Epilog

10.5K 1.1K 253
                                    







Dragă mamă,

Astăzi este una dintre acele zile speciale. Este a șasea zi, din luna a șasea, al celui de-al șaselea an, de când eu și Eric suntem împreună. Și nu a durat decât șase luni să ne pierdem mințile unul pentru celălalt. Știu că ți-am povestit despre asta într-o scrisoare anterioară, dar nu mă pot abține. Este aniversarea noastră. Chiar acum, ginerele tău, se agită ca fata mare la măritat. De când Sasha a început să meargă, numai asta face. Nu își ia ochii de pe fiul nostru, nepotul tău, nici măcar pentru o secundă. Este amuzant să-l privești cum aleargă de colo-colo, chinuindu-se să țină pasul cu cel mic. Sasha este clona fidelă a lui Eric. Este exact așa cum mi l-am imaginat încă de când am aflat că sunt însărcinată. Și s-a întâmplat imediat ce am terminat facultatea, chiar în noaptea nunții. Dar știai deja asta. Cât despre ceilalți, lucrurile au rămas exact la fel. Alex, prietenul și asociatul lui Eric, încă se ține după fundul lui Megan, dar aceasta îl expediază de fiecare dată. Încă de când a întâlnit-o la nunta noastră, i s-au aprins călcâiele după șatenă. Eric spune că nu va mai dura mult până cei doi se vor cupla. Ba chiar, am pariat pe asta. În privința lui Amy, ceva s-a schimbat - totuși. Pe lângă sâmbetele pe care le petrecem împreună, dând foc la bucătărie, ori cu Sasha la plimbare, sora ta și-a găsit în sfârșit sufletul pereche. Și nu o să-ți vină să crezi despre cine vorbesc. Este Sebastian. Fostul meu profesor. Știu, și eu am avut dubii în primele săptămâni. Dar, ce să vezi? Cei doi se înțeleg de minune. Nici Helen nu a rămas pe dinafară. De când Daniel, bunicul lui Eric, s-a mutat în Chicago pentru a fi mai aproape de strănepotul său, ceva s-a înfiripat și între aceștia doi. În privința tatei, știi deja. Nu suntem nici acum foarte apropiați. Dar suntem pe drumul cel bun. Sasha îl adoră. Și, deși i-am spus să nu-i mai cumpere atât de multe cadouri, nu se oprește. Dintre noi toți, Blanca a rămas neschimbată. De fiecare dată când ne vizitează, aduce cu ea un băiat nou. Ultima oară s-a prezentat la ușa noastră cu un rus. Și, cu toate că nu îi aprob comportamentul, nu o judec. Este tânără. Nu cu mult mai tânără decât mine. Dar cu siguranță mai nebună. Și în final, suntem eu și Eric. Știi deja că îl iubesc mai presus de orice și știu că sentimentul este reciproc. Evident, avem și noi neînțelegerile noastre, majoritatea provocate de mine. Pot să-ți mărturisesc un secret? În locul lui, m-aș fi expediat deja pe o insulă pustie. Dar nu, ginerele tău e decis să-mi arate ce este corect și ce este greșit. Și cred că de asta îl iubesc atât de mult, pentru că el este cel care mă ține în balanță. Să nu mai pomenesc și de restul lucrurile la care este expert. Dar știu că m-ai certa dacă ți-aș povesti despre intimitățile noastre. Așa că, o să păstrez totul în casă. Abia aștept să îți citesc personal scrisorile.

Cu drag,

fetița ta zăpăcită

P. S. : Sunt însărcinată. Din nou. Eric spune că dacă va fi o fetiță, o vom numi după tine. Diana. Pentru că exact așa ai fost și tu. O războinică neînfricată.


La final, împătur scrisoarea de două ori, apoi o îndes în plicul alb de pe măsuță. Până ce ne vom urca din nou într-un avion, se va odihni în cutiuța din biroul meu, lângă celelalte zeci de scrisori.

Îmi simt gâtul uscat, așa că îmi duc paiul între buze și mai iau câteva înghițituri din limonada pregătită de Helen.

În scurt timp, Eric mi se alătură împreună cu Sasha, a cărei nouă obsesie a devenit joaca de-a avionul.

— Gata? vrea Eric să știe, trăgând cu ochiul la plicul de masă.

— Gata, zâmbesc într-un colț al gurii, ridicându-mă în picioare.

Codul unui gentleman (Publicată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum