Înger răzbunător

Capitolul 8

Imbracata toata in negru si cu parul ascuns sub sapca neagra din lana, Iris parea exact ceea ce toata lumea din Autumn o considera, o femeie problematica.

- Ce frig este - protesta in timp ce se indrepta spre padure alaturi de Quinn. Tot corpul mi piele de gaina pana la fund.

Quinn ii arunca o privire.

- Multumesc pentru informatie.

Raspunsul lui ii mai ridica starea de spirit. Desi nu ii raspunsese cu pot sa il vad ? Asa cum o facuse cu ani in urma, dar nici nu ii spusese sa taca.  Iris nu isi putuse lua gandul de la sarutul pe care aproape il imparisera in birou. Si-ar fi dorit sa nu ramana la stadiul de aproape. Mu se putea concentra la altceva in afara de gura lui. Inainte de al cunoaste pe Quinn, iesise cu cativa barbati, dar nici unul nu se putea compara cu el. Intensitatea lui, zametul lui smecheresc, forta lui... Totul o innebunea la el, dar cel mai important era respectul pe care il simtea fata de el. In Washington era foarte greu sa gasesti un barbat care sa nu fie obsedat de aparente si ambitie, in schimb pe Quinn nu il interesa ce se spunea despre el. Era un barbat dur. Nimic nu il afecta.

" Tu da", ii spuse o voce.

Da, adevarul era ca reusise sa il afecteze. Dupa spusele lui ea era singura femeie pe care o iubise.

Iar ea ii rupse inima.

- Aici incepe drumul - ii arata, incercat sa alunge acele ganduri incomode din mintea ei.

Simti o senzatie ciudata de presiune in timp ce mergeau pe acea carare lamentandu-se ca nu luase o lanterna. Din fericire experimentatul Boy Scout pre care il avea alaturi, scoase o lanterna si lumina cararea. Nu le lua mult sa ajunga la locul unde gasisera cadavrul. Locul era inconjurat cu o banda galbena. Scoasera corpul dupa ce cainele unui baiat care fugea e acolo deszgropase craniul Laylei. Iris simti un fior amintindu-si.

- Biata Layla - murmura langa tristul mormant al prietenei ei , apoi se intoase spre Quinn. Nu merita sa termine astfel.

- Bineinteles ca nu - raspunse el.

Iris se lasa in genunchi langa groape unde fusese ingropata Layla.  Nu isi putea imagina cine ii facuse asa ceva prietenei sale. In acea zona existau multe vulpi si coioti care ar fi putut sa gaseasca oasele prietenei sale, imaginea aceea ii facu greata. Isi inghiti amareala care ii aurca in gat si se ridica brusc in picioare.

- Aici nu este  nimic - spuse cu disperare.

- Au trecut zece ani - ii reaminti Quinn . - Probabil , daca acel caine nu ar fi inceput sa sape, corpul ar fi ramas ingropat aici.

Iris se apropie de el dand frenetic din cap de furie.

- Trebuie sa aflu cine a facut-o, Quinn. I-o datorez Laylei si familiei sale.

- Si o sa afli - o asigura el.

- Asta sper - isi lua privirea de la mormantul prietenei sale si respira profund. Haide, mergem la biroul lui Davidson.

Nu vorbira nimic pe drumul de intoarcere. Iris nu isi putea lua gandul de la Layla, de la ochii ei jucausi si de la zambetul ei luminos. Era singura prietena adevarata pe care o avuse. Celelalte fete din Autumn o urau pe Iris, cu siguranta pentru ca tatal ei era stapan pe aproape intreg oraselul, si intodeauna aveau ceva urat de zis la adresa ei. Daca se imbraca cu ceva nou, spuneau despre ea ca era o bogatasa increzuta, daca avea o intalnire ii spuneau ca era o curva, daca era distrasa si nu saluta pe cineva, spuneau despre ea ca era snoaba. Dar Layla nu fusese asa. Pe ea nu o interesase niciodata ca familia ei era bogata, si nici nu o invidiase, ca celelalte. Asta ii placuse cel mai mult la ea, ca nu ii pasa de lucruri triviale precum popularitatea, invidia sau gelozia. Layla fusese o prietena adevarata.