My Ex-Boyfriend's Boyfriend (Stopped)

Capitolul unu

Povestea noastră a început în urmă cu trei ani. Eram în ultimul an de liceu și mă bucuram de vacanța de primăvară.

Sora mea Charlie făcea niște cursuri de scenografie în fiecare marți, iar eu o așteptam mereu în fața teatrului .

Tocmai îmi dăduse mesaj că va mai întârzia încă o juma' de oră-o oră, când cerul se acoperi brusc de nori cenușii, iar vântul dirija tot praful de pe străzi direct în ochii mei, care oricum erau sensibili de la Mama-Natură.

Primii stropi reci de ploaie care au atarizat pe obrajii mei m-au determinat să caut adăpost. M-am  ”refugiat ” în prima cafenea găsită în apropierea teatrului. Nu era un loc prea pompos ori popular, semănând mai degrabă cu un bar. Fumul de țigară plutea în aer, invadându-mi plămânii din prima secundă în care intrasem în acel local.

M-am așezat în fața barului și am comandat un ceai de fructe de pădure, căutând cu privirea o masă la care aș fi putut sta să-mi devorez liniștită cartea pe care o cumpărasem cu o săptămână în urmă. Cartea se numea ”Prietenul nevăzut”, de Cecilia Ahern, în care descria povestea unei femei singure, care se îndrăgostise de prietenul ei imaginar. Cu cât o citeam, cu atât îmi conștientizam starea de fată singură, nepopulară, invizibilă și nedorită de nimeni. Bine, nu aș fi ajuns până în situația tipei din carte, însă nici foarte departe nu eram.

Într-o mână țineam cana de ceai, iar în cealaltă telefonul, concentrându-mă să îi dau mesaj surorii mele, să vină unde eram eu când termina. Probabil că toată atenția mea era captată de Blackberry-ul pe care îl țineam în mâna stângă, pentru că nu am sesizat când cineva din dreapta mea, încercând să se ridice de la masă și să plece, s-a izbit cu spătarul scaunului în mine. Luându-mă pe nepregătite, m-am dezechilibrat și mi-am scăpat tot ceaiul pe jacheta mea crem.

-Fir-ar!se ridică el, să mă ajute. Îmi cer scuze. Nu am vrut. Nu te-am...văzut.

-Mda, mi se întâmplă destul de des, am pufnit eu.

-Chiar îmi pare rău, zise, întinzându-mi o mână pentru a mă ajuta să mă ridic.

-E okay, am spus, luând un șervețel de pe masa lui și încercând să îmi curăț pata rozie de pe jachetă. Era jacheta mea favorită, pe care o primisem cadou de la Charlotte Crăciunul trecut, iar într-un moment de neatenție s-a transformat într-o jachetă uzuală , pătată și vai de capul ei.

-Fir-ar!am exclamat. Mai rău fac.

-Stai liniștită. Se duce cu apă călduță, mă liniști el, zâmbind.

Ochii lui căprui mă priveau cu căldură, iar buzele sale pline se arcuiau într-un zâmbet. Un zâmbet PENTRU MINE. Cineva mă băga și pe mine în seamă, în sfârșit. Știu că aș fi putut părea o disperată numai gândind astfel, dar în momentul acela nu îmi păsa. Aproape toată viața mi-am petrecut-o fiind o fată obișnuită,nevăzută de nimeni și catalogată ca fiind o ciudată. Pentru prima dată în viața mea reușisem să determin un zâmbet PENTRU MINE.

-Taylor, spuse el, întinzându-mi mâna dreaptă, pe care i-am strâns-o, ușor stângaci, zicând:

-Emelie.

-Frumos nume. Nu cred că l-am mai auzit până acum.

-Măcar atât să am și eu special, am zâmbit, sec.

- Ce vrei să spui? Uită-te la tine. Ești frumoasă,ai niște ochi minunați, care mă duc cu gândul la chihlimbar, iar zâmbetul tău este atât de timid și de plăcut,unic. În plus,citești! spuse punând accent pe ultimul cuvânt, de parcă ar fi fost așa șocant să vadă o fată citind.