Cântecul de la miezul nopţii

Tărâmul verde - Visul de smarald (concurs)

Setul de poze nr 3

                                                                        Visul de smarald

Simt pe spate firicele de iarba, tremur - e noapte.

Stau colac, strâng din pleoape - aud şoapte.

Vreau să dorm, dar mi-e frica deşi, aici mă simt bine.

Înconjurat de copaci, în miezul pădurii dârdâind din vine.

Mă uit la stele totul e magic, se face liniște...

Mi-e frică, foșnituri... o căprioară se aproape alene.

De ce nu se teme? Mintea întrebări fără noimă îmi cerne

Vreau să dorm, mi-e frică... cât e de întuneric!

Se pune lângă mine, molfăie iarbă himeric.

De ce, nu se teme de ce? O privesc...

E crudă, ochii verzi îi sclipesc.

Tremur, vreau să dorm simt că devin isteric.

Nu pot, mă tot întreb patetic:

De ce s-a aşezat lângă mine o căprioară?

Vreau să o alung, de pe acest loc teluric.

Mă privește, de parcă i-aş fi semen liric.

Nu se poate, eu nu pot să dorm aici fizic...

Eu am mai mult un caracter, vampiric.

Se aud grohăituri, mi-e frica! Mă ridic.

Îşi împinge capul la pieptul meu anemic.

Mi-e frică, eu nu te protejez! strig animalic.

Fug prin pădure, pe faleze abrupte oniric.

Simt că îmi iau foc degetele, într-un ritm armonic

E aşa de întuneric, mi-e frică! Parcă-aş fi din elastic.

E ciudat, nu pot să îmi văd corpul – fatic.

Mă întreb dacă sunt om sau vreun animal, alerg frenetic.

Sunt speriat, nu știu ce să fac sau să zic...

Mi-e aşa de frică se aud zgomote, e groaznic.

Mă ascund după un copac, tremur inima-mi bate haotic.

Simt din nou, ceva cald pieptu-l mi-e presat de al ei botic.

M-a urmărit căprioara, acum vreau să o strâng aproape, euforic...

Dar nu îmi pot mişca membrele, nu pot face nimic.

Se împinge în mine, căldura ei învinge vântul nordic.

Gata, gata, plec plec! Mi-e frică... mă ridic prielnic

Alerg, se aud copite dar nu vad pe nimeni, sunt lunatic.

Din scoarţa copacilor iese fum jeratic.

Mi-e frică, mi-e frică! simt un miros cadaveric

Ajung într-o livadă, căprioara se ţine după mine, ic!

Oasele mi se topesc, inima-mi curge. Vad ceva fantasmatic

Ruine cu alge înverzite de timp, parca-aş fi într-un sit arheologic.

O senzaţie stranie mă cuprinde, o parte din mine plânge seismic.

Un dor, ce nu mai întâlnisem până atunci unul năvalnic

Ce mă îngenunchiază-n durerea timpului, ostatic.

Oameni ai apelor, strămoși mei, plec acum din acest loc antic.

Ascuns cu frunze și refuzat din punct de vedere istoric.

Aş vrea să vă descopăr... aud alte voci, apar în alt loc. Văd un amic,

Râde cu alţii, te-ai pierdut în pădure după lemne? zice ironic.

Mă uit la mine bulversat, în brate am lemne – apatic...

Tresar, le arunc când observ. Că printre ele, se află un corn de cerb cabalistic.

Deschid ochii respirând pe gură, trezindu-mă din acest vis hipnotic.

---------------------------------------------------------------------------

Vă mulțumesc că aţi citit, dacă va plăcut poezia nu ezitaţi să votaţi. :)

Like - http://facebook.com/alzaram

Sper că v-au plăcut cele trei poezii.  Abia aştept să îmi spuneţi, care e preferata voastră şi de ce. :)

pwp :*