...si care voi fi mereu.

2.4K 121 47
                                    

Era singura. Am conchis ca poate cauta doar putina liniste. Ma bucuram ca ucisesem nu cu mult timp in urma, caci asa imi era mai usor sa imi controlez instinctele animalice in prezenta ei. Am lasat la vedere pe unul dintre copaci un alt bilet:"Ti-am lipsit?", dupa care m.am ascuns ca sa o pot privi.

Parea abatuta. In mintea ei totul era doar o furtuna de ganduri, temeri si dorinte. Nu intrase in padurea propriu zisa, ci se plimba alene pe langa aceasta.

La un moment dat, se tranti pe jos, rezemandu.se de trunchiul unui arbore. Isi trase genunchii la piept, cuprinzandu.i cu bratele, si isi ascunse chipul, stand cu barba in piept. Mi se paru ca plangea...si ceva in mine parca se rupse. O emotie ciudata imi incolti in trup, ma intepa in piept. M.am privit ciudat, apoi am sters asta din cap, ignorand senzatia si concentrandu.ma pe gandurile lui Jean.

Am realizat ca nu puteam intelege, fiindca nici ea la randul ei nu cunoatea sursa suferintei proprii. Multe lucruri o apasau. As fi vrut sa pot merge pur si simplu la ea si sa o consolez, sa o cuprind in brate, si sa o strang la pieptul meu, presandu.mi corpul de al ei inte.o imbratisare fara de sfarsit...

Stop! La ce iti e capul, ea este doar urmatoarea ta victima, in cateva zile aveai sa o agati de o ramura ca pe un glob de Craciun, exact asa cum faci mereu!

Nu, nu nu nu nu! De ce era asa de confuz!? Poate ca trebuia doar sa o omor odata si sa sfarsesc totul!

Nici macar nu o cunosteam...atunci ceea ce simteam sa fi fost pura atractie fizica?? Amintirea buzElor ei dulci, parul ei blond si matasos atingandu.ma, bratele ei gingase cuprinzandu.mi talia si gatul...

Am oftat...ce aveam de pierdut?

Voiam sa ma distrez, asa ca am decis sa ma infatisez inintea ei. Daca era de acord cu prezenta mea, bine, daca nu, o puteam urmari si ucide, asa cum boisem de la inceput. In ambele cazuri, eu aveam numai de castigat.

Un vanticel incepu sa sufle, iar copacii incepura sa isi sopteasca...

O bucata de hartie purtata de adiere se opri la picioarele lui Jean.

Ea isi ridica ochii inlacrimati- deci am avut dreptate, ea chiar plansese- si apuca foaia citind.o:

-"Ti-am lipsit?"

Apoi privi in sus si ma zari. Nu paru deloc aurprinsa. De fapt, nu avea nici o reactie. I.am intins o mana, dar ea se uita la mine suspicioasa.

M.am lasat pe vine astfel incat sa fiu la nivelul ei.

-Ai incredere in mine pentru o plimbare? Am intrebat.o, incercand sa par prietenos...dar nu stiu cat de convingator am fost.

Jean ofta.

-Probabil fac o mare greseala...dar fie ce o fi, in clipa asta numai de moarte nu ma tem...

Jean-cea-care-ma-surprinde-mereu revenise. De ce altceva se putea teme mai mult decat de o moarte chinuitoare?

Imi apuca mana si am ajutat.o sa se ridice...Din nou atingerea ei ma aduse pe xulmea unei noi senzatii. Ceva se schimba in mine.

Aveam inaltimea obisnuita...sau relativ obisnuita, de 1, 9 m, mai putin comuna oamenilor.

-Deci? Ce vrei de la mine?

-Cum? Am intrebat.o...

-Ultima data mi.ai spus ca ai venit pentru mine. La ce te refereai?

In interiorul ei, Jean se astepta sa fie urmatoarea mea victima, caci o urmaream, napoi mai erau desenele...

Am oftat. Cateva minute am mera fara sa ne vorbim, apoi I.am marturisit:

LOVE STORY.Slender Man: "Nu ma cauta.Eu o sa te gasesc..."Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum