+18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~Romance

7. Pisoi în cursă

                                                                   RAMON OLVERA

-De asta? Arată spre pat cu degetul arătător. De asta nu mai vrei să mi-o tragi? Ți-o suge alta mai bine ca mine?

Țipă, Sara, ca o isterică. Dacă îmi trezește fata, o fac să își mestece propria limbă. Îi astup gura cu o mână și cu cealaltă o strâng de gât avertizând-o. Mă mai uit odată spre Izabela . Doarme, nici nu s-a mișcat de când am lăsat-o singură. Toate astea au extenuat-o atât psihic, cât și fizic.

O trag pe nenorocită afară din cameră și o lipesc de perete, așa își va da seama că nu mă joc.

-Dacă ți-am zis că m-am săturat să ți-o trag, atunci așa e. Ești praf Sara. Atât în pat cât și ziua când te lingi cu toți labagii ca să mai primești câte o sută îndesată în sutien sau chiloți. Nu ai aur între picioare, dacă nu ești tu e alta. Îți zic o singură dată, nu mă face să repet. Dispari. Dracului. De. Aici. Să nu te mai arați vreodată fără să te chem eu. Altfel îl conving pe Mason să te bage pe turele de stradă.

Mă privește înspăimântată. Ea afirmă din cap și dă să plece, dar când a pus destulă distanță între noi, îmi aruncă peste umăr.

-Asta nu se termină aici Olvera, iar când ne vom reîntâlni, o să am grijă și de ceea ce te chinui să protejezi.

-Nu întinde coarda Sara, nu știi de câte sunt capabil dacă cineva încearcă să mă calce pe nervi!

Mă întorc în cameră și apropriindu-mă de pat analizez din nou micul trup gingaș.

-Ce mă fac eu cu tine micuțo?

Oftez. E trecut de miezul nopții și mă simt epuizat. Mă dezbrac, rămân doar in boxeri. De obicei nici pe aceștia nu îi țin pe mine. Dar sunt sigur ca Izabela nu mai are nevoie și de alte surprize. Ne învelesc pe amândoi și îmi calc pe orgoliu, o iau în brațe. De ce mă simt așa liniștit când e prezentă? Cum de mă simt fără griji lângă o persoana ce abia am cunoscut-o? De unde ai venit îngere?

E așa de mică, are pielea fină, e atât de firavă. Îmi acaparează întreaga minte până mă fură somnul. Voi avea al doilea cel mai liniștit somn din ultimul timp.

După câteva ore bune de odihnă. Mă trezesc puțin buimac. Întind mâna să dau de trupul cald al Izabelei dar patul e gol. Ridic capul de pe pernă și o observ încercând să deschidă ușa. Este îmbrăcată cu tricoul meu. Nici nu observă că m-am trezit.

Bine că am încuiat ușa aseară. Cobor din pat și o ajung din urmă, pun mâna peste a ei care este pe clanță, am fost silențios când am coborât din pat și nu m-a auzit apropiindu-mă de ea.

-Nu o să reușești să ieși de aici de una singură. În momentul în care paza te va observa, vei fi dusă la Mason. Așa că așteaptă și te scot eu de aici.

Se blochează, fiind luată prin surprindere și profit de asta întorcând-o cu fața la mine. În timp ce degetul meu arătător își face loc sub bărbia ei, îi înalț capul astfel încât să mă privească în ochi.

-Nu se va mai atinge nimeni de tine. De fapt nimeni de aici sau din tot orașul nici nu o să mai aibă curaj să se uite în direcția ta dacă ordon eu, zâmbesc privind-o, sau dacă rostești chiar tu o singură frază.

Vreau să o liniștesc, dar ea mă agită pe mine, nu face nimic și totuși mă simt ciudat de nelalocul meu. Tot în interiorul meu tremură după ea, după atingerea ei. Îmi apropii buzele de ale ei, dar nu o sărut.