Sub Aripa Diavolului

Mulțumiri?

   E ciudat să numesc capitolul ăsta mulțumiri. Mă simt de parcă mi-aș lua adio, ceea ce nu e cazul aici. Nu pentru mult timp, oricum.

   Voi face volumul doi. Fără îndoială. Dacă îl voi continua aici sau separat, nu știu. Când îl voi începe, nu știu. Dacă veți mai vrea să îl citiți, nu știu. O am model chiar pe prietena mea cea mai bună, care nu mai continuă o serie dacă nu îi place cum se termină un volum. Îmi vine să o bat când o aud, însă n-am ajuns încă până acolo. Încă.

   Nu știu cât de bine mi-a ieșit povestea asta. Am plecat de la o idee care în mintea mea nu avea prea multe capitole și am degenerat pe parcurs (pentru că îmi veneau alte idei din toate părțile). Voiam să mă concentrez mai mult pe pețitorii Rhodei și pe Diavolul care avea să le vină de hac. Diavolul trebuia să fie mai nemilos, trebuia să îi mai rupă câteva degete, să o țină închisă mai mult timp, să o facă să plângă până nu mai știa de ea, să o facă să îl urască la nesfârșit, dar mi-am zis că o să îmi ia o sută de capitole dacă aș fi scris și despre asta. Nu voiam să mă întind prea mult, mai ales în anul ăsta urât pentru mine.

   Dacă voi edita vreodată cartea (ceea ce e puțin probabil, pentru că sunt leneșă), voi adăuga capitole în care Diavolul face ce am spus mai sus. (ceea ce e puțin probabil de asemenea, pentru că sunt leneșă).

   Nu credeam că povestea asta va ajunge să îmi placă atât de mult și să vă placă și vouă. Aveam tendința să o șterg după primele 13 capitole pentru că nu mă atrăgea prea mult și nu îmi place cum am scris primele 5 capitole, dar apoi am ajuns să mă îndrăgostesc de Diavol și am ajuns să îmi ignor celelalte cărți pentru a scrie aici.

   Știu că mulți dintre voi nu sunt de acord cu decizia Rhodei. Mi se pare și mie cam naivă pentru că a plecat pentru că așa i-a zis mama lui să facă, dar așa e viața. (de fapt, pe ultima sută de metri nu a mai vrut să plece, lol). Nu toate deciziile noastre sunt strălucite.

   În volumul ce urmează o să scriu probabil din perspectiva mai multor personaje. Știu că voi îl adorați pe Aureus mai mult decât m-aș fi așteptat, însă eu sunt atașată destul de mult de Miloje și de Serafina. Nu știu de ce. Am ajuns să o ador și pe Freja. Poate că e din cauza pasiunii pe care o am față de personajele negative.

   În fine, să trec la ceea ce voiam să spun.

   Vă mulțumesc pentru că ați oferit o șansă poveștii și ați ajuns până aici, vă mulțumesc pentru voturi, pentru păreri, pentru ideile pe care le-ați împărtășit cu mine. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut să scriu de fiecare dată când am văzut un comentariu ce mi-a făcut inima să moară de bucurie! Datorită vouă continui să scriu, să progresez (sper) și să visez chiar și cu ochii deschiși.

   Vă aștept în continuare să urmărim povestea Rhodei și a lui Cazimir. Voi rămâne aici, pe Wattpad, poate la alte cărți, poate și aici când o să mă satur de învățat, voi rămâne să citesc și să vorbesc cu voi, poate pe grupul de facebook Madeleine Magnuson.

   Ok, gata. Melodiile astea triste de pe background mă fac să am impresia că îmi iau rămas bun:))

EDIT: găsiți volumul al doilea pe profilul meu.

❤