Stau întinsă pe pat şi privesc în gol spre tavanul şi pereţii camerei în care mă aflu. Oricum e întuneric şi nu văd nimic, dar nici nu e nevoie pentru că aş putea să identific orice obiect şi fără să fie lumină.Dar nu asta e adevărata provocare, adevărata dilemă. Cine sunt ei? Cine sunt eu? Ce e viaţa? astea sunt marile întrebări: Ce rol am eu în ecuaţia existenţială? Întrebări sunt multe şi răspunsurile sunt simple. Ne stau la îndemână, doar că noi nu ştim cum şi de unde să le luăm.
În atomul ei, viaţa e o chestiune simplă. Te naşti. Trăieşti. Mori. Noi doar o complicăm - inutil, aş spune -, ridicându-o la stagiul de dramă. Poveşti de dramă şi iar poveşti. Cărţile.... În timp ce lumea aleargă, plânge, se agită, eu mă pierd în lumea mea, în lumea cărţilor. Nu vreau să am de-a face cu dramele lor monotone: Let' em run!
Plutesc, undeva deasupra lor, deasupra realităţii, alături de cărţi nemuritoare şi vise nestrivite în graba alegrării lor. În siguranţă, în lumea din capul meu; unde e mai mult întuneric decât lumină, unde e mai mult mister decât minciună, unde pot să mă trezesc şi să adorm fiind eu însumi....*
Şi apoi adormise cu un zâmbet luminos întipărit pe faţă, în contrast cu întunericul ce o învăluia în îmbrăţişarea lui protectoare.
*Însemnare din jurnalul "Ecoul caligrafiat al gândurilor mele." 30.09.2010
CITEȘTI
Aprinde întunericul!
FantasyÎntre esenţă şi aparenţă se cască o prăpastie adâncă sau se întinde un drum sinuos. Poetic sau mai puţin poetic, oricum ai spune-o, există o diferenţă extrem de mare între cele două şi fiecare cuvânt sarcastic aruncat poate fi o cărămidă din zidul p...
