LOVE STORY.Slender Man: "Nu ma cauta.Eu o sa te gasesc..."

Din ce in ce mai rau...

JEAN P.O.V.

Ore in sir am stat si am plans la mormantul parintilor mei. Ma gandeam ca doar cu doua zile in urma ii vazusem razand si pregatind masa sau privind la televizor...Niciodata nu mi-a foat mai dor de mustrarile, de pedepsele lor. De ei.

Dar dupa un timp, lacrimile seaca. Tristetea care ti-a mancat tot sufletul se preface in ura, si dorinta de razbunare iti inunda trupul, umpland fiecare celula, fiecare parte din tine.

Voiam sa ii fac sa regrete ziua in care m-au cunoscut...PE AMANDOI!

M-am ridicat cu greutate de pe sol, plina de noroi si uda de lacrimi. Pielea imi era lipicioasa, iar ochii ma usturau. Capul imi vajaia si ma durea gatul ingrozitor de la strigat, insa toate acestea nu au facut decat sa ma intarate si mai mult.

M-am tarat pana inapoi la casa lui Slender unde am facut o baie rapida.

M-am imbracat cu hainele de la Jeff , pe care, daca nu as fi avut altele, le-as fi ars cu siguranta...Atunci am luat in mana si obiectul ascuns in husa gri. L-am scos. Era un cutit cu lama mai ascutita decat orice bisturiu.

Avea atasat un bilet: "L-am ascutit pentru tine. Sper de altfel ca iti va folosi.Jeff"

La dracu' cu tine!

Totusi, poate chiar avea sa imi fie de ajufor. Am luat camasa plina din noroi si am rupt o fasie pe care mi-am legat-o de coapsa. Aici aveam sa tin ascuns cutitul, asupra mea...

Slender Man nu se intorsese inca. Probabil mai macelarea suflete nevinovate undeva prin padure. Bestie fara suflet! Nu imi explic cum de m-am putut lasa orbita in halul asta! Jean, Jean, cand te vei invata minte...

Sper ca acum. Era si cazul,..

Inarmata, am decis sa mai incerc odata sa fug. La urma urmei, ce mai aveam de pierdut? Viata? Si asa nu mai aveam de ce sa traiesc. Problema totusi era Slender, fiindca pe el nu il puteam ucide...sau nu stiam cum sa o fac. Jeff nu mai reprezenta de acum un pericol, intrucat era muritor. In plus, ii era prea teama de Slender Man ca sa imi faca ceva.

Am ieait fara probleme din casa, nimeni inauntru, nimeni afara. Astfel, am luat-o la goana prin padure, dorindu-mi sa fiu cat mai departe de acele locuri.

Alergam, iar tocurile mi se afundau in pamantul moale, ingreunand situatia, insa asta nu ma descuraja.

Am continuat asa parca ore intregi, fugind si gafaind prin noapte, luna fiind singura mea sursa de lumina.

Dupa o vreme, am iesit dintre copaci, spre usurarea mea. Inainte trebuia sa se afle casa mea, dar in locul ei nu mai era decat o gramada de cenusa, cateva barne si caramizi. Totul arsese din temelii. M-am apropiat deznadajduita, nevenindu-mi sa imi cred ochilor!

M-am plimbat printre ramasite, cautand un lucru care sa fi ramas intreg. Un fir de sperant imi lumina cateva clipe sufletul cand am zarit acolo, zacand pe jos, un ursulet de plus cu o ureche pe jumatate arsa si murdar de funingine, dar in rest intact.

L-am ridicat si l-am scuturat. Mi-am muscat buzele si am inspirat adanc, oprind lacrimile care erau gata sa ma podideasca. Primisem acea jucarie de la parinti la aniversarea de 7 ani. Am strans-o la piept si am inchis ochii, lasand amintirile sa ma inveleasca cu o patura de bucurie tragica, iluzorie.

Cand mi-am ridicat pleoapele, am vazut forma aceea neagra si figura alba privindu-ma de dupa un copac.

M-am incordat brusc si am inceput sa alerg impiedicata din instinct, desi stiam ca ma va prinde.

Miam dus mana catre coapsa, croita sa apuc arma, desi era inutil .

Il vedeam pe langa mine, disparand si reaparand, de parca as fi fost una dintre victimele lui!!