Ticaitul

3.1K 319 2
                                    

Alerg, alerg fara sa ma pot opri. Fara sa am vreo directie. Aud in urechi cum ceasul ticaie si stiu ca nu mai e mult. Pasii mi se impotmolesc pe sina de tren ce nu pare sa aiba un sfarsit. Ma impiedic, julindu-mi mainile si picioarele, dar nici durerea nu ma opreste. Trebuie sa ajung la capatul lor. Trebuie!
Ma trezesc intinsa pe jos si constat enervata ca mi-a inghetat spatele pe pardoseala de marmura. Nu putea nimeni sa ma ridice? Era asa de greu? Din cate tin eu minte nu am 500 de kg. Mai mult decat atat, lumanarile sunt stinse si sunt singura in bezna. Ce Dumnezeu? Am ramas singura in tot castelul? Unde e toata lumea?
Ma ridic de pe jos, iar cand talpile goale ating podeaua rece, ma trece un fior prin tot corpul. De ce sunt desculta? Incerc sa-mi aduc aminte ce s-a inatmplat aici, dar tot ce fac nu e decat sa ma lovesc de un zid invizibil. Asa apare si durerea de cap. Ma frec la ochi caci ma ustura si fac cativa pasi. Brusc, calc pe ceva moale si ma opresc ianinte sa cad. Ma aplec si pipai acel ceva. E manjit de un lichid cald. Imi astup gura cu palmele si tip sugrumat. E un corp. Ma concentrez pe foc si aprind toate lumanarile din sala. Cand intr-un final se face lumina constat bulversata ca injurul meu e numai cenusa. Imaginile de mai devreme imi trec prin fata ochilor. Coran ma trage la pamant. Ma arunca in sus, iar eu ma prefac intr-o ghiulea de lumina.
Imi indrept atentia spre corpul de care m-am lovit adineauri. E Coran. E plin de arsuri pe maini si umeri, iar pe piept e carne vie. Ma aplec spre el, punandu-mi mainile deasupra ranilor. I le vindec numaidecat, dar simt oboseala cuprinzandu-ma incet, incet. Coran nu se trezeste.
-Ajutor! Cineva? Ajutor! tip cu ultimele puteri.
In clipa urmatoare aud pasi pe hol si voci agitate.
-Aici! Repede! o aud pe Erika.
Usa se deschide cu o bufnitura, iar inauntru dau buzna mai multi ingeri printre care Athiel si prietena mea. Simt o usurare enorma cand o vad, iar de rochia ei sta agatata Melissa. Imi facusem atatea griji pentru ele. Mai multi mesageri il ridica pe Coran de pe jos, iar pe mine ma asalteaza cu intrebari. ,,Sunteti bine, preoteasa? Ce s-a inatmplat? Cum ati facut asta?" si tot asa. Desi ma bucur sa o vad pe Melissa intreaga si nevatamata, tot e ceva ce nu-mi da pace. E acel gol de care nu reusesc sa scap orice as face. Toate acele intrebari nu fac decat sa-mi readuca aminte de faptul ca desi i-am ucis pe demoni, nu as fi putut sa o fac singura. Fără Christian am fii fost cu toții morți până acum. Și din nou, gândul îmi zboară la el. Nu pot să nu mă întreb ce face. Cum se simte? Ce întrebare prostească! Normal ca nu se simte bine. Îi resimt din nou absenta. Mă macină și mă înghite pe interior.
Merg spre camera mea și desi vad gurile celor din jurul meu miscandu-se, nu îi aud. Cand ajung la ataj, constat ca flacarile nu au ajuns pana aici. Le inchid in fata usa celor din spatele meu si ma indrept spre masuta cu potiuni. Caut ceva cu privirea, dar nu-l gasesc. Ma incrunt, dand toate sticlutele la o parte, ba chiar si varsandule peste tot. Nu e aici. Disperata ma indrept spre cufar si rascolesc totul. Nici aici nu e. Fac un pas in spate si ma clatin. Nu se poate! Alerg afara din incapere si ma indrept spre camera Erikai. Sper doar sa fie acolo. Daca l-am pierdut atunci s-a zis cu puterea mea.

Îngerii NorduluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum