Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 25

Cu degetele împreunate în poală, sunt atentă la ceea ce Helen încearcă să-mi explice de mai bine de jumătate de oră, însă nu e ca și când aș înțelege mare lucru.

— Orice ai nevoie, nu ezita să-mi spui, conchide.

Pentru moment, îmi iau ochii de pe candelabrul din cameră, dar îmi notez în minte ziua în care îi voi întreba pe unul dintre ei dacă nu sunt dispuși să-l doneze.

— Spuneai ceva despre o asistentă?

— Întocmai. Eric a venit cu ideea. O persoană specializată în domeniu va face cu tine toate exercițiile necesare repunerii tale pe picioare.

— De ce nu un asistent? îmi arcuiesc curioasă o sprânceană.

— Pentru că, așa am hotărât eu.

Buimacă, îmi răsucesc capul într-o parte, doar pentru a da peste un Eric proaspăt scos de sub duș, cu mâinile în buzunarele din față ale pantalonilor de trening și un tricou alb care să-i scoată în evidență trupul parcă sculptat. Părul încă umed îi stă în toate direcțiile, iar barba și acum nerasă, mă trimite cu gândul în altă direcție.

Nici măcar nu îmi mai este rușine de pijamalele cu imprimeu floral pe tot Helen m-a ajutat să le îmbrac.

— Cred că o să vă las singuri acum, spune aceasta, luând cu ea și tava pe care mai înainte erau așezate câteva dintre bunătățile gătite special pentru mine.

Ca un gentleman ce este, Eric se ferește din drum, iar eu privesc scena cu zâmbetul pe buze.

— Tot nu mi-ai spus, de ce nu un asistent? reiau discuția, amintindu-mi de zilele bune în care nu aș fi ratat nici o ocazie să fac haz de el.

— Deja ți-am oferit un profesor sexi, nu crezi că ești cam lacomă?

Pentru câteva secunde, mă prefac că meditez la cele spuse de el, apoi ridic indiferentă din umeri.

— A meritat să încerc.

La fel de binedispus, se apropie de pat, privindu-mă într-un fel aparte.

Și nu, nu este milă.

— Cum ți se pare camera? Dacă nu-ți place ceva, schimbăm.

Îmi mijesc ochii suspicioasă, adresându-i aceeași întrebare pe care i-am pus-o pe drum încoace, dar la care nu a apucat să-mi mai răspundă.

— Cum ai convins-o?

Cu un zâmbet în colțul gurii, îmi răspunde ferm.

— Sunt avocat, Holli. Cred că asta a ajutat.

Sunt sigură.

Tăcută, îi indic printr-un semn al mâinii să se așeze pe partea de pat liberă, iar el se supune rugăminții mele numaidecât.

— Spune-mi...spune-mi ceva despre tine. Ceva ce nu ai spus nimănui până acum.

— Bine, dar trebuie să-mi promiți că nu vei râde.

— Îmi pare rău. Nu-ți pot promite asta.

Trecându-și degetele prin păr, acesta își sprijină bărbia într-o mână și mă privește fix.

— Numele meu, numele complet, este Eric Sasha Segal. Sunt sigur că bunicul a avut o legătură cu asta. Daniel Sasha Segal, un bărbat greu de înduplecat.

Sasha Segal. Nu e chiar atât de rău.

— Acum, rândul tău.

— Poftim? clatin zăpăcită capul.