Umbrele trecutului (ON HOLD)

Trecut

                                   Trecut

Rebecca parasi sectia in graba, indreptandu-se cu pasi repezi spre motocicleta sa. Inainte sa porneasca motorul, incerca sa se calmeze. Insa nu putea. Era atat de nervoasa pe situatia in care se afla, la care se mai adauga si decizia pe care tocmai o luase in urma cu cateva minute.  Lasase arma si insigna... din cauza unui impuls, renuntase la meseria ei, pentru care muncise si  se luptase enorm. Si din cauza cui se intampla asta? Bineinteles, a lui Denise Harriosn! Cea care ii umbrise anii de liceu, cat si viata de dupa.

Intr-un final, dupa cateva minute se indrepta spre apartamentul ei. Avea nevoie de liniste. Avea multe lucruri la care trebuia sa se gandeasca.

                                                *

Rachel sedea pe pervazul ferestrei, cu genunchii la piept, incalzindu-si mainile pe cana de ceai, pe care tocmai si-l facuse. Privea pe geam in departare, la asfintitul soarelui, la multitudinea de culori ce se ingramadeau pe cer in acel moment. Insa mintea sa zbura departe, mult mai departe decat se putea observa- gandurile ii zburasera la evenimentele din trecut.  Ultima sa relatie, cu barbatul pe care-l iubise din tot sufletul, care durase aproape un an si jumatate si care luase sfarsit intr-o secunda.

In acea zi de septembrie, Victor Williams  ii propuse sa faca o plimbare prin parc, ceea ce lui Rachel i se paruse o idee extraordinara. Adora plimbarile lungi, in ciuda faptului ca nu prea avea timp sa le practice, toamna era anotimpul ei preferat, iar cand aveai si o companie placuta era si mai bine. Acea plimbare pe care o facusera impreuna fusese cea mai frumoasa si ultima. Indreptandu-se spre iesirea din parc, o voce pitigaiata ii strigase numele procuroarei. Rachel fusese surprinsa sa o vada pe Denise , mai ales ca de abia avusesera revederea cu colegii. „De doua ori intr-o saptamana este prea mult!” Se gandi ea.

-          Buna, Denise! O saluta ea respectuos, asa cum o facea cu toata lumea.

-          Rachel! Tipa ea entuziasmata. Ce surpriza sa te vad! Radea cu gura pana urechi, de parca ar fi gadilat-o cineva, gandea Rachel. Insa abia pe parcurs  isi dadu seama de ce  era atat de entuziasmata.

-          Eu sunt Denise Harrison! Si ii intinse mana lui Victor, care i-o stranse cu caldura, prezentandu-se la randul sau.

Si din acel moment, intregul Univers fericit al lui Rachel s-a ruinat. Stia ca Victor o mintea incontinuu, incepusera sa se vada foarte rar, cat despre telefoane- mai mult ea il suna, si atunci acesta ii zicea ca nu poate vorbi si ca o va suna el.

Si intr-o seara, inevitabilul s-a produs- se dusese neanuntata la apartamentul lui Victor iar cea care ii deschise usa fu chiar Denise Harrison.  Fiind socata, Rachel nu putuse sa zica nimic, si alesese sa plece, fara sa faca scandal.

Victor nu o mai sunase niciodata. Cunoscand-o pe Denise, era posibil sa nu-i fi zis despre vizita lui Rachel. Insa Rachel prefera asa.

Astfel, Denise Harrison facuse ceea ce stia cel mai bine: sa-i raneasca pe oamenii din jurul sau. Insa, in ciuda faptului ca Rachel nu aratase niciodata ca ar fi o persoana razbunatoare, nu putuse sa treaca aceasta intamplare cu vederea.

Rachel ofta, si zambi trist. Se intreba daca ar fi trebuit sa-i povesteasca Rebeccai despre hotararea sa. Privi in jos in interiorul canii, si vazu ca ceaiul disparuse. Se pare ca gandurile ii zburasera prea departe, si nici nu-si daduse seama de actiunile sale. Se dadu jos de pe pervaz, indreptandu-se in picioarele goale pe parchetul rece, spre bucatarie, pentru inca un ceai.

Se hotarase sa n-o sune pe Rebecca.

**

Ajunsa acasa, isi facu un dus si acum statea pe covorul din sufragerie, incercand cateva pozitii de yoga, in speranta ca se va calma intru totul.

Incrucisarea picioarelor, si lasarea corpului in fata cu mainile intinse, era o pozitie cu care-l vazuse adesea pe tatal ei relaxandu-se. Insa la ea exista totusi o problema, chiar foarte mare: nu-si putea explica cum de el putea atinge podeaua cu fruntea, si ea nu! Aceasta era una dintre intrebarile cele mai apasatoare pe care si le punea, si era foarte ofuscata, deoarece ei nu-i iesea miscarea. Dar practica cat putea de mult, pentru ca intr-o buna zi, sa se duca la el si sa-i arate ca fiica sa anchilozata nu mai era atat de anchilozata!

Stand cu picioarele sub ea, lasandu-se pe spate, cu mainile deasupra capului, si avand ochii inchisi incerca sa-si reaminteasca acea teribila noapte.

Ploaia ...intuneric... ceata... ea megand cu viteza pe motocicleta... carosabilul ud si alunecos... farurile puternice ale masinilor care veneau din sens opus... o clipa de neatentie ... ani de remuscari... o victima ... mult sange...

 Si un singur martor... Denise Harrison.

Deschise ochii si se ridica in picioare, simtind ca ramane fara suflu. Se indrepta spre baie, luand din dulapul de la chiuveta flaconul de medicamente. Isi turna cateva in palma si le inghiti fara pic de apa. Atat respiratia cat si pulsul ii revenira la normal.

Se indrepta incet spre bucatarie pentr a-si face o cafea.