Umbrele trecutului (ON HOLD)

Singura-n noapte

                                                               Singura-n noapte

Dupa plecarea brusca a Rebeccai, Rachel isi dadu seama ca nu avea cum sa mai adoarma dupa tot ce se intamplase, asa ca hotari sa se duca in sufragerie si sa isi mai toarne putin whisky pana cand eventual, avea sa uite de ea si de toate problemele ei. Pentru ca ,desigur, sa fii singura la 28 de ani nu era chiar reconfortant si placut. Simtea ca e timpul sa isi intemeieze o familie, sa apara chiar si un copil, asupra caruia sa-si rasfranga toata dragostea pe care o pastra inlauntrul ei. Nu il gasise pe acel cineva langa care sa se simta protejata, iubita, apreciata. Ajunsese o persoana introvertita tocmai pentru ca isi deschisese sufletul in fata multora, care, incontestabil, ii facusera mai mult rau decat bine. O ranisera fara mila de nenumarate ori, insa in ea nutrea de fiecare data speranta ca lucrurile vor merge inspre mai bine. “Trebuie”, gandea ea. Dar, in momentul asta, simtise ca ajunsese la capatul puterilor. Nu mai voia, nu ma putea.

Aceasta reflectie asupra vietii ei fu insa subit intrerupta de palma Victoriei care izbi cu putere tocul usii, buimaca, de-abia sculata din somn:

- Ce s-a intamplat? Am auzit zgomote, tipete, indurari, focuri de arma si masini demarand in tromba! Unde e Rebecca?

Rachel o privi perplexa o clipa, apoi izbucni intr-un ras isteric.

- Esti nebuna, ai adormit si probabil ai avut un cosmar tumultuous, asta e tot. Hai, stai jos si hai sa bem ceva pana ne facem manga si nu mai stim de noi, pentru ca nu suport sa ma imbat de una singura si dupa cineva sa fie nevoit sa ma culeaga de pe jos. Asa macar o sa fim amandoua in aceesi situatie.

-           Bine, dar unde e Rebecca?

-           A plecat cu al ei calaret pe cal alb. Adica cu seful. Fostul. Haha, sincer, daca as fi avut un sef ca el nu mi-as fi dat demisia in veci. Fata masculina, cu ochii mari si caprui, barbia proeminenta, buze carnoase,ooh da, ca sa nu mai zic de muschii aia care ii ieseau obraznic prin bluza de la uniforma. Fucking kidding me? E dusa cu pluta fata asta. Unde o sa mai gaseasca vreodata o asemenea partida? As omori pentru unul ca el! zise Rachel.

-           Da, dar macar e bine cand ai pe unul ca el prin preajma. Adica, uita-te la mine. Sunt in momentul asta “forever alone” si…de fapt, stai nu sunt de acum, sunt de o vesnicie singura fara a-I pasa cuiva de asta si a se interesa daca sunt bine, daca am nevoie de ajutor, sau de vreun prieten. Nu, toti m-au parasit, acum, ma simt mai singura ca niciodata! zise Victoria printre suspine.Se duse, isi umplu paharul de whisky, se tranti pe canapea si-si continua monologul:

-            Gata, nu mai imi pasa de nimic si de nimeni. O sa ma imbat si nimeni nu ma poate opri. Ha! Pentru toti barbatii de pe lume care sunt niste idioti si niste porci sa va manance ciuma si sa ardeti pe rug in chinuri cu tot cu organul vostru valoros.

-           Mama, mama si nici macar nu te-ai imbatat inca! spuse Rachel in timp ce radea cu lacrimi, neputandu-se stapani.

Momentul mai mult bizar decat degajat fu intrerupt de telefonul Victoriei care suna.

-           Alo? Zise ea nervoasa ca uitase sa-si inchida telefonul si ca astfel, acum, un netrebnic, o deranja intr-un moment extreme de important.

-           Hei, Victoria, sunt James. Victoria intepeni, si aproape ca uita sa mai respire. Apoi o privi pe Rachel si incepu sa dea cu disperare din maini, aratand inspre telefon.

-            E el! sopti ea. Inspira adanc apoi expira, incercand sa se calmeze.

-            Victoria, ma auzi? James crezu pentru o clipa ca vorbeste singur, dar apoi auzi vocea suava a femeii.