Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 5 : Scap de drac și dau de mă-sa

    Azireea

~~~

      — Ava, nu, chiar nu am chef! încerc să ripostez, dar grimasa neschimbată a prietenei mele cele mai bune, îmi dă de înțeles că nu are de gând să își schimbe decizia. 

       — Reea, știi bine că nu ai nicio șansă de scăpare. Vei veni cu mine și Alexander la petrecerea aia diseară, iar înainte de asta mă vei lăsa pe mine să te pregătesc! ridică tonul de parcă este vreo șefă sau ceva și eu știu că nu am vreo șansă.

       — Dar nu îmi plac ieșirile de genul, îmi mai încerc încă o dată norocul, iar de data aceasta ea doar își dă ochii peste cap. 

       — Ție nu îți plac niciun fel de ieșiri, bombănește și apoi zâmbește atunci când îl vede în apropierea noastră pe Alexander. O luăm pe sus dacă nu vine de bună voie? îl întreabă mai apoi pe blond, iar el aprobă imediat. 

       — Normal! Te iau ca pe un sac de cartofi dacă nu vii cu frumosul! mă amenință și Alexander, iar eu nu mai apuc să ripostez, căci următoarea persoană pe care o văd venind în urma lui, mă reduce la tăcere cu o singură privire. 

    Acel idiot. Hanorac gri. Motociclistul nesimțit. Pachetul de jigniri ambulant. Noul meu vecin nemernic. Anti-tamponistul. Am atâtea sinonime cu care aș putea să îi înlocuiesc numele (care îmi este complet străin), dar asta nu mă face decât să caut o calede scăpare, deși atunci când îl văd că se așează lâng Alexander, realizez că sunt complet pierdută.

     El avea până în acest moment capul în telefon, iar căștile îi erau în urechi. Dar după ce își îndepărtează privirea de la dispozitivul său și ochii săi negri îi întâlnesc pe ai mei, pot jura că nu încearcă nici măcar câtuși de puțin să își ascundă dezgustul. Ce naiba, crede că eu sunt încântată să îl văd din nou? 

     Nu am habar de ce am fost mai mult decât o adevărată idioată acum două sau trei zile în urmă, atunci când l-am văzut stând în fața cafenelei (în care suntem și acum, de asemenea) și am intrat din nou în vorbă cu el, deși mi-am promis mie că îl voi evita. Totuși, nu pot înțelege de unde îl știe Alex pe nesimțitul ăsta. 

       — Și eu care credeam că ziua mea era proastă. Perfect, acum este și mai proastă, spune brunetul fără să mascheze nici măcar puțin faptul că îl irită prezența mea, iar eu mă abțin să nu îmi scot de data aceasta altă perche de teniși, ca să îi fac un alt cucui.

      Chiar iubește să mă enerveze sau ce naiba?

       — Și eu care credeam că ziua asta chiar era acceptabilă. Perfect, acum e un coșmar, îi întorc imediat cu aceeași monedă, în timp ce prietenii mei ne privesc mai ceva ca la circ; fiind atât amuzați, cât și confuzi.

       — Reea, el este colegul lui Alexander. Ți-am spus acum câteva zile de un anume Kenrad. Ei bine, el este, dar se pare că deja vă știți destul de bine, spune mai apoi prietena mea pe un ton amuzat, iar eu îmi întorc imediat privirea asupra brunetului.

     El e acel coreean care s-a transferat în clasa lui Alexander? Da, Ava mi-a spus cu câteva zile în urmă despre întâlnirea ei cu "fenomenul" din fața mea, dar nu aveam nici măcar o mică bănuială că ar putea fi chiar nesimțitul de vizavi. La naiba, toată porcăria asta poate merge și mai prost?

       — De unde vă știți? îl aud și pe prietenul meu blond, iar apoi mă înroșesc, doar gândindu-mă la ce urmează să îndruge nebunul din fața mea.

    Doamne, te rog, să nu vorbească despre tam—

      — Și-a udat tampoanele din cauza mea, intervine nemernicul coreean, iar eu închid ochii, încercând să îmi spăl imediat creierul din cauza poluării fonice.