Juraminte

9.5K 698 19
                                    

Afară ploua cu bolboace, dar chiar și așa m-am încumetat să mă duc în cimitir. Pașii mi se auzeau pe drumul din piatră neted și era atât de intunecat de ai fi zis ca e noapte. Cimitirul era exact așa cum îmi aminteam. În fața porții erau doi grifoni din marmură și mereu aveam senzația ca mă urmăresc la fiecare pas. Aici vântul bătea mai tare și puteam simți in aer spiritele agitate ce strigau dar niciodată nu înțelegeam ce spun. Unii plangeau alții țipau de durere dar învățasem sa-i ignor. În timp ce mergeam pe cărarea îngustă am auzit un plânset de copil. M-am oprit din mers iar stomacul imi fremăta de spaimă. A durat puțin sa-mi dau seama ca acel copil de fapt e mort. Mă năpădeau lacrimile doar gandindu-ma ce i s-ar fi putut intampla. Am înghițit nodul din gât și am pornit mai departe. Întotdeauna am urât cimitirelele.
Mausoleul părinților mei era la fel ca ultima dată. Nici măcar florile uscate nu fuseseră curățate. Am mângâiat capacul de marmură neagră și am simțit cum pe obraji mi se preling lacrimile. Îmi era atât de dor de ei. Mereu am impresia ca o să iasă din sicriu, o sa mă ia de mâna și o să fim din nou o familie. Dar speram în zadar. Familia mea nu mai e. Și nu puteam să nu mă învinovățesc pentru asta. Dacă aș fi reusit să mă specializez intr-un element asta nu s-ar fi întâmplat acum. Poate lucrurile ar fi stat altfel. Însă cu toate astea îi voi face mândri de mine. Știu ca pot să o fac. Jurasem ca o voi proteja pe Melissa și chiar așa o voi face. Dar, Dumnezeu mi-e martor ca în ziua aia blestemata jurasem pe mormântul părinților mei că îi voi răzbuna. Nu aveam de gând să las ca moartea lor să fie în zadar, chiar dacă va trebui să calc pe cadavre pentru asta.

In acea dupa amiaza ajunsa la palat am inceput sa o antrenez pe Melissa cum să invoce lumina. Am simțit o prezenta înainte să o văd. Era Marcus, șeful arhanghelilor. Am văzut cu coada ochiului cum Melissa tresare agitată de parcă ar fi fost pălmuită. Știam ca-i e frică dar trebuia să discut cu ea să nu mai reacționeze așa.
- Ducesa Victoria, am venit să va spun ca din ordinul regelui trebuie să aveți mereu cu dumneavoastră un gardian.
- Un gardian?
Nu-mi venea să cred ce aud!
-Pentru protecție, doamna.
Sau ca spion!
-Foarte bine atunci, lord Marcus. Cine este?
-Fratele meu. Christian Laurens.
Marcus i-a aruncat o privire scurtă Melissei și apoi a plecat. Mi-am îndreptat atenția spre scumpa mea nepoata și m-am cutremurat când am vazut-o uitandu-se în gol. Cunoșteam prea bine acea privire. Irișii și pupilele erau complet albe. Avea o viziune.

Christian

Stăteam în bibliotecă uitandu-ma pe pereți și gandindu-ma la frumoasa brunetă de ieri. Oare ce ascundea acea fata? Puteam să jur ca ascunde ceva. Gândurile mi-au fost întrerupte de Marcus. Si-a aruncat cizmele pe podea și s-a așezat lângă mine.
-Știi ca trebuie să faci și tu ceva, nu?
-Nu, am răspuns plictisit.
-Nu vrei să iei parte la consilii, nu vrei să mă ajuți cu registrele, tu nu vrei să faci nimic decât să bântui holurile astea!
-Marcus, spune ce vrei.
-Ei bine fratioare, tocmai ti-am găsit o slujbă!
-Poftim?
Nu era posibil așa ceva!
-Înainte să refuzi o sa-ti spun ca indiferent ca accepți sau nu e ordinul lui Caius. Vei fi gardianul ducesei de Herondale. P
-Nu fac așa ceva!
-Pai având în vedere ca ai sărit să o aperi ieri, cred ca tu ești cel mai potrivit.
-Nici vorbă! Am țipat furios.
-Spune-i asta și lui Caius să vedem dacă mai rămâi cu capul pe umeri!
-Sunteți nebuni cu toții! am urlat scos din minți.
Adevărul era ca nu voiam să am deaface cu o ducesă răsfățată. Știam de ce sunt în stare fetele astea, dar ceva la ea mă intriga. Plus ca regele nu voia sa fac decât pe spionul. Mai făcusem asta pentru Caius și înainte, dar după ultimul incident îmi jurasem ca nu o voi mai face vreodată. Și până sa-mi dau seama, am acceptat. Voiam să o cunosc pe Victoria, dar nu înțelegeam de ce.

Îngerii NorduluiWhere stories live. Discover now