My Ex-Boyfriend's Boyfriend (Stopped)

Capitolul 8

Ştiam că ai mei nu aveau să fie prea entuziasmaţi de veste. Mama şi-a dorit dintotdeauna să devin psiholog, iar eu începusem să mă consider bună pentru această profesie, dar eram conștientă că nu mă definea. Nu eram eu.

Am reușit să îi conving pe ai mei să purtăm o discuție în seara respectivă, după ce se linișteau apele, iar ei ajungeau acasă de la muncă. Aveam timp să-mi pregătesc discursul, argumentele și contraargumentele, căci voiam ca familia mea să mă lase să-mi clădesc viața exact așa cum îmi doream.

Și uite-ne acum, în sufragerie, ai mei stând pe canapea, iar eu pe fotoliul din fața lor. Char se declarase neutră, deși știam că era de partea mea.

-Scumpo, am cheltuit destui bani anul acesta cu mutarea ta în New York, zise mama, serioasă, împreunându-și mâinile și apropiindu-se de mine.

-Nu ne permitem să închiriem un alt apartament și să-ți plătim cursurile, adăugă tata, dur și rece.

-Și dacă voi sta în campus? Voi plăti mai puțin, voi avea ocazia să-mi fac prieteni și să fac ceea ce iubesc. Sunt destul de mare încât să iau propriile decizii. Și să mi le asum.

-Dar nu ești independentă. Momentan depinzi de noi, spuse tata, pe același ton dur și serios.

Am tras aer în piept, încercând să mă calmez.

-Nu-mi dați de ales. Mereu luați voi deciziile pentru mine, am țipat, ridicându-mă de pe fotoliu. Cum să fiu independentă, dacă nu mă lăsați să-mi fac viitorul așa cum îmi doresc? Cum?

Am urcat treptele în viteză, ajungând în camera mea și trântind ușa. 

-Să înțeleg că nu te lasă? întrebă Char, deși nervii mei erau mai mult decât vizibili.

-Tu ce crezi? i-am răspuns, morocănoasă. Nu vreau să mă întorc acolo. Nu vreau să fac psihologie. Nu vreau să dau nas în nas cu el pe stradă. Nu vreau. 

Lacrimile au început să mi se rostogolească pe obraji. 

-Trebuie să câștig la lotto, altfel mama și tata nu își vor permite să mă trimită la Berkeley, am spus, cât se poate de serioasă. Plus că trebuie să aplic din nou, după ce am refuzat locul anul trecut. Dacă vor zice că sunt neserioasă și nu mă vor primi?

Char ridică dintr-o sprânceană și zise:

-Te-au primit o dată, o vor face și a doua oară. În plus, tu chiar ai impresia că ei țin minte fiecare candidat pe care îl acceptă sau îl resping? 

-Nu, am șoptit eu, sperând ca sora mea să aibă dreptate. Trebuie să aplic cât mai repede, iar dacă voi fi acceptată și acum, nu am să îmi mai calc visul în picioare. Pentru nimeni și nimic.

                        *****

-Mai ai ceva de luat? am urlat de la capătul scării, așteptând ca sora mea să coboare. Nu de alta, dar te las aici dacă nu te miști mai repede, Char.

-Acum, acum, sunt gata! zise ea, gâfâind, coborând în viteză cu un geamantan imens, pe care îl târa cu ambele mâini.

-Stăm un week-end, nu ne mutăm acolo, i-am zis, ajutând-o să-și ridice bagajul, care cântărea pe puțin douăzeci de kilograme. 

-Sunt fată. Îmi place să am de unde alege. 

Am urcat în taxi, panicată că nu vom putea ajunge la timp, însă taximetristul știa câteva scurtături, din fericire pentru noi. Am ajuns la timp, exact înainte ca avionul să plece spre Colorado, ne-am îmbarcat, ne-am lăsat bagajele în cală și ne-am ocupat locurile. Am ocupat locul de la geam ca să pot privi norii. Mereu am fost fascinată de ei. Îmi imaginam că sunt formați din vată și că îngerii dorm pe ei și îmi plăcea să-i urmăresc plimbându-se pe cer și risipindu-se.