Umbrele trecutului (ON HOLD)

Ploaie de octombrie

Aceasta poveste este o coproductie ... Moi avec bateriaduracell et green_eye  :)

                                Ploaie de octombrie

O zi obositoare de munca tocmai se terminase, insa picaturile de ploaie care aparusera pe fereastra camerei, nu o puteau convinge pe Denise sa paraseasca scaunul confortabil in care statea.

- In zece minute se da stingerea, domnisoara Harrison, auzi vocea ingrijitorului.

"Asadar, ma dau afara!" se gandi Denise. Se intoarse cu fata la barbat, afisand un zambet fals si-i spuse ca va pleca imediat. Acesta o salute respectuos si parasi incaperea. In ceea ce o privea pe femeie, lasarea masinii in service, la mijlocul lunii octombrie, fusese o alegere foarte proasta, cugeta ea. Ofta si se ridica de pe scaun, isi facu putina ordine pe masa de lucru si se indrepta spre cuier, de unde isi lua haina de culoare rosie. Nu-si uita servieta si parasi camera.

Aflata intr-un sfarsit afara, cu picaturile de ploaie de rigoare pe haina cea noua, se indrepta spre statia de autobuz. Intr-un final, dupa zece minute de asteptare, in frig si ploaie, se urca in autobuz. Acesta, din pricina orei tarzii, era gol cu exceptia unei persoane, care statea pe scaunele din spate ale masinii.

Dupa un sfert de ora, foarte plictisitor, veni si statia unde trebuia sa coboare, insa starea de spirit a femeii inca nu se imbunatatise absolut deloc. Continua sa mearga pe stradutele intunecate si pustii, programandu-si in minte ca a doua zi sa se duca sa-si scoata masina din service. „Asa ceva nu se mai poate!", bolborosi nervoasa.

Insa, pierduta in gandurile ei, nu observa ca, de ceva vreme, cineva o urmarise. Sunetele produse de tocurile femeii, acopereau zgomotul pasilor urmaritorului. Se afla la cativa metrii in spatele ei, iar acum, incerca sa „recupereze" distanta dintre ei doi. Insa se razgandi, odata ce auzi soneria mobilului ei. Lua o atitudine defensiva si astepta ca aceasta sa termine convorbirea.

Denise auzi soneria telefonului si se uita la ecran. Zambi si raspunse:

- Mai am cinci minute si ajung, in regula? Rase nervos si continua. Nu cred ca ti-ar placea sa fii in locul meu, in acest moment.

In timp ce vorbea, tinand cu o mana mobilul, se folosi de cealalta pentru a-si scoate cheile din geanta.

- Da, iti vine sa crezi? Edward a zis ca s-ar putea sa ma promoveze! Hai, ca-ti povestesc cand ajung, bine? Si sfarsi convorbirea.

Insa din neatentie, cheile ii scapasera pe jos si fu nevoita sa se aplece dupa ele. Din intamplare vazu picioarele ce se oprisera in spatele ei. Tresari speriata, un fior ii strabatu sira spinarii, inghetand de frica. Insa nu se intoarse, ci isi continua drumul, grabind pasul. Incerca sa se calmeze, insa ii fu cu neputinta. Inima incepu sa-i pompeze cu putere, iar sangele i se scurgea prin vene cu rapiditate. Era paralizata de frica, de teama, parca avea un presentiment ca ceva rau se va intampla si nu se insela deloc. „Poate mintea imi joaca feste!", spuse ea, incercand sa-si potoleasca starea de agitatie.

Totusi, o atingere pe umar o determina sa se intoarca cu fata la persoana misterioasa. Din cauza respiratiei accelerate, dar si a frigului, nu putea sa scoata nicio vorba. In schimb, incepu sa se uite atent la chipul persoanei ce se afla in fata sa. Cunostea acel chip, il vazuse recent, dar nu-si putea aduce aminte de unde.

- Buna, Denise!

„Acea voce...- isi zise femeia-... stiu cine este!" , iar faptul ca interlocutorul isi lasa gluga impermeabilului jos, fata ramanandu-i usor vizibila, o ajuta pe femeie sa elucideze misterul.

- O, Doamne, esti chiar tu! Nu-mi vine sa cred ca nu te-am recunoscut! Se mira Denise, incepand cu dulcegariile sale caracteristice. Sunt o proasta... cum sa nu recunosc acesti ochi...

Dar nu mai putu sa continuie fraza deoarece, simti o durere ce-i taie rasuflarea. Se uita in jos si duse mana in zona abdomenului, simtind lama metalica a unui cutit, ce era infipt in ea. incepand sa realizeze ce se intamplase, isi indrepta ochii bulbucati spre persoana din fata sa. Un ranjet aparu pe chipul acesteia. Cu ultimele puteri reusi sa murmure:

- De ce?

Nu mai apuca sa auda si raspunsul, privirea incetosandu-i-se, in urmatorul moment, simtind pamantul rece si umed, oasele fiindu-i cuprinse de frigul toamnei.