7. Sămânța Neîncrederii.

775 84 31
                                    

*urmatorul capitol îl pun după ce adun mai multe steluțe la acest capitol*

RAMON OLVERA

Opresc mașina în fața motocicletei obligând-o pe Izabela să se oprească. Venele mai au puțin și îmi explodează de nervi. Cum Doamne ferește a reușit să scape din cameră?

Nu am încercat să opresc șirul de mașini cât timp conduceam, pentru că ne grăbeam dar acum cãnd am ajuns la locul pe care îl căutam nu mai scapă ea de mine așa ușor.

Suntem la o distanta considerabilă de "buncărul" lui Maziotis, dar trebuie să fim cu ochii în patru, încă nu știm câți oameni are aici și câți sunt încă pe drum.

Cobor din mașină trântind portiera, ea nici măcar nu se chinuie să se dea jos de pe motor, doar își scoate casca. Însă Barbara percepe pericolul așa că se îndepărtează cât mai rapid de blondină.

-Să nu începi cu...

Izabela vrea să mă ia de sus, vrea să fie peste mine și nu în modul pe care îl vreau eu, ci prin atitudine. Însă uită un lucru, datorită mie e acum așa puternică. Degetul arătător îndreptat spre mine nu mă intimidează, dar nici gura ei nu termină amenințarea. O trag de pe motor în brațe și îi astup buzele cu ale mele, ea icnește surprinsă dar se încolăcește de trupul meu pentru stabilitate, nu că ar cădea, nu aș lăsa-o.

Sărutul e unul brutal, plin de dorință, dor și suferință. Am vrut să fac asta de când am văzut-o în biroul din club doar că am vrut să o iau ușor. Acum nervii îmi ıntunecă mintea.

Chiar când eram pe cale să întrerup sărutul ea îmi geme în gură și mă pierd din nou în ea. Gustul de ciocolată mă înnebunește. Îmi prinde buza în dinți și nu îmi dă drumul până nu simte gustul sângelui la fel cum făceam eu cu ea în trecut.

Nu știu ce fac cei din jur, nu știu nici dacă au ieșit din mașini dar ar fi o prostie din partea cuiva să mă întrerupă acum pentru că nu mi-ar mai păsa dacă ar fi de partea mea sau nu, i-aș face cutia toracică sită de sânge.

Am așteptat prea mult iar corpul meu resimte fiecare zi departe de Izabela. Brațele mele nu vor să îi mai dea drumul, pielea mă frige când o ating iar inima urlă în piept.

Întrerup sărutul doar când corpul meu devine mult prea conștient de cea pe care o țin în brațe.

Ne oferim amândoi câteva secunde ca respirațiile să ne revină la normal. Îmi odihnesc fruntea pe a ei și ne privim în ochi fără a scoate vre-un sunet.

Atâtea lucruri pe care avem să ni le spunem se pot citi doar din privirile noastre.

-"Mi-a fost dor de tine!" Țipă privirea ei.
-"Și mie pisic, fiecare zi departe de tine mi s-a părut un iad." Șoptesc ai mei.
-"Nu trebuia să minți." Urlă lacrima ce îi curge pe obraz.
-"Nu trebuia să fugi." Îi șoptește inima mea.
-"Aș fi vrut să insiști în a mă aduce înapoi."
-"Mi-a fost frică să nu te îndepărtez."
-"Te iubesc!"
-"Te iubesc!"

Cineva își drege glasul și ne rupe din vraja ce pusese stăpânire pe noi. O las pe Izabela pe propriile picioare și ridic o privire spre Vito.

-Îmi pare rău că vă întrerup dar aveți destul timp după ce salvăm fata. Timpul trece și orice minut e prețios.

-Așa e. Îl aprob dar nu o las pe blondă să se îndepărteze de mine. Două minute Vito, atât cer, te ocupi tu de...

Îmi aruncă o privire vicleană și mă aprobă înainte de a termina fraza. Se întoarce și dă ordine pentru a începe procedura de salvare.

 +18 | Delicioasa Mea Victimă | Mafia~Dark~RomanceUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum