Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 6: Mică ciontăneală în toi de petrecere

     Kenrad

~~~

       — Și ce naiba cauți aici? mă întreabă nesuferita din fața mea, iar eu mă abțin din a îmi da ochii peste cap.

       — Nu știam că trebuie să îți dau explicații, subliniez și trec pe lângă ea, ca mai apoi să mă îndrept înspre masa plină de mâncare și băutură. 

      Nu prea îmi stă în fire să beau. Da, fumez, însă nu obișnuiesc și să beau. Dar astăzi, chiar simt nevoia să mă pierd puțin de realitate. Pe lângă o altă ceartă cu ai mei, fata cu tampoanele m-a scos din sărite și mai tare. La naiba, atunci când am prins-o cum dădea cu picoarele în motocicleta mea, am încercat să rămân un gentleman și să nu uit, că nu pot da în fete. Chiar dacă acea Azireea sau cum naiba o cheamă, nu pare o fată, ci doar un scai de probleme.

        — Nu e nevoie să bei pentru a uita pe ce lume ești, aud din nou vocea idioatei, care încearcă să țipe, pentru ca muzica să nu îi acopere vocea cu totul.

      Atunci când Alexander mi-a spus că aș putea veni și eu la petrecere, am încercat să refuz mai politicos, spunând că nu am fost invitat de cătrec cel care organizează petrecerea. Dar colegul meu de clasă a insistat spunând că este o petrecere deschisă și că nu avem nevoie de vreo invitație, fiindcă toți studenți pot să meargă. Iar după ce tata a început un alt scandal, am decis că este mai bine la o petrecere stupidă, decât la mine acasă. 

      Dar speram ca ea să nu vină la petrecere, cu toate că, azi mai devreme, atunci când ne-am văzut din nou la cafenea, a spus (mai bine zis a dat din cap) destul de clar că o va face. Speram însă să bată în retragere. Mă irită doar să îi văd fața, iar după ceea ce a făcut cu vreo jumătate de oră în urmă, chiar am început să o detest. 

       — Nu e treaba ta ce fac. Stai dracului departe de mine, spun și apoi iau o sticlă la întâmplare de pe masă, sub privirea atentă a blondei de lângă mine. 

      Doamne dă-mi răbdare, că nu mai am mult până când o trag de păr.

      — Băutura aia e destul de puternică, îmi țipă din nou aproape de ureche, iar eu doar inspir adânc și deschid capacul sticlei. 

     Unde naiba sunt prietenii ei și de ce nu îi enervează pe cei doi?

       — Du-te la prietenii tăi și lasă-mă în pace, încerc să spun pe un ton calm, deși încet-încet, nervii mi se întind la niște cote periculoase. 

     Nu o știu decât de vreo patru sau cinci zile, dar deja nu o mai suport. Are cu adevărat talent să îi irite pe cei din jur.

        — Amândoi beau și dansează. Bine, știu că și tu bei, dar măcar nu dansezi în mijlocul sufrageriei. Chiar dacă nu sunt o mare fană de a ta, vreau să stau pe lângă o fața cunoscută. Nu mă simt extrem de confortabilă în locuri de genul. 

       Mă întreb cum am reușit să o aud, ținând cont faptul că și-a coborât puțin vocea, mai mult ca sigur fiind rușinată să recunoască că o adolescentă în toată firea, urăște să meargă la petreceri. Deși nu văd vreo problemă cu asta, nici mie nu prea îmi plac. 

       — Atunci de ce ai venit? Nu te-a adus nimeni cu forța, spun și ridic nepăsător din umeri, apoi mai iau o gură din sticlă.

      Mă înstrâmb puțin, dar am avut dreptate. Deja mă simt mult mai liber, probabil chiar este într-adevăr o băutură puternică. Și mai bine atunci.

       — Pur și simplu, comentează și eu nu mai tind să o întreb ceva. 

      Vreau doar să plece și să mă lase să beau în liniște. E chiar atât de greu pentru ea?