Crăciunul țese de toate: înțelepciune, fericire și iubire. Însă, mai țese câteodată și nervi duși la extrem de către unii idioți care se cred mari și tari, dar până la urmă devin niște molâi în fața noastră, a fetelor.
Asta este povestea mea, a lui...
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
Nu cred că mama a făcut o alegere mai proastă decât cea de acum. Dar, de fapt, nici nu mă miră. În ultima vreme îmi oferă sarcini pe care nu prea am cum să le îndeplinesc, din moment ce puterea mea e exact ca a unei musculițe.
Dacă tata ar fi fost în ultimii doi ani de Crăciun acasă, și nu se ocupa de a ne servi patria prin țări din Africa, cu siguranță el era cel mai potrivit să se ocupe de aceste treburi. Așa, unica persoană aleasă, dintre mine și mama, sunt tocmai eu.
Bat cu bocancul în zăpada călcată deja de către alți oameni și inspir și expir aer, aburi ieșindu-mi printre buzele ușor stafidite în urma frigului pe care am învățat să-l diger toată viața mea.
Locuiesc în orașul acesta de când m-am născut în plină perioadă de sărbătoare. Nu degeaba ai mei au ales ca, cel de-al doilea nume al meu, să fie Winter.
Mama a stat în travaliu cu mine aproape șase ore, apoi m-a dus pe lume cu trei zile înainte de sfintele sărbători de iarnă. Oricât de mult aș vrea să înșir momentul în care am ieșit din uterul mamei, n-o voi face.
Nu când simt ceva înfiorător de rece și apoi umed pe chipul meu, determinându-mă prea târziu să închid ochii.
Tresar de spaimă și aud chicoteli, care se opresc subit când mă șterg cu dosul palmei pe obraz și redeschid ochii.
Mda. Vreau înapoi în uterul mamei...
Dacă se poate întâmpla asta, atunci dați-mi o plajă, un costum de baie cu fustă din paie pe deasupra și un instructor de dansuri hawaiene.
Mama oricum mi-a spus că, atunci când mi-a dat naștere, ea și doctorii s-au minunat de faptul că nu plângeam, însă mă zvârcoleam de zici că dansam hula.
Ciudat, știu! Dar cred că mi-am păstrat plânsul pentru a mă crispa de viața mea de rahat.
Și, că tot veni vorba de uter și sarcini, unii ar fi trebuit să mai stea o vreme acolo. La căldurică.
— Scuze! țipă unul dintre copiii aflați la o distanță minimă față de mine. Nu voiam să te bulgărim.
Continuă să chicotească împreună cu grupul său, care se apropie de mine și sunt făptași modului în care îmi șterg de pe față zăpada deja topită.
— Ai vrea să te joci cu noi? Mai avem nevoie de cineva cu care să ne împărțim bulgări și să facem îngeri de zăpadă.
În regulă! Ce mama naibii?
Acum câteva minute am fost luată din plin în față cu un bulgăre, care parcă a fost aruncat de către un jucător de baseball, iar în momentul ăsta sunt invitată de niște copii de cel mult zece ani.
De când și până unde mai am eu vârsta lor să mă joc astfel de jocuri?
— Sunt cam în vârstă să mă joc cu voi, nu credeți? Adică v-aș putea supraveghea mai bine, ca să nu mai bulgăriți și fețele altor oameni.
