Crăciunul țese de toate: înțelepciune, fericire și iubire. Însă, mai țese câteodată și nervi duși la extrem de către unii idioți care se cred mari și tari, dar până la urmă devin niște molâi în fața noastră, a fetelor.
Asta este povestea mea, a lui...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Am impresia că, atunci când am spus că el e un idiot, am greșit amarnic. E super-mega-ultra idiot!
Cum mama naibii mi-a zgâriat mașina?
Odată ce mi-a mărturisit asta, am lăsat baltă tot ce ținea de taraba lui Alfred și am sărit peste tejghea exact ca un ninja, uimindu-mă de mine însămi.
Dacă aseară era să mă calce cu mașina pentru că nu mă văzuse curățând aleea înzăpezită, iar eu i-am tras un genunchi în zona intimă, acum am să mă asigur că pedeapsa va fi mai drastică de-atât.
Ajung din trei pași mari și apăsați în fața sa deloc fericită și sar cât pot eu, agățându-mi mâna de puloverul ce se observă puțin pe sub palton și aducându-l la aceeași înălțime cu a mea.
— Unde ți-era capul când ți-ai frecat mașina de-a mea, în Cosmos?! îl iau din nou tare și cred că tonul folosit a alarmat și câteva persoane din jurul nostru.
Mă uit cu siguranță asemeni unei nebune gata de dus la ospiciu, dar cum naiba să nu o fac când mașina am primit-o cadou din partea alor mei? E un dar frumos de care sunt conștientă că poate e vremea să fie schimbat sau puțin mai încolo, dar salariul meu de muzeograf nu e cine știe ca să-mi permit. Poate părinții m-ar putea ajuta, dar salariul mamei de la magazinul de antichități din oraș și salariul prosper al tatei de soldat ajung să fie folosiți mai cu cap.
Mama conduce aceeași mașină de când aveam eu cinci ani, adică de nouăsprezece ani și încă e la fel de intactă.
— De unde aveam eu să știu că jeep-ul nu va avea să încapă între a ta și încă o buburuză de aia? îmi răspunde printr-o altă întrebare și dă din umeri în sus și-n jos.
— Dacă e mai mult de o zgârietură, jur că nu mai rămâne nimic din tine, uriașule!
Continui cu amenințările ce nu-și prea au rostul, desprinzându-mi mâna de pe gulerul puloverului și ochii mei mutându-se pe oamenii de la tarabă. Toți se uită la noi și unii vorbesc cine știe între ei, dar îmi dau doar ochii peste cap și o iau înaintea lui Kamron și a celuilalt tip înainte.
M-aș opri în loc ca să-l privesc pe acel tip blond, deoarece îmi par cunoscute trăsăturile sale. Aduce cu tipul de care mi-a plăcut prin gimnaziu, Jaxon.
Poate că e el, deoarece tot ce mai țin minte e că mi-a făcut cunoștință cu acesta prietenul său șaten și cu ochii albaștri, același tip de nuanță pe care și idiotul de King Jr. o are.
Doar nu... oh, Sfinte!
E posibil ca Yeti atractiv să fie cel care m-a tras de codițe și la grădiniță? Acel băiat care era incredibil de enervant și băgăcios, exact ca acum, la douăzeci și cinci de ani?
— Mai ții minte că noi ne știm de la grădiniță?
Îl aud de undeva din spatele meu și nu mă întorc înspre el, ascunzându-mi gestul pe care nu-l pot reprima mai deloc. Mușcatul buzei inferioare e motivul că eu am avut dreptate când am mărturisit că este posibil ca el să fi fost coleg de grădiniță și școală cu mine.
