My Ex-Boyfriend's Boyfriend (Stopped)

Capitolul 9

-Em, e totul în regulă? mă întrebă Charlie, panicată, după ce m-am ridicat de la masă, fără să mă ating de salata din farfurie.

-Nu, i-am răspuns sec, așezându-mă pe pat. Nu știu dacă vodka aia pe care o băusem mă afecta abia acum, dar o durere insuportabilă puse stăpânire pe întreg capul meu. 

-Spune-mi ce ai pățit, se rugă Char. Știi că nu suport când te știu supărată.

Am tras aer în piept, neștiind cum să încep.

-M-a sunat, am zis, până la urmă. M-a sunat Taylor. Vrea să mă duc cât mai repede în New York să-mi iau lucrurile din garsonieră pentru că se mută.

-De parcă New York ar fi la o aruncătură de băț, pufni ea, cu dispreț. Și? Ce-ai de gând să faci?

-Să-mi recuperez lucrurile. Am un laptop acolo și un șifonier plin cu haine, pe care nu le-am putut căra după mine când am venit acasă. Dar nu mă pot duce în New York. 

-E în stare să îți arunce hainele.

-Sau să le vândă, am corectat-o eu. Banii pe care îi primește lunar de la ai lui nu îi ajung să se întrețină. Mai ales că-i aruncă pe țigări și bere. L-aș vedea vânzându-mi hainele.

-Sau purtându-le, chicoti Char.

-Charlotte! am țipat, făcând-o să râdă în hohote. Grozav. Acum cum îmi mai scot imaginea asta din minte?

După ce s-a oprit din râs, am lămurit-o cum stă treaba:

-Îi voi trimite eu banii necesari ca să-mi expedieze lucrurile cu vreun avion, ceva, sau o firmă de curierat.

Economiseam destul de mulți bani. Găseam eu prin „pușculiță” o sută sau două de dolari.

-Cum rămâne cu concursul? Trebuie să te gândești ce o să cânți mâine.

Schimbase atât de repede subiectul și, dacă înainte un gest ca acesta mă scotea din sărite, acum mă simțeam recunoscătoare că făcuse asta.

-Ce zici de Somewhere over the rainbow? Am negativul pe un CD, pe undeva prin geantă și am repetat piesa o groază pentru proba pe care o voi trimite la Berkeley.

Mă gândeam serios că dacă aveam să câștig concursul, șansele mele de a fi acceptată la Berkeley din nou erau uriașe.

-Merge, ridică ea din umeri. Și cu ce te vei îmbrăca?

-Serios? Iar începi cu îmbrăcatul? am întrebat-o, exasperată. Nu o să merg dezbrăcată, asta e sigur, dar nici nu voi merge acolo de parcă aș fi la finala American Idol. Nimeni nu va veni împopoțonat, poți fi sigură de asta.

Char oftă dezamăgită, dar nu se dădu bătută:

-Cel puțin am voie să te aranjez eu, nu?

Am aprobat din cap și m-am întins pe pat, stând cu capul pe pernă. Am încercat să ațipesc, dar de fiecare dată când mă lăsam furată de somn, mintea mea derula iar și iar faza de la bar, făcându-mă să realizez că Joe a rămas cu impresia că mă numeam Taylor. Trebuia să repar asta. Nu voiam să mai aud numele ăla în viața mea.

Era abia ora șapte când mă trezisem și deși încercasem de câteva ori să adorm la loc, gândurile mă țineau trează. Nu pot să spun că aveam emoții pentru ziua respectivă, nu cred că realizasem încă ce mă aștepta, dar știam că odată ajunsă pe scenă, genunchii aveau să mi se înmoaie, la fel și vocea. Îmi plăcea să cânt și o făceam cât de des puteam, dar nu în fața unui public prea numeros. Îmbulzeala și aglomerația mă agitau.