Umbrele trecutului (ON HOLD)

Schimbari la orizont

                                              Schimbari la orizont

-          Aratati minunat, domnisoara Winsley!

-          Multumesc, Charles.

„De parca ar trebui sa cred asta!” isi zise si ii zambi involuntar gardianului. Nu mai putea avea incredere in spusele barbatilor. Nu dupa ultima experienta avuta.

Intr-un final,Rachel, ajunse in biroul sau, acolo unde o astepta, ca de obicei o cafea cu lapte si un nou dosar, ce continea datele urmatorului caz. Sa fii procuror era o meserie grea, insa satisfactiile erau indeajuns de mari, atat pe plan financiar cat si pe cel spiritual. Momentele in care judecatorul ii da castig de cauza, cand iese victorioasa din sala de judecata, cand baga raufacatorii in inchisoare, sunt cele mai importante; pentru asta a ales aceasta meserie.

Se instala confortabil in scaun, isi lua cafeaua, care era tocmai buna de baut, nici prea fierbinte, nici prea rece, si incepu sa rasfoiasca dosarul. Se ridica de pe scaun, tinand intr-o mana ceasca si in cealalta dosarul si incepu sa se plimbe prin birou, fara directie. Aceasta era un alt obicei de-al sau- de fiecare data cand dorea sa fie atenta la datele unui caz nou, trebuia sa se afle in miscare.

Vazu imediat ca este vorba despre o crima- „inca o crima” zise ea-, insa cand vazu numele victimei, picioarele i se inmuiasera, si scapa ceasca cu cafea din mana. Citi si reciti numele, de mai multe ori, pentru a fi sigura, ca privirea nu-i joaca feste. Insa, scria negru pe alb,ca numele victimei era Denise Harrison... aceeasi Denise Harrison , cu care se intalnise cu cateva saptamani in urma la reuniunea de clasa. Si din cate putu sa vada, viata ei era in stare perfecta. Insa se pare ca nu era asa.

Incerca sa se calmeze, sa-si revina din soc. Isi arunca o privire la numele celui ce se ocupa de caz, si avu o surpriza- „Rebecca Newman”.   Isi chema secretara, si astepta ca aceasta sa vina.

-          Bianca, vino, te rog si curata aici!

-          Oh, da... va simtiti bine?

-          Am de dat un telefon.

Iesi grabita din birou. „De ce tocmai ea? Cine a fost in stare de asa ceva?” se intreba Rachel. Rasfoi din nou dosarul , pana gasi numarul de telefon al Rebeccai. Nu mai statu pe ganduri si o suna.

-          Newman!

-          Rebecca, trebuie sa ne vedem! am primit cazul Harrison, si ma vazut ca tu te ocupi de el.

-          Si tu ar trebui sa fi...?

Rachel isi adusese aminte ca nu se prezentase. Insa nu se astepta ca Rebecca sa nu-i mai recunoasca vocea. Ofta si zise:

-          Rachel Winsley. Pentru cateva secunde, linistea isi facuse loc, in convorbirea lor, iar in inima lui Rachel isi facuse loc teama, ca femeia de la celalalt capat al firului nu-si mai aduce aminte de ea.

-          O, da! Scuza-ma eram cu gandul in alta parte... – „Aiurea!” se gandi procurorul, ivindu-i-se un zambet pe fata- ... habar n-aveam ca vei primi tu cazul. Ce coincidenta! zise entuziasmata, Rebecca.

-          Deci, putem sa ne vedem azi? Intreba procurorul cu inima stransa.

-          Sigur. Peste o ora, la cafeneaua noastra e bine?

-          Voi fi acolo... Becca. Zicand asta, Rachel auzi un pufait in receptor, si stiu ca Rebecca zambea. Insa aceasta prefera sa nu zica nimic.