My Ex-Boyfriend's Boyfriend (Stopped)

Capitolul 7

M-am trezit atât de greu în dimineața asta. Nasul mi-era înfundat, iar ochii umflați și roșii mă usturau și simțeam nevoia să plâng din nou, ca să-i limpezesc. Cu o seară înainte, ajunsesem acasă. Ai mei m-au primit cu brațele deschise și m-au lăsat să mă descarc, să las toată durerea să iasă la suprafață și să mă confrunt cu ea. Poate că asta mă speria cel mai tare: să fiu față în față cu propria-mi durere și să realizez că sunt o furnică pe lângă ea și că nu o pot înfrânge. Nu singură.

Nici nu-mi aminteam când adormisem, însă cert este că eram în camera mea, unde întotdeauna mă simțisem în siguranță. Eram înconjurată de jucăriile mele de pluș, care mă apărau mereu de Bau-Bau sau de monștrii de sub pat. Din păcate, nu mă puteau apăra de amintirea lui Taylor și de imaginile care-mi reveneau în minte, din ce în ce mai dureroase și mai violente.

Mi-am îndesat pumnii în ochii umflați, îndreptându-mă spre baie. După un duș rece, care m-a mai trezit un pic, am coborât în bucătărie, s-o caut pe Charlie, însă nu era acolo. Masa era neatinsă, patul în camera ei era făcut, era pretutindeni o liniște enervată.

Până să-mi dau seama că ai mei erau la serviciu și sora mea era la liceu, au mai trecut câteva minute bune. Am mâncat ceva în viteză, mi-am luat rolele și am ieșit din casă. Nu-mi aminteam de când nu mai făcusem asta: să petrec timp cu mine însămi, să mă bucur de razele soarelui, să mănânc inghețată pe o bancă în parc, privind copiii cum se joacă pe iarbă, cum câinii aleargă de nebuni după mingi colorate, cum bătrâneii se țin de mână și deapănă amintiri… Atâtea cupluri au trecut prin fața mea, ochii mei fiind martori la zeci de săruturi și îmbrățișări, și trebuie să recunosc că durea. Durea groaznic de tare. Nu puteam să nu mă gândesc la Taylor și la modul stupid în care ne spusesem adio. Mereu mi-am zis că, dacă va fi să mă despart de el, voi face tot posibilul ca să rămânem amici, dar nu puteam fi nici măcar amica unui băiat care m-a mințit pe tot parcursul relației noastre. 

Trebuia să mi-l scot din inimă. Trebuia să plec departe de amintirea lui.

După vreo două-trei ore de hoinărit prin parc, pe role, picioarele mele erau atât de obosite, încât aveam nevoie de un duș fierbinte, să îmi relaxez mușchii. Am ajuns acasă, cu chiu cu vai, și m-am descălțat, aruncând rolele pe podea. Casa încă era pustie, așa că am pus niște apă la fiert să fac niște paste, și m-am îndreptat șchiopătând spre baie. Am lăsat apa fierbinte să îmi dezmierde trupul și am încercat să îmi iau gândul de la Taylor, însă imaginile cu el și tipul ăla nu-mi ieșeau din cap. Puteam să-mi scot creierul și să-l spăl cu Vanish și tot nu puteam uita ceea ce văzusem. 

Cum puteam trece peste, când totul în jurul meu îmi amintea de el? Casa mea, parcul, centrul orașului, fiecare om, fiecare clădire, aerul. Mă distrugeau.

Mi-am înfășurat un prosop în jurul corpului și am ieșit din duș, îmbrăcându-mă rapid cu o pereche de pantaloni scurți și un tricou larg, ce-mi cădea pe un umăr. Mi-am prins părul într-o coadă, sus, și mi-am luat papucii de casă portocalii în picioare. 

Am coborât la parter, amintindu-mi de apa pe care o pusesem la fiert, care se evaporase deja pe jumătate, și am lăsat mâncarea să mai aștepte. M-am așezat pe canapea, deschizând televizorul pe un canal la întâmplare, sorbind din paharul plin cu suc de portocale.

„Colorado este locul unde trebuie să fii în acest week-end. Distracția este garantată la acest spectacol al luminilor…”

Am schimbat canalul, plictisindu-mă de imaginile

în care toată lumea se distrează. Eu de ce nu făceam asta? De ce nu puteam să iau și eu un bilet la autocar către Colorado și să mă distrez 24 de ore? Mătușa mea locuia în Colorado. Și așa nu o vizitasem de ani buni, deci era un prilej bun să mai scap de amintirile care nu-mi dădeau pace.