Îngerii Nordului

Falsitate

Coridoarele castelului uitate de lume sunt complet pustii. Cand intru in sala tronului cu Melissa in brate, sase perechi de ochi se intoc spre mine.
-Victoria ce... Erika se opreste cand o vede pe Melissa adormita.
Le fac semn sa taca. O duc la mine in camera si ma intotc inapoi in sala.
-Ce s-a intamplat cu tine? Arati de parca l-ai fi vazut pe dracul. Il aud pe Athiel spunandu-mi.
Sunt atat de extenuata incat si cel mai mic lucru ma scoate din minti.
-Poate ca l-am vazut. Ii spun aruncandu-i cea mai urata privire.
Trec pe langa el si iau harta de pe masa. Caut cu privirea locul in care e marcata pestera Vanturilor si spun:
-Trebuie sa atacam acum. Vocea imi e ferma si hotarata. Trebuie sa incercuim pesterea, cate un mesager fiind pozitionat in cele patru puncte cardinale din jurul ei. Nu pot sa fac singura vraja, dar daca ma ajuta cativa si daca vom canaliza craniul atunci am putea rupe vraja.
Orion imi smulge harta din maini si se posteaza in fata mea. Stiu ca nu-i convine ce tocmai am zis, dar putin imi pasa. Ce a facut Caius in seara asta se cheama declaratie de razboi. Azi tinta a fost Melissa, dar maine vom fii cu totii.
-Acum tu faci planurile de razboi? ma intreaba Orion rigid.
-Da. Pentru ca tu nu ai fost in stare.
Privirea lui trece de la iritare la manie in mai putin de o clipa si ma apuca de brat.
-Cum indraznesti?
Isi muta privirea spre Erika si Athiel, zicand:
-Vedeti? V-am spus ca ne va crea numai probleme!
Raman nemiscata pret de o secunda, dar apoi imi smulg mana. Imi da drumul sfredelindu-ma cu privirea. Ma dau un pas in spate si ridic privirea sfidatoare.
-In seara asta nepoata mea a fost atacata pentru ca tu nu ai vrut sa pornim razboi mai devreme! Cine crezi ca va fi urmatoarea tinta? ma rastesc la el. Daca nu facem noi primul pas atunci vom fi prinsi pe nepregatite.
-Asta nu ar trebui sa fie problema ta, preoteasa. Scuipa el ultimul cuvant. Tu le-ai bagat in cap oamenilor mei ca trebuie sa fie liberi, dar te-ai intrebat vreodata ca poate, inchisi nu vor mai rani pe cineva?
Si atunci inteleg. A fost dragut cu mine la inceput deoarece eram neajutorata, dar tot timpul m-a vazut ca pe o amenintare si nimic mai mult. Cum de nu am observat? De la plecarea lui am fost orbita de propria mea durere astfel incat, nu mi-am dat seama de planurile lui Lucie, iar acum nici de falsa masca a lui Orion. Lui îi pasa doar de razboi si vrea sa-l omoare pe Caius, dar nu pentru a ne reda noua libertatea, ci pentru a si-o reda-o doar lui. Obisnuiam sa vad dincolo de bunele intentii ale celor din jurul meu, cu o singura privire puteam sa le vad sufletul, insa la un moment dat am fost inghitita de al meu. In clipa de fata, ma simt de parca mi s-ar fi luat un val de pe ochi. Pot sa vad totul mult mai clar. Pot sa vad totul asa cum e in realitatea, nu doar in aparenta.
Furia de mai devreme dispare complet si simt cum o raceala neinteleasa pune stapanire pe mine. Sunt goala. Complet goala. Nu mai simt nimic. Durerea din piept ce m-a sufocat zile si nopti intregi, s-a oprit.Sunt in perfect echilibru. M-am golit de orice fel de sentiment. Atunci iau o hotarare. Mesagerii ce asteapta dincolo de usa vor libertate. Orion nu le v-a da asa ceva. El isi vrea propriul bine, nu si pe al celorlalti.
-Ai dreptate, Orion, nu eu voi porni razboiul... ci ei. Spun si imi flutur mana prin fata usii.
Ca la um semn, aceasta se deschide si chipurile palide si curioase ale ingerilor ne privesc insistent. Aura lui Orion s-a facut de un negru-cenusiu si stiu ca am intrecut orice masura. Dar nu-mi pasa. Le voi da dreptul sa aleaga la fel ca la inceput.
-Maine in zori, vom ataca pestera Vanturilor. Zic pe un ton calm, inflexibil. Sunteti deacord?
Imgerii aproba din cap, iar Orion a incremenit privindu-i socat.
-Nu putem ataca maine! Nici nu stim cati sunt. O sa murim cu totii. Il aud spunand.
Mesagerii nici nu clipesc. Stau nemiscati ca o multime din piatra, pe chipurile lor se citindu-se hotararea. Ma uit la Orion si pentru o secunda am impresia ca vad ceva intunecat plutind in spatele lui. E ceva negru si intens ca un nor de fum, dar fara miros. Cand Orion se misca acea prezenta ciudata dispare.
Trece prin multimea de ingeri si il urmaresc cu privirea. Are ceva, dar nu-mi dau seama ce. Se tine ceva dupa el.
Erika ma atinge pe umar si tresar. Orion nu e de incredere. Nimeni nu e de incredere. Cuvintele scrise frumos cu sangele lui Lucie incep sa se adevereasca pe zi ce trece. Mai intai asa zisa mea prietena si acum Orion. Oare cine urmeaza?
Scutur din cap sa-mi alung toate gandurile astea. Oricine ar fi urmatorul tradator, nu poate sa faca mai mult rau ca pana acum. Sau poate?

Caius e mandru. Ceea ce i-a spus Lucie inainte sa o moare e excelent. Ii daduse fix informatiile de care avea nevoie. Maine îi va ataca. Va elimina de pe fata celor patru Regate Divine, toti mesagerii. Nimeni si nimic nu-i va mai sta in cale sa se proclame imparatul Regatelor. Bineinteles, va mai avea un obstacol: Inaltul Consiliu al Ingerilor. Se va ocupa si de acela. Dar mai intai trebuie sa inlature obstacolul suprem. Nenorocitii de mesageri cu asa zisa preoteasa in frunte. Insa pe ea nu o poate ucide. Nissa a avut dreptate. Daca ea pateste ceva, intreaga lui domnie se va face scrum. Nissa îi adusese la cunostinta de profetia facuta de cea mai renumita vrajitoare: Silvya. Din punctul lui de vedere, e doar o cotoroanta scrantita, dar Nissa pare sa se teama de ea ca de dracu. In privinta Victoriei, Caius nu a luat inca o decizie. Chiar daca nu are voie sa o omoare, nimeni si nimic nu-l impiedica sa o distruga.
Un lucru e cert, maine va declara razboi.
-My lord!
O servitoare a dat buzna in birou. Uraste sa fie intrerupt si ar fii dat-o pe fata cu capul de usa, dar ceva îi spunea sa o asculte.
-My lord, prizonierul... a evadat.
-Care prizonier?
-Lordul Laurens.
Caius simte cum il cuprinde o furie inexplicabila si un raget puternic îi iese din gat. Servitoarea iese tremurand din incapere, lasandu-l pe rege turbat de furie. Caius iese din birou si merge furios spre celula lui Christian. Asa cum se astepta, e goala. Cu privirea cerceteaza atent celula, dar nu e nicio groapa sau spartura. E intr-o pestera, deci nu are ferestre. Aude pasii gardienilor in spatele lui. Primul care ajunge e si cel mai ghinionist. Caius il apuca de gat.
-Cum? Cum sa va scape printre degete? Cum?!
Urletul lui îi ingheata pe ceilalti gardieni care privesc neclintiti scena. Mainile regelui se strang si mai tare pe gatul barbatului. Fata gardianului se face purpurie si incearca sa respire. Prin Caius curge ura, o ura oarba.
-Cineva trebuie sa plateasca pentru asta. Scrasneste din dinti.
Stransoarea se inteteste, iar Caius simte ca nu se mai poate opri. Cineva trebuie sa plateasca. Cineva trebuie sa moara. El trebuie sa-si arate puterea. Ce mod mai bun decat sa omoare un inger?
Degetele i se inclesteaza si mai tare, iar barbatul inceteaza sa se mai zbata. Caius îi da drumul si corpul lipsit de viata cade pe nisip la picioarele lui. Isi scutura costumul scump din catifea, zicand:
-Nu putea sa ajunga prea departe. De fapt, nici din pestera nu are cum sa fi iesit. Gasiti-l! Si daca nu o faceti, veti avea aceeasi soarta ca el.
Face semn spre cadavrul gardianului, ce zace cu ochii goi lar deschisi si nimeni nu se sinchiseste sa-i inchida.

-Pestera blestemata. Injur in barba.
E ca o fortareata. Nimeni si nimic nu iese. Ma invart in cerc de ceva timp si tot nu gasesc o iesire. Otrava intunericului imi arde venele, iar holul luminat de torte, se invarte cu mine. Ma sprijin de perete un moment. Ameteala tot nu trece. Foc. E prea mult foc. Inaintez mai mult tarandu-ma. Trebuie sa ies de aici. Cotesc la stanga, apoi la dreapta si apoi... ma trezesc pe un coridor ingust si lung. La capatul lui e lumina. Lumina. Incerc sa alerg, dar nu pot. Lumea se invarte prea rau. Focul acela imi parjoleste pielea. E din ce in ce mai insuportabil. Nu ma pot lasa acum. Trebuie sa ajung la lumina. Aud pasi si voci in urma mea. Trebuie sa ma grabesc. Trebuie sa ies de aici. Mai fac cativa pasi si ma prabusesc la pamant. Arde. La dracu, ce arde! Fugi! Fugi, acum! Aud vocea Victoriei in minte. O caut instinctiv cu privirea, dar nu e. Ma ridic sprijinindu-ma de perete si continui sa inaintez. Plamanii. Plamanii imi ard. Nu mai pot sa respir. Trag aer in piept, dar nu-mi ajunge pana in plamani. Incep sa tusesc sange. La dracu! Mai am un pic. Un alt val de tuse ma face sa ma opresc. Gardienii. Ii aud in patele meu.
-Pe aici! Uite-l!
Nu! Incerc din nou sa alerg si de data asta reusesc. O vad pe Victoria stand im lumina. Asta ma determina sa ma grabesc, in ciuda arsurii din piept. Nu mai pot sa respir. Imi tin respiratia sa nu ma apuce tusea iar. Intinde mana spre mine.
-Christian! Alearga!
Sunt aproape. Doar cativa metri ma mai despart de ea. Pot sa o fac, pot sa ajung. Aer. Am nevoie de aer. Atunci fac greseala si imi dau drumul. Tusea ma aslateaza si cad in genunchi scuipand siroaie de sange. Mai am un pic. Trebuie sa ma ridic. Sunt la limita dintre lumina si intumeric. Stau chiar la picioarele ei. Un pas, doar atat mai trebuie.

Intind disperata mana spre el. Trebuie doar sa vina in lumina. In intuneric eu nu pot ajunge, iar asta ma omoara. E ca un zid transparent ce nu ma lasa sa trec. Ridica-te, dau sa-i spun, dar cuvintele nu ies. Fac un pas in fata si ma izbesc de bariera. Unui inger nu-i e permis sa paseasca in intuneric. Imi amintesc asta de la ultima mea guvernanta. Dau cu punii, dar e in zadar. Christian isi varsa plamanii la picioarele mele si eu nu pot decat sa privesc. Din intuneric se materializeaza doua brate si il apuca de umeri, tarandu-l pe Christian in intuneric, cat mai departe de mine.
Ma trezesc ghemuita pe jos langa patul Melissei. Slava cerului, ea inca doarme. Visul cu Christian m-a zguduit profund. Ma simt ametita si epuizata de parca as fi alergat mile intregi.
Incremenesc. Marginile rochiei imi sunt patate de un lichid intunecat. Chiar daca in camera e lumina doar de la o lumanare, vad foarte bine si stiu ca e sange. Sangele lui Christian.
Nimic din ce am vazut nu a fost un vis.