Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 8 : Fetele ciudate și Mike

     Kenrad

~~~

     — Poți să te gândești la ceva, la un singur lucru. Care ar fi acela, în acest moment?

     Pot doar să trag un alt fum din țigară, mutându-mi mai apoi privirea la fata din dreapta mea. Nici acum nu pricep de ce nu și-a dat seama că am venit aici, tocmai fiindcă am vrut să scap de lume și să fiu singur. Nici măcar liniște nu mai pot avea oamenii, zilele acestea.

     — La faptul că tu ești din nou ca o moară fără oprire, bombănesc și o pot surprinde cum își dă ochii peste cap; lucru care mi se pare enervant, chiar dacă fac și eu aceeași chestie mai mereu.

     — Se spune "moară stricată", mă corectează și eu doar trag din nou un fum. Și în plus, credeam că am devenit prieteni după seara trecută, spune mai apoi, iar de data aceasta, reușește să scoată un râs înfundat din partea mea.

     Pe bune? Prieteni? Unde se crede, în vreun film idiot?

     — Cred că te-ai lovit bine la cap, aleg să spun și blonda doar își ridică sprânceana dreaptă, în semn de nedumerire.

     Ea chiar s-a trezit cu impresia asta? Chiar credea că am devenit amici peste noapte, ca prin magie? Nici nu mai țin bine  minte ceea ce am vorbit aseară, dar cu siguranță nu am ajuns nici măcar aproape, de concluzia că putem fi prieteni.

      — Credeam că seara trecută am vorbit pentru prima dată ca doi oameni normali, fără jigniri sau teniși aruncați prin bostan, glumește și eu arunc mai apoi țigara jos, privind cerul.

     Cred că singurul loc pe care l-am găsit acceptabil în întreaga instituție, este acoperișul. Nu prea știu dacă este datorită faptului că e multă liniște (sau cel puțin era, până când Azireea a distrus și asta), sau fiindcă este mult mai ferit de toate privirile curioase din jur.

     — Și asta înseamnă că suntem ca prin magie, prieteni? întreb și ea ridică din umeri, apoi se scarpină probabil puțin jenată, după ceafă.

      — Puteam să jur că cei din Coreea nu sunt atât de morocănoși, spune pe un ton mai glumeț, iar eu nu pricep dacă are habar cât de stupidă e gluma pe care a încercat să o facă. 

     Majoritatea coreenilor sunt oameni serioși și dacă ar trebui să folosesc un cuvânt pe înțelesul blondei de lângă mine, da, mulți chiar sunt "morocănoși". Probabil se datorează faptului că tratează cu strictețe majoritateal lucrurilor: de la anii de școală, până la căsătorie, sau divorț.

      — Cred că sunt un caz mai special, atunci, spun și ea aprobă mai apoi din cap, iar imediat după aceea se sprijină cu ambele coate de marginea acoperișului— nu prea am habar cum se numește, fiindcă da, încă mai sunt cuvinte pe care nu reușesc să le găsesc în altă limbă, decât cea natală.

      — Părinții tăi... Te-au certat aseară? Știi, fiindcă erai puțin... pierdut? 

     Nu pricep de ce mi se pare destul de amuzant faptul că a ales cuvântul "pierdut", pentru a îmi descrie ușoara stare de ebrietate pe care am avut-o seara trecută. Nici acum nu prea reușesc să îmi da seama de ce am băut în primul rând, dar presupun că nu a fost o idee tocmai bună; dat faptul că am vorbit cu blonda de lângă mine, mai mult decât o fac de obicei. 

      — Vrei să spui că eram beat? întreb la rândul meu, iar ea chicotește slab, apoi ridică din umeri. 

      — Ei bine, eu am încercat să folosesc un cuvânt puțin mai finuț, spune și apoi devine puțin mai serioasă. Deci? Te-au certat sau nu? insistă și nu pricep dacă își dă seama că este puțin cam nepoliticos ceea ce face în momentul de față.