Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 22

De când mă știu mi-au displăcut spitalele. Mirosul de clor, dezinfectant și medicamente, oamenii care așteaptă cu orele pe scaunele metalice sau din plastic, până când cineva se îndură de ei și le oferă detalii cu privire la persoana dragă aflată într-o stare critică.

Și până astăzi, nu credeam că voi ajunge să trăiesc așa ceva pe pielea mea.

Este frustrant. Al naibii de frustrant. Să o știu atât de aproape, și totuși, atât de departe.

În aceeași situație se află și Megan, prietena ei. Din fericire, am reușit să-i pescuiesc telefonul din buzunar înainte ca cei de pe salvare să o transporte la spital. Știu că atunci când se va trezi, se va bucura să o știe aproape. Pentru că la fel m-aș simți și eu.

Rezemat de peretele din dreapta mea, rece ca un sloi de gheață, mă uit insistent la bărbatul de lângă Amy. Încă nu am înțeles prea bine ce căuta în casa celor două, nici interesul lui față de Holli, dar dacă este să judec lucrurile la rece, ca un avocat, pot doar să-mi dau cu presupusul.

Asemănarea dintre el și Holli Summers este izbitoare. Și, pentru că am săpat în trecutul ei mai mult decât era cazul, mai știu și că tatăl acesteia a dispărut din viața blondinei la o vârstă fragedă, prea fragedă.

Schimbul de priviri dintre el și Amy îmi confirmă bănuielile cu fiecare minut scurs. Plus, amândoi pare că au uitat unde se află și că certurile familiale se poartă acasă, nu în gura lumii.

— Dacă m-ai fi lăsat să-i explic cum stau lucrurile, nu s-ar fi ajuns până aici.

Înverșunarea din glasul lui Amy este ceva nou și pentru mine, în special când știu că relația dintre cele două scârțâie mai ceva ca o balama ruginită.

— Dacă i-ai fi înmânat scrisorile, ea nu s-ar mai afla acum aici.

Scrisori?

Despre ce naiba vorbesc ăștia doi?

Din fericire pentru urechile mele, micul circ le este întrerupt la intervenția medicului de gardă. Același medic care, se întâmplă să fie și unul dintre clienții mei fideli.

— Victor, care este starea ei?

La rândul său, acesta mă privește încurcat, pesemne încă întrebându-se care este și legătura mea cu adolescenta de doar șaptesprezece ani.

Megan, Amy și individul a cărui nume nu l-am aflat încă, și a cărei privire trece prin mine, se adună în jurul lui Victor, așteptând un răspuns. Orice fel de răspuns.

— Este bine, răspunde într-un final, iar eu pot — în sfârșit — răsufla ușurat. Contrar vârstei pe care o are, este o luptătoare.

Cuvintele lui Victor mă umplu de mândrie, știind că nu m-am înșelat în privința ei. Este puternică, hotărâtă și încăpățânată. Genul de femeie pentru care aș muta și munții din loc.

— În afară de câteva copci, zgârieturi, dureri și starea de slăbiciune, nu ar trebui să prezinte alte complicații.

— Deci, îmi spuneți că este în afara oricărui pericol? intervine Amy, cu mâinile împreunate la piept.

— Teoretic, da. Legat de asta, știe careva dintre voi dacă lua anticoncepționale? Tratamentul pe care i-l administrăm poate avea efecte adverse din cauza cantității de progesteron din ele.

Ridic din umeri, semn că habar nu am. Și nici nu mi-a trecut prin cap să o întreb așa ceva. La fel de neajutorat se arată și — aparent — tatăl ei.