Aprinde întunericul!

Capitolul 5

Capitolul ăsta e dedicat unei persoane sensibile și speciale. Fi tu însuți și îndiferent de situație, să nu uiți că ești dă best!!

Notă: ceea ce e scris înclinat e vocea interioară a personajului, iar ceea ce e scris înclinat + îngroșat  e vocea rațională ce caută motivație și răspunsuri. Ceea ce e scris doar  îngroșat sunt răspunsurile întrebărilor. **Pasajul final nu se încadrează în această categorie.  Lecturare plăcută!! :* Mulțumesc tuturor celor care acordă timp pentru ca să citească ceea ce scriu!! :D

*  *  *

- Totuși, Amy.... poți încerca să îmi explici și mie de ce naiba ne aflăm aici??

Era a nu-știu-câta oară când Tim îi spunea asta. Și cum naiba avea el pretenții la explicații când nici măcar ea nu înțelegea prea bine ce vroia să facă și de ce. El încă se uita la ea cu acea privire debusolată, rătăcită în încercarea de a urma calea ideilor sale. Se uita ca și cum încă ar aștepta o explicație, un indiciu care să îl ghideze spre a înțelege. 

Amy trase adânc aer în piept, apoi expiră zgomotos. Buuuun. Tim vrea o explicație - și poate nici mie nu mi-ar prinde rău puțină ordine în gânduri - așa că să o luăm de la capăt....își spuse ea. 

Astfel, începu un intens test de tip: Q&A (întrebare și răspuns) în capul ei. 

Să vedem: Unde sunt? 

Răspunsul veni ca pe bandă rulantă dintr-un colț al minții ei: Pe drum, împreună cu prietenul tău cel mai bun, Tim, vă îndreptați spre Arden Street.

Cum am ajuns aici?? se succedă următoarea întrebare, în mod automat parcă. 

Ca orice copil care chiulește de la școală, mergând pe jos.... o anunță sec o voce din capul ei. 

Îi trase o palmă vocei mintale. Lasă sarcasmul!! nu acum!! ști că alt răspuns așteptam eu!!

Biiine, biiine., adăugă vocea resemnată, în timp ce aduna cu grijă detalii pentru a formula un răspuns corespunzător. Culegea de printre amintiri imagini, dispunându-le sub forma unui scurt-metraj, o proiecție în mintea ei. Și cum asta e o carte, nu un film, o să redăm în cuvinte ceea ce era redat concomitent în mintea ei. 

Se vedea pe ea însuși făcând o mulțime de lucruri. Simple, dar tot multe. Se trezea. Mergea la școală. Nu era atentă la ora de știință și-l enerva pe proful.... un zâmbet îi arcui colțul buzelor: multă bătaie de cap i-am dat profului McGuirre. Așa. Acum mai departe. Rulează (povestește) în continuare: Primește detenție  - ca urmare a comportamentului său neadecvat - iar după ce își ispășește pedeapsa și se îndreaptă spre casă aude un zgomot ciudat în capătul unei străduțe murdare și prost luminate. Oboseala și ambientul o fac să renunțe, dar amintirea pâlpâitoare a zgomotului respectiv o determină să se reîntoarcă pentru a analiza mai amănunțit. Însă spre stupoarea și dezamăgirea ei, tot ceea ce vede e doar un bătrânel senil care depozitează resturi menajere lângă o pubelă.  Ai zice că s-a lecuit și că nu va mai pune piciorul acolo, așa-i? 

Așa se gândea și ea, hotărâtă. Numai că hotărârea ei se topea sub zumzetul dimineții ce roia sub forma unei noutăți șocante și nemaiîntâlnite între-un orășel așa comun, precum al ei. Se spunea că fusese găsit - întâmplător - cadavrul unei tinere (a cărei identitate era încă necunoscută) pe acea stradă.