+18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~Romance

Capitolul Patruzeci

VITO ZETAS

Poate că am facut o greseala. Atunci, in momentul respectiv mi s-a parut o miscare inteligenta, dar acum, cand o vad pe aceasta fata cu perfuzii si chipul palid, simt niste remuscari.

Am vrut sa o omor, sa ii iau acelui Olvera tot ce are mai drag, asa cum si el a dat buzna in viata mea ca sa mi-o dea peste cap.

Stau langa patul ei de mai bine de 20 de minute. Nici nu imi pasa daca pare suspect. Imi pasa doar de faptul ca am devenit un criminal...

Ce motv intemeiat am avut de am luat doua vieti? Un prunc nenanscut si o fata ce nu mi-a facut nimic.

Nici nu suport sa dau ochii cu Olvera, el nu stie cine ia otravit viitorul, la propriu. Habar nu are. E daramat.

Eu am vrut sa ma razbun pe tatal meu, cum el a murit, mi s-a parut corect sa ma razbun pe cel ce ia fost ca un fiu. Cel care s-a bucurat de tot ceea ce ma puteam bucura eu. Lacrimile imi curg pe obraji, iar in momentul asta nu ma simt nici barbat, nici razbunat.

As face orice ca sa dau timpul inapoi. Sa imi repar greseala.

Usa dormitorului se deschide iar in cadru apare silueta lui Ramon urmata de cea a mamei. Imi las privirea in jos, daca ar sti ea...m-ar renega. Ea nu m-a crescut asa.

Mereu m-a invatat sa am coloana vertebrala, sa respect femeile si ca razbunarea e arma prostului. Exact asa ma simt acum. Ca un prost.

-Vito, fiule?

Nu raspund si ma feresc de privirea ei agera, dar o sustin pe cea a lui Ramon. Asta e. Trebuie sa imi asum faptele. Poate ca am fost un las de m-am lasat imbratisat de setea de razbunare, dar sunt asumat. Orice urmeaza sa patesc, o merit.

Privesc in negura din privirea omului ce ieri a avut totul iar astazi nu m-ai are nimic. E un negru sters, cearcanele ii dau de gol ultimele doua nopti nedormite, iar prin tricou se vede lejer ca a slabit in ultimele doua saptamani.

Durerea te schimba, te redefineste. Ieri ai fost in frunte, astazi esti un nimic.

-Olvera...

Glasul nici macar nu-mi tremura.

-Eu i-am otravit.

Sangele imi tasneste din nas dupa pumnul incasat de furia celui ce nu mai are nimic de pierdut. Spatele meu face contact cu suprafata dura a peretelui, lasandu-mi o durere muta in piept ce imi ia rasuflarea.

Pot depista silueta mamei ce sta inamarmurita cu ambele maini la gura in semn de soc. Vad dezamagirea si ura din ochii ei. In momentul acesta sper ca Ramon sa imi puna capat vietii, altfel de cad in mainile mamei, nu ma mai scapa nici diavolul.

Cand loviturile inceteaza, abia de imi mai simt corpul, insa furia emanata de Olvera se resimte in intreaga camera, in inacapare isi mai fac aparitia Aleck si Barbara.

Privesc nedumeriti in jur dar nu scot nici un cuvant.

Vocea ca de gheata a lui Ramon ma forteaza sa revin la realitate.

-Te las sa traiesti doar ca sa imi spui "de ce", "cum" si "cand" ai facut-o. Altfel iti jur ca nu mai prinzi ziua de maine.

Incerc sa ma ridic dar bratul lui Ramon ma tintuieste de pamant.

-Te ridici doar cand iti dau eu voie.

Prin toata durerea si remuscarile rasimtite incerc cu greu sa vorbesc.

-In urma cu doua zile, cand am discutat despre stafeta afacerii, inainte sa vin la club, am trecut pe la fete. I-am adus Izabelei un cadou pentru viitoare mamica, dar asta a fost doar o scuza. Intr-o clipa a lor de neatentie, am strecurat in aluatul de prajituri, cativa stropi de otrava.
Am vrut sa ma razbun pe tatal meu prin voi, am vrut ca tot ce a avut el sa fie al meu....eu regre...

Un pumn dat cu sete, ma face sa scuip sange si sa mi se incetoseze privirea...

RAMON OLVERA.

Nu, nu, nu. Refuz sa cred ca din cauza unui nenorocit tot ce am iubit pe lumea asta a disparut. Refuz, refuz, refuz.

Il las pe nenorocit chircit de durere pe podea si as vrea doar sa simta de doua ori aceasi durere ce o resimt eu.

Ma i drept spre trupul fara viata a Izabelei si cad peste corpul ei ce candva era cald si ma dezmierda, acum e rece. E rece si miroase a moarte. Plang, plang cu noduri, simt cum inima mea se face bucati, simt sagetit in piept si....nu mai vreau sa simt nimic. Cu privirea incetosata de lacrimi mangai obrajii fara culoare a pisicutei mele, blondina mea, fata mea.

E doar vina mea, trebuia sa am mai multa grija de ea, trebuia sa dau naibii toata afacerea si sa o iau de la capat in alt oras sau cel mai probabil in alta țara. Trebuia sa o iau de aici si sa o duc departe de toate astea.

-Imi pare rau, soptesc cu buzele pe fruntea ei. Imi pare rau iubito. Nu am fost destul de bun pentru tine si nu te-am meritat. Iarta-ma dragoste. Iarta-ma ca am intrat in viata ta si ti-am rapit normalitatea.

Strang rochia alba ce ii imbraca trupul, in pumni. Plang la pieptul ei, imi plang durerea si suferinta.

-Iarta-ma iubito, te iubesc.

Nu mai vreau, nu mai vreau durere, nu mai vreau sa simt nimic.

Ma indrept apre sertar cu o viteza de neimaginat dupa care revin sa strang o mana inerta a Bellei intr-a mea, iar cu cealalta imi indrept teava pistolului spre inima.

Nu merit sa simt nimic.

Vocea lui Aleck e ultima pe care o aud, inainte ca zgomotul produs de arma sa rasune in camera ca un ecou.

-Ramon sa nu....

BUUMMM

Bum, bum ,bum.....inima imi paralizeaza.