Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 9: Mergând spre iad, împreună

Azireea
~~~

     — Chiar l-ai uitat acasă? îl întreb pe Alex și el doar oftează, apoi mă privește nemulțumit.

     — Nu, Reea! Doar mă prefac că nu găsesc eseul pe care trebuia să îl predau azi! răspunde sarcastic și eu îmi dau ochii peste cap, observând-o pe Ava cum se apropie de noi.

     — Îi poți spune profului adevărul. Cu siguranță nu ești singurul care nu îl va avea, încerc să îl încurajez, dar totul se duce de râpă atunci când idiotul de Kenrad, se decide să intervină:

     — Nu era cumva jumătate din media de semestru? Parcă profu zicea că este extrem de important, bombănește cu privirea la sucul său, în timp ce Alex doar se dă cu bostanul de masă, iar Ava ia un loc lângă el, zâmbind instant.

     — Ce a pățit iar? întreabă prietena mea, în timp ce eu chicotesc slab, însă acest lucru nu i se pare amuzant și lui Alex, căci atunci când își ridică privirea, mă privește într-un mod nu foarte prietenos. 

    — Și-a uitat tema acasă, răspund în locul lui, iar blondul nostru doar pare și mai iritat.

    — O dată în viața asta mă străduiesc și eu să îmi fac tema, dar și atunci o uit! La naiba, mă jur! Nici nu mai am idee de ce încerc, bombănește Alex, în timp ce Ava privește tava de mâncare din fața sa, parcă gândindu-se la ceva anume.

     — Alex ți-a comandat niște mâncare atunci când a luat și pentru noi, îi spun brunetei și ea zâmbește slab, apoi îi ciufulește părul blondului de lângă el.

     — Stai, Ava, te rog! Sunt deja în agonie din cauza eseului ălui nenorocit, nu îmi nenoroci ziua și mai tare stricându-mi freza, bombănește prietenul nostru, lăsându-se pe spate puțin, în timp ce bruneta își duce nu foarte subtil privirea la Kenrad, care stă pe partea mea de masă.

      — Ăsta ce caută aici? 

    Nu pricep de ce îmi vine să râd la auzul vocii agresive a prietenei mele cele mai bune, dar mi se pare amuzant. Nu mă supăr dacă și Ava mai îl poate "înțepa" pe vecinul meu, mai ales după fazz de acum câteva nopți, atunci când a râs de Mike. Da, este pe lista lucrurilor pe care le detest cel mai mult: ca cineva să râdă de prietenul meu care mi-a deschis pasiuniea, extinzând-o spre o dorință de viitor. 

     Și totuși... în acea noapte, părea mai defensiv chiar și decât de obicei, iar asta spune ceva. El e mereu puțin cam defensiv, dar acum vreo două sau trei zile în urmă, părea pregătit să sară la gâtul oricăui nefericit care i-ar fi stat în cale. M-am tot gândit la eventualele motive pentru care ar putea să aibă acea atitudine, iar singurul lucru pe care am putut să îl suspectez, a fost că are niște probleme de familie.

     Mi-a vorbit și în noaptea de la petrecere de părinți săi, chiar dacă foarte vag și puțin. Dar tpt a fost destul de suficient încât să îmi dau seama că nu totul este lapte și miere în familia Feng. 

     — Știi că "ăsta" e aici și te poate auzi, nu? băiatul din stânga mea replică pe același ton agresiv, în timp ce Alex doar își continuă agonia internă, privindu-și acum telefonul, de parcă ar putea găsi un răspuns miraculos, cumva.

     — Știu, dar nu prea îmi pasă, răspunde Ava și de data asta nu mă pot abține să nu chicotesc puțin. Fără supărare, nu am nimic cu tine, dar pur și simplu nu prea îmi place să întâlnesc fețe noi, explică bruneta mai apoi, în timp ce Kenrad ia o gură din cafeaua lui.