Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 24

Este ciudat cum trece timpul atunci când nu faci nimic. Chiar nimic. Pentru că, cu greu pot numi dezlegarea glumelor lui Megan o activitate care să însemne ceva. În plus, sunt cele mai nerăsuflate glume pe care le-am auzit vreodată.

— De ce a trecut castravetele strada?

— De ce? întreb plictisită.

— Pentru că era verde.

O privesc cum se prăpădește de râs la propria-i glumă, în vreme ce eu nu simt nevoia să schițez vreun gest sau să spun ceva.

— De ce nu râzi și tu? mă înghiontește.

— Nu pot. Și apoi, sunt cele mai proaste glume auzite vreodată, îi mărturisesc.

— Ești doar invidioasă, se strâmbă, găsind mina ei mai hazlie decât toate bancurile spuse până acum.

Detașată, ridic din umeri, întorcându-mi privirea la ușa salonului. Din moment în moment, cineva o va deschide și îmi va spune că pot pleca acasă. Teoretic vorbind. Practic, o voi face cu ajutorul scaunului cu rotile pe care asistenta mi l-a adus în urmă cu câteva zile și de care, practic, voi sta lipită pentru perioada următoare.

Deși mi-au spus că este ceva temporar, nu pot să-i cred. Nici măcar pe Eric. Am văzut prea multe filme și seriale în care el sau ea, au rămași blocați într-un scaun nenorocit în urma unui astfel de accident.

— Care e treaba cu tine și domnul avocat?

Întrebarea lui Megan îmi captează pe dată atenția și îmi aduc aminte de pactul făcut. Dată fiind situația de față, am căzut de acord să nu povestim nimănui despre ceea ce se întâmplă între noi doi. Cu toate că, nici eu nu aș putea găsi un cuvânt potrivit la relația pe care o avem.

Așadar, îi servesc lui Megan un răspuns pe jumătate adevărat.

— Sinceră să fiu, nici eu nu știu exact ce este.

Pentru moment, Megan pare să înghită gogoașa, însă nu se oprește la o singură întrebare.

— Cum se poate ca un bărbat ca el să nu aibă deja o iubită?

— Nici asta nu știu, mormăi cât pentru mine.

Ce-i drept, și eu m-am întrebat asta; și nu doar o dată. Eric are toate atuurile pe care o femeie le-ar putea căuta la un bărbat. Este amuzant, deștept, frumos, blând, pasional atunci când este cazul, fermecător, un gentleman înnăscut. Poate că ăsta este și răspunsul. Având atâtea calități, se nasc și pretențiile. Un bărbat ca el, are nevoie de o femeie pe măsură. Așadar, mă întreb pentru a doua oară.

Ce naiba avem noi doi în comun?

Dacă înainte eram o problemă ambulantă, acum sunt una imobilizată.

— Știi ce, este mai bine așa. În felul ăsta, nu va trebui să suporți toanele nimănui.

Remarca lui Megan mă scoate din transă și, totodată, mă face să-mi dau drumul la gură.

— Ce naiba tot îndrugi acolo, nebuno?

Deloc subtil, își rostogolește ochii și își umflă obrajii cu aer.

— Se poate să fie auzit o discuție între mătușa ta și Eric, începe să se eschiveze, reușind doar să pună paie pe foc.

— Așa, și? întreb iritată.

— Se poate și să nu fi înțeles eu cum trebuie, doar știi că nu sunt atentă la detalii, își rotește o șuviță între degete, moment în care mă întreb care este blonda dintre noi două.