Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 30

— Helen, ce caută părinții, sora și bunicul aici?

— Nu știu. Credeam că tu i-ai chemat, se scuză biata femeie. În plus, ce puteam să fac? Să-i dau afară din casa fiului lor?

Schimbul de replici dintre Eric și Helen mă obosește. Nu știu cum ar trebui să țin pasul cu ei, mai ales când știu că în sufrageria acestuia se află toată familia lui. Nici măcar nu știu în ce stadiu suntem, angajat-șef, prieteni, iubiți, dușmani, cum ar trebui să mă comport în preajma unei familii aristocrate?

Mă rog, unii care se cred nobili.

Mi-au ajuns cele cinci minute în care, practic, nu am făcut altceva decât să ne holbăm unii la alții, pentru a le analiza ținutele și gesturile. Totuși, există și o excepție. Fata brunetă, cu un cap mai înaltă decât mine, sora lui Eric, a cărei îmbrăcăminte și machiaj o diferențiază de restul. Doar pe Megan am mai văzut-o machiată atât de strident, și s-a întâmplat Halloween-ul trecut.

— Pot să spun și eu ceva? intervin printr-o ridicare a mâinii drepte, exact ca la grădiniță.

— Nu acum, Holli, mi-o taie Eric rece, întorcându-se la discuția cu Helen.

Ce nepoliticos!

— Ce o să ne facem? se vaită, masându-și tâmplele într-un gest de nervozitate.

— Nu înțeleg de ce te agiți atât, doar sunt părinții tăi, bombăn. Nu e ca și cum casa ți-a fost invadată de extratereștrii.

— Nu știi ce vorbești, Holli, continuă să se lamenteze, rezemat de blat. Nu-i cunoști pe mama și bunicul meu.

— Și cum aș putea să o fac? ridic tonul revoltată. Practic, m-ai târât de lângă de ei, de parcă sufăr de vreo boală contagioasă și incurabilă.

Helen se abține de la comentarii, motiv pentru care îi sunt recunoscătoare, iar Eric mă privește ușor încruntat și cu o oarecare părere de rău.

Oftând, își apucă cârjele și îmi face semn să o iau înainte. Nu sunt prea încântată de postura în care mă aflu, dar pentru moment decid să-i fac jocul. Oricum, asta nu o să rămână așa. O să-l fac să regrete fiecare mișcare greșită de pe ziua de astăzi.

Și deja am început să fac o listă imaginară a lor.

Abia ce ne înființăm în fața lor, că Eric este luat cu asalt de sora lui, a cărei privire rece mă electrocutează până în dosul capului.

— Ești un nemernic! îi reproșează imediat ce se desprinde din brațele acestuia. În loc să mă iei la tine, m-ai lăsat toată vacanța în compania lor, imită un tremur, dar fără să-și ia ochii de pe mine.

— Limbajul, domnișoară, o ceartă cealaltă femeie din cameră, evident, mama ei.

Și mama lui Eric.

— O să mă revanșez, promit.

Promisiunea lui Eric pare să o îndulcească, căci se oprește din a mai arunca săgeți în direcția mea, în schimb, se trântește pe canapeaua din sufragerie, cu bocancii în picioare și o postură nu tocmai demnă de o domnișoară ca ea.

— Jos picioarele, Blanca. În caz contrar, o să suporți consecințele, o ceartă aceeași femeie, a cărei seriozitate mă convinge până și pe mine.

— Liniștește-te, mama. Știi că nu-ți face bine să te enervezi. Faci riduri.

Asta este! Indiferent cât de serioasă aș fi încercat să par, gluma brunetei mă dezarmează, și nu-mi rămâne decât să-mi ascund râsetele într-o criză de tuse seacă.