Luis, stai liniștita. Acum trebuie sa te bag rapid la caldura pana nu iei și o răceala pe lângă un picior rupt !
- Nu e rupt, e doar o afurisita de entorsa! Și dacă ma intrebi pe mine, o fașa elastică și putina gheata era suficient! Dar nu, doctorii trebuie sa exagereze de fiecare data și cred ca e o nenorocita de conspirație a asigurărilor de sănătate! Cum sa justifice sumele enorme pe care cer?!
- Sigur ai dreptate, spune sec.
-Miroase a mișto in tonul tău! ma zburlesc eu. Normal ca am dreptate!
-Cum zici tu, iubito! chicoteste el. Mulțumesc Domnului ca nu te-ai făcut doctor, probabil încercai sa salvezi planeta cu aspirina!
-Nemernic încrezut, mormai eu și ca sa-l pedepsesc, îmi îngrop nasul rece in pielea calda de la baza gâtului lui, făcându-l sa se înfioare. Parfumul e mai puternic acolo și ma abțin cu greu sa nu-l adulmec ca o disperata, sa nu gust pielea moale.
-Am ajuns! Da-mi cheile de la mașina!
Amețită de visele mele erotice nici n-am realizat când am ajuns la mașina mea. Chiar, de unde știe ca asta e mașina cu care am venit?!
-Tu chiar m-ai urmărit ! Ce altceva mai știi?! întreb curioasa, nicidecum suparata.
-Tot! Unde ai stat, cu cine, ce ai făcut , ce ți s-a întâmplat ! și privește stăruitor spre piciorul rănit. De prima bătaie care ai încasat-o am aflat cu putina întârziere.
-Sebastian, când ai aflat unde sunt? întreb contrariata.
-Sincer, la mai puțin de trei luni după ce ai șters-o de acasă! Destul de târziu dacă vrei părerea mea, dar a fost greșeala mea, te-am subestimat.
  Ma uit la el cu neîncredere și observa asta. Surâde cu tristete și îmi spune:
-Hai, te ajut sa urci in mașina și îți povestesc pe drum!
Odată motorul pornit, scaunele se încălzesc rapid și o moleșeală dulce începe sa ma toropeasca. Orele petrecute la volan, frigul și de ce sa mint, emoția ce m-a încercat când l-am văzut , își spun cuvântul. Dar curiozitatea învinge și îl îndemn sa-mi povestească.
-Dacă m-ai găsit, de ce nu ai venit după mine? Te întreb de curiozitate!
-Dar am venit, scumpo! Dacă întindeam mâna te-as fi putut atinge, atât de aproape eram!
-Și ce te-a oprit?
-Tu! spune simplu. Erai cu o fata și veneați din parc. Ea împingea căruciorul, dar tu țineai bebelușul ala in brațe de parca ar fost cel mai prețios lucru din lume! Ma uitam la tine și nu îmi puteam aduce aminte dacă te-am văzut vreodată atât de fericita! Pur și simplu radiai! Iar băiețelul ?! Era lipit ca o ventuza de tine! Și atunci m-am hotărât sa îți las spațiul de care ai nevoie, sa nu îți răpesc fericirea aia!
-Ai fost...
-Stupid?!
-Nu, generos! șoptesc înduioșată. Și îți mulțumesc !
    Tăcerea se lasă ca o pătura grea și hotărâm in mod tacit ca alte explicații sunt de prisos. Îl studiez pe furiș și chiar dacă nu pare schimbat, e totuși diferit.
-M-am schimbat? îmi citește gândurile. Am riduri, sunt mai nasol?
-Pescuiești complimente? chicotesc eu. Nu, ești tot un diavol frumos chiar dacă ai mai îmbătrânit puțin! îl tachinez eu.
-Și cine m-a îmbătrânit înainte de vreme?! suspina teatral.
-Puicutele cu care îți pierzi timpul și îți consumi energia?! rânjesc mișelește.
-Aha! Mi-ai urmărit ascensiunea prin budoarele doamnelor? rade el. Și cam ce știi ?
-Sa vedem! O perioada chiar mi-am făcut griji pentru sănătatea ta! Nu aveai de doua ori aceiași femeie la brat și ma gândesc ca ai avut o prestație excelenta pentru ca niciuna, dar niciuna n-a avut de spus ceva urat despre tine. Pe urma te-ai potolit și ai apărut cu o singura femeie, și asta o perioada destul de lunga. In urma cu trei luni ai dispărut brusc de pe radarele reporterilor de scandal și mi-am imaginat doua lucruri: te-ai călugărit sau te-ai însurat. Cum nu am primit niciun act de la Sam, m-am gândit ca ai apucat vreo cale spirituală .
  Rade in hohote și riduri mici ii apar in jurul ochilor superbi. Nu cred sa fi existat vreodată un astfel de moment pur prietenesc între noi. De fiecare data, unul din noi a încercat sa-si impună voința, am făcut un concurs din cine e mai încăpățânat și cuvântul compromis nu exista in vocabularul niciunuia.
-Sa sper ca ai fost măcar puțin geloasa?
Deși o spune nonșalant, exista o urma de speranța in întrebarea lui. Cum nu ma ascund in spatele unor răspunsuri ambigue și nici nu duc lipsa de curaj, răspund :
-Da, am fost puțin ofticata deși nu era o noutate aventurile tale. Nu ma întreba de ce, nu as știi sa-ți răspund, in condițiile in care eu te-am părăsit! Bănuiesc ca face parte din natura omeneasca sentimentul asta. Trebuie sa-i înapoiez mașina lui Dominic! schimb brusc subiectul.
  Recepționează mesajul și in afara unui rânjet discret pe buzele frumoase, nu spune nimic la început. Peisajul familiar îmi spune ca ne apropiem de casa și o noua emoție ma încearcă. Nu sunt obligată sa dau socoteala nimănui, dar revederea cu Rosa îmi face stomacul sa tremure. E ciudat cum părerea acestei femei, pe care nu am suportat-o la început și sentimentul a fost reciproc, contează ! L-as întreba pe Sebastian, dar atunci mi-as da de gol temerile și sunt prea obosita sa-i răspund la ironii. Da, diavolul nu m-ar lasa sa scap ușor! Nici măcar el nu e imun la puterea femeii!
   Porțile se deschid automat in fata noastră și ca prin magie, silueta măruntă a femeii pe care am invocat-o in gând, se materializează pe treptele casei. Stomacul îmi face o tumba aproape dureroasa și ma uit înspăimântăta cum soțul meu ocolește mașina și îmi deschide portiera.
-Nu ma lua in brațe ca pe o invalida! suier eu. Doar ajuta-ma sa merg!
-De ce? întreabă nedumerit.
-Taci și fa cum îți spun!
  Pare năucit de cererea mea și când îmi prinde privirea aruncată spre micuța femeie, înțelege. Un rânjet larg in înflorește pe fata și apropiindu-și nasul de al meu, chicoteste:
-Ți-e frica de ea, nu?!
-Și tie nu?! Dacă nu faci cum îți spun, ma strecor in camera ta și te sufoc in somn! îl ameninț.
Un zâmbet misterios ii traversează subit fata, dar ma asculta. Ma ridica in brațe de pe scaun și ma lasă cu delicatețe jos, continuând sa ma sprijine cu un brat. Îmi da cârja și șchiopătând ușor, ma îndrept spre dragon. Cu fata împietrită, femeia ma studiază in tăcere și deodată, se năpustește spre mine strigând:
-Ce-ai mai făcut de data asta, copile? Fetița mea mică și frumoasa, și nebuna !
Ma cearta și ma strânge in brațe cu același entuziasm! Ca la un semnal, lacrimile îmi curg pe fata și hohotesc nestăvilit! Femeia a reușit sa ma facă sa simt ca am ajuns cu adevărat acasă și nici măcar mormaielile lui Sebastian, ca putem continua cu smiorcăiala la caldura, nu ma convinge sa-i dau drumul.
  Grijulie ca o mama, îmi șterge lacrimile de pe fata și ma pune sa-mi suflu nasul ca un copil mic in batista impecabila ce nu-i lipsește niciodată din buzunar. Odată mi-a ținut o adevarata predica despre ce ar trebuii sa conțină poșeta unei doamne și cât de neelegante sunt batistutele de hârtie.
  Ma trage ușurel in casa și ma ajuta sa ma dezbrac. Studiază cu un ochi critic pantalonii largi de trening, ciorapul gros ce îmi îmbracă gipsul și tricoul cu mâneca scurta de sub geaca groasa pe care tocmai mi-a dat-o jos.
-Nu ești cam subțire îmbrăcată pentru vremea asta? ma mustra duios.
-Nu! Tancul ala pe care l-am condus face o caldura ca la tropice și crede-ma, putina răcoare te tine treaza când conduci ore in șir.
-O, trebuie sa fi sfârșită de oboseala! exclama ea. Hai, mănânci ceva, faci un dus rapid și te bagi in pat! Sebastian, nu sta degeaba! Adu-i bagajele copilului! Anne, pregătește baia și patul, iar tu vino la bucatarie cu mine!
Împarte ordine ca un general pe frontul de lupta și nimeni nu comentează, nici măcar Sebastian. Acesta îmi face complice cu ochiul și pleacă sa execute ordinul.
  Nici nu ajung bine in bucatarie ca Sandra ma întâmpina cu o îmbrățișare de urs, ca apoi sa înceapă sa turuie:
-Uita-te la tine, numai piele și os! Lasă ca te pun eu pe picioare! Ce vrei sa mănânci ?
-Orice, numai legume și verdețuri nu! rad eu.
  Rade și ea, amintindu-și aversiunea mea pentru mâncarea sănătoasă și se apuca de preparat un mic dejun copios, la care mi se alătura in scurt timp și Sebastian. Singurul bagaj pe care mi l-a adus e rucsacul. Mi l-a pus in brațe și mi-a șoptit ușor la ureche:
-Ai tot ce îți trebuie in camera noastră !
Hm, camera noastră ! Nu camera ta! Mai vedem noi!
  După un dus scurt in baia noastră ,unde am uimit-o pe Rosa cu inventivitatea mea, mi-am protejat gipsul cu un sac de gunoi, bine strâns de un elastic, dau o tura prin dressingul soțului meu și ii șterpelesc un tricou vechi și moale. Știți și voi de care, unul spălat și purtat de o suta de ori, numai bun de șters praful, dar in care dormi dumnezeiește.
  Șontâc , șontâc, merg in dormitorul meu și ignor mormaielile Rosei in legătura cu locul unde aleg sa dorm. Berta ma așteaptă credincioasa in patul meu și suspin fericita când ma strecor in așternuturile moi și parfumate. Cele doua analgezice, marfa de calitate, pe care nu le-am încercat pana acum pentru ca provoacă somnolenta, încep sa-și facă imediat efectul. Știu ca soțul meu lucrează in birou, Sandra pregătește ceva delicios la cina, Rosa îmi va da târcoale din ora in ora și pentru prima data după luni bune, nu trebuie sa îmi mai fac griji pentru nimeni și nimic.
  Închid ochii mulțumită și cad intr-un somn adânc .
     

Buna seara, dragilor!
Cum echipa României ne-a dezamăgit din nou la fotbal, m-am gândit sa va bine dispun cu un capitol nou! Care sa va și placa, bineînțeles !
Milioane de scuze, nu îmi sta in fire sa nu răspund la comentarii, dar am comis-o de data asta! Promit sa nu mai fiu așa nesimțita și printre picături, sa răspund fiecăruia !Oricum, mi-ați mângâiat sufletul cu ceea ce mi-ați scris deși nu meritam!
Cum v-ați obișnuit deja, capitolul nu are nimic corectat, ii dau drumul așa cum l-am scris! Nu mai am răbdare de editat!

  Va imbratisez cu mult drag și lectura plăcută !