Umbrele trecutului (ON HOLD)

Fugarele

                                                Fugarele

Rachel intra sa isi faca un dus fierbinte pentru a se incalzi. Iarna se apropia treptat iar ea simtea cum frigul ii intra parca pana la oase.

Era destul de tarziu si telefonul ce il primise o ingrijora. Era o persoana calma si slujba ei o facuse sa isi regleze si rabdarea la acelasi nivel.Invatase ca doar avand rabdare si cercetand cu atentie, lucrurile ies la iveala, insa acum situatia era alta.

In fine, intra in baie in halatul ei verde din matase si isi dadu de cateva ori cu apa pe fata, cand auzi soneria. Aceasta suna neincetat ca si cand ar fi ramas blocata. Intr-un final deschise.      

-          Doamne cat ma bucur sa te vad! In sfarsit cineva care stiu ca ma va crede! Si o coplesi imbratisand-o.

Acum halatul ei verde din bumbac era ca si luat din gunoi. Victoria nu se mai gandea ca e murdara din cap pana in picioare si mai are si fusta agatata, vroia doar sa se stie in siguranta. Rebecca se repezi in apartament si trase draperiile intr-o fractiune de secunda.

Imediat de cum vazu canapeaua, Victoria se tranti pe ea, inchise ochii si ofta. Incerca sa-si scoata din monite momentele prin care ocmai trecuse, insa in zadar.

-          Este un cosmar! Replica ea, gandindu-se la felul cum ii incepuse seara si cum si-o terminase- stand pe canapeaua unei cunostinte.

Rebecca se uita la Victoria si ii dadu dreptate, gandindu-se ca nu ar vrea sa se afle in locul ei, in acel moment. Femeia se aseza pe masuta aflata in fata canapelei unde statea Victoria si intreba:

-          Ce-ai facut in seara asta, Victoria Damon?

-          O, Newman, esti foarte glumeata, stiai? De fapt, cred ca esti ironica. Asa ai fost cat am fost prietene si sincer, nu cred ca te-ai schimbat dupa ce am terminat liceul.

Rebecca nu zise nimic. Victoria avea dreptate, iar ea stia asta. Nimeni nu este perfect, obisnuia sa-si zica. Dar Victoria trebuia s-o stie cel mai bine, doar ea era psihologul din incapere.

-          Ai vrea sa ne povestesti, Victoria? Interveni Rachel, gandindu-se la starea in care se afla prietena sa si totodata incercand sa puna capat conflictului.

Rebecca vru sa comenteze, sa izbuceasca -  „Normal ca voia, trebuia sa vrea!” – la intelegatoarea intrebare venita din partea vechii sale prietene . Si tocmai pentru ca o cunostea si incepuse sa-i inteleaga felul de a fi, alesese sa taca.

-          Am avut o intalnire cu James Hetfield, izbucni Victoria.

-          Cu cine? Intrebara in cor Rachel si Rebecca uimite.

Victoria stia ca asa aveau sa reactioneze cele doua, insa alesese sa zica adevarul, era momentul dezvaluirilor si pana la urma, ea era psihologul.

-          Cu...incepu Rachel.

-          ... James Hetfield? sfarsi Rebecca.

-          Adica... zise Rachel.

-          ... cu „picioare lungi”? Cu „iepurasul”? Cu „duracell”? Cu „printisorul”? Cu...

-          Da, da, chiar cu el! Acum, puteti termina, va rog, cu apelativele?

-          Da.

-          Scuze. Si, ce s-a intamplat?

-          Si nimic, Rebecca! Zise suparata Victoria, uitandu-se cu o privire plina de ura la detectiv. Si ia ghici de ce? Se putea simti ironia din cuvintele Victoriei. Pentru ca mi-ai naruit tu toate visele, cu telefonul tau!

-          Adica n-ai fost tu?

-          Unde sa fiu? Victoria devenea din ce in ce mai exasperata.

-          Nu l-ai omorat tu? Replica Rebecca cu uimire.

Victoria simti ca o ia cu ameteala. Stia ca daca nu s-ar fi aflat in acel moment pe canapea, ar fi fost pe podea. Rachel le privea confuza pe cele doua femei si se intreba, cu teama, in ce se bagase. Incerca sa le adreseze o intrebare, insa Victoria i-o lua inainte:

-          Pe cine dracu sa omor? Femeia era exasperata.

O privea pe Rebecca si se intreba daca nu cumva aceasta innebunise. Newman era de asemenea confuza si isi spuse ca Victoria ajunsese ca profesoara lor de psihologie din liceu- evident, aceasta nu avea toate doagele acasa.

-          Vrea cineva cafea? Rasuna vocea procuroarei in camera cufundata in liniste.

*

Mai tarziu, cele trei stateau tacute pe scaunele din jurul mesei din bucatarie. Se aflau la a treia cana de cafea.

-          Deci, n-ai fost tu? Intreba pentru a mia oara, Rebecca.

-          Devii enervanta, sa stii! Raspunse Victoria.

-          Ihi...

-          Acum, puteti sa-mi spuneti si mie despre ce e vorba, pentru ca eu nu am inteles aproape nimic? Ceru Rachel, simtindu-se mult pe langa subiect.

Rebecca si Victoria incepusera sa povesteasca, completandu-se una pe alta atunci cand era nevoie.

-          Cred ca am nevoie sa beau ceva, fu tot ceea ce zise procurorul cand cele doua terminasera de vorbit.

Isi turna un pahar de whisky si-l dadu peste cap, dupa care isi mai turna unul, repetand miscarea. Apoi, se aseza la loc, la masa.

-          De cand s-a apucat Sfanta Rachel de baut? Intreba Rebecca, abtinandu-se sa nu rada.

-          Adica va sunt complice? Rachel  incerca sa se imbarbateze singura. Din moment ce nimeni nu stie ca ele sunt aici, inseamna ca nimeni nu o va banui pe ea de ceva. ofta, stiind ca lucrurile se puteau inrautati in orice moment.

-          Stai, complice la ce? Intreba Victoria

-          Suntem fugare,Victoria, si tu stii asta.

Intr-adevar, stia asta, insa nu vroia sa creada asta cu adevarat. O ura din rasputeri pe Rebecca, in acele momente, pentru ca se reintalnisera, pentru ca o obligase sa fuga. Acum, politia o credea pe ea vinovata de o crima pe care nu o comisese. Dar, cine o facuse?

-          Nu este drept, Rebecca. Trebuie sa vorbesti cu politia, sa le explici situatia, zise Victoria, incercand din rasputeri sa ramana calma. Vorbeste cu seful tau, trebui sa inteleaga ca nu am fugit, pentru numele lui Dumnezeu!

-          Mi-am dat demisia.

-          Poftim? Intrebara deodata Victoria si Rachel.

-          Am plecat.

Linistea se asternuse in camera. Victoria clocotea de furie, Rachel se simtea ametita, din cauza bauturii, iar Rebecca incerca sa gaseasca o solutie, cu toate ca nu o prea ajuta gandirea la ora aceea tarzie in noapte. Totusi, trebuia sa le explice de ce isi daduse demisia, dar acum nenorocitul care o amenintase era mort. Telefonul ii suna si cand se uita la ecran vazu acelasi numar care o apelase in ultima jumatate de ora, incontinuu. Nu raspunse, si nici nu inchise. Doar puse telefonul pe masa. Rachel si Victoria se uitara la ecran, apoi la Rebecca. Aceasta zambi si isi lasa privirea in jos catre degetele sale, care trasau modele imaginare pe lemnul castaniu al mesei.

-          Stie...incepu sa zica. Era acolo si mi-a recunoscut motocicleta. Stie... expresia fetei i se transforma intr-o grimasa.

-          Adica va veni aici? Intreba agitata Rachel.

Soneria usii ii raspunse la intrebare.