My Ex-Boyfriend's Boyfriend (Stopped)

Capitolul 5

Probabil că povestea noastră ar fi fost frumoasă dacă nu erau atâtea minciuni la mijloc. Mama nu l-a înghițit niciodată, așa că trebuia să dreg mereu busuiocul și să-l apăr în ochii ei, iar în ochii lui trebuia să pară că mama îl adoră.

Mă simțeam ca o jucărie de pluș pe care se băteau doi copii și pot să spun sincer că mai aveam un pic și îmi cedau cusăturile. Întotdeauna am urât să fiu pusă la mijloc, să fiu nevoită să mă împart, mai ales între două persoane pe care le iubeam. Totuși,nu puteam renunța la niciuna. El era prima persoană de care mă îndrăgostisem și cu care speram să-mi petrec restul vieții. Cel puțin așa consideram în momentul acela.

Era ultima zi din iulie și abia mă trezisem. Taylor era și el vacanță și venise acasă, iar eu speram că avea să petreacă mai mult timp cu mine, însă în prima zi când venise îmi făcu minunata surpriză de a-l aduce și pe Don la mine (erau prieteni din copilărie, fuseseră colegi de liceu, iar acum mergeau la aceeași facultate), fără să mă anunțe că nu vine singur. Am părut cât se poate de încântată de vizita lor, dar numai eu știam în ce hal mi se dezumflase inima când Taylor nici măcar nu mă băga în seamă, râzând cu Don de fiecare membru din fosta lor gașcă de prieteni.

Eram îndrăgostită, deci oarbă. Cu cât mă rănea mai tare, cu atât credeam că e mai normal să facă asta. Îl lăsam să vină și să plece ori de câte ori voia, căci mă gândeam că trebuie să îi ofer libertate ca să rămână lângă mine.

Am coborât la parter, sperând că Charlie se trezise înaintea mea și mă aștepta cu micul dejun pe masă. Ceasul de pe peretele din bucătărie arăta că era abia opt și un sfert, iar masa era neatinsă. Am oftat, scoțând din frigider cutia de lapte și luând de sus, din dulap, un bol de plastic și cutia de cereale Nesquik, pentru că stomacul meu o luase razna deja și nu mai avea răbdare până ce pregăteam ceva mai consistent. Am început să molfăi alene, învârtind lingura în bol și așteptând să mă trezesc.

În starea în care eram, abia dacă am auzit clinchetul soneriei de la bicicleta poștașului, Samuel. Era un tip trecut de 50 de ani, jumătate american, jumătate african, care îmi dădea mereu sfaturi bune și îmi spunea că o să ajung o mare cântăreață, iar eu râdeam întotdeauna și mă prefăceam că-l cred. Mă auzise cântând la serbările din gimnaziu, când reușeam să îmi iau inima în dinți și să deschid gura pe scenă. Eu și Shaniqua, fiica lui, am fost colege până în clasa a zecea, când a fugit de acasă cu iubitul ei și nu a mai dat nici un semn de viață de atunci. Probabil că bietul Samuel o vedea în mine pe Shani, căci mereu când venea să-mi lase scrisorile sau facturile, zăbovea minute în șir ca să vorbească cu mine. El fusese principalul motiv pentru care m-am hotărât să aplic la Berkeley, în California, ca să văd dacă am șanse. Ai mei m-au presat să dau la NYU, să-mi găsesc o facultate care să-mi placă de acolo, așa că m-am înscris la psihologie.

Plicurile zăceau aruncate pe parchet, în fața ușii. M-am aplecat să le ridic ca să le așez pe masă, ca să-mi continui minusculul-dejun și să pregătesc micul dejun pentru Charlie. Și pentru mine, că doar n-aveam de gând să rămân doar cu două linguri de lapte cu cereale până la prânz.

Am aruncat un ochi pe duzina de plicuri din mâna mea, înainte să le pun pe măsuța de sticlă din sufragerie. Factura de la lumină, gaz, telefon, Berkeley, bancă, telefonul mobil.

-O, Doamne, am oftat, simțind cum inima mi-o lua razna. Am învârtit pe toate părțile plicul care avea emblema Berkeley și ștampila și tot ce îi trebuia ca să mă convingă că e autentic. M-am așezat pe scaun, dând din picior ca un câine care încearcă să se scarpine, neavând curaj să desfac scrisoarea. Dacă nu m-au acceptat, aveam să fiu dezamăgită total. Dacă m-au acceptat, tot era aiurea, pentru că din California, de la Berkeley și până la NYU, unde învăța Taylor, făceam aproape 7 ore cu avionul, deci ar fi fost imposibil să ne vedem des. Am oftat din nou, încercând să îmi fac curaj să deschid plicul.