Lacrimile năvălesc plăpând...
Dar nu sunt ale mele, sunt ale tale.
În disperarea ta sfâşietoare,
Nu vezi că te afli pe nisipuri mişcătoare.
Mâinile îţi sângerează-n frânghia în care eşti legată,
Iar suferinţa ta, îmi este hrana călătoriei mele demnată.
Încă mai speri că ai să scapi,
Dar tu nu vezi că eu sunt făurit în propria agonie?
Iar sufletul mi-a rămas pustiit pe vecie.
Mă uit la cuţitu' meu cerşetor,
Ce tânjeste după sângele tău acrişor.
La vederea lui vasele ochilor ţi se înroşesc,
Căci eu sunt ultimul pe care ai să-l priveşti.
Simţi lama care-ţi străpunge pielea,
Iar corpul tău devine rece ca bruma.
Te prăbuşeşti în delir pe acest pământ,
În care eu secretul am să mi-l ascund.
Dar nu fi tristă draga mea,
Căci eu te-am eliberat,
Să pluteşti în infinit.
Ascultând pe vecie,
Murmurul sufletelor
Captive în oglinda timpulul, efemeră călătorie.
Iar acum eu am să mă retrag,
În spatele acestor rânduri otrăvite,
Scrise-n cenuşa oaselor tale, încă fierbinte.
YOU ARE READING
Cântecul de la miezul nopţii
PoetryDacă te uiţi pe geam şi e lună plină Iar glasul începi să-mi auzi, Nu te îngrijora, e doar momentul ce îmi vărs bucaţi din suflet, În papirusul de argint. ¤¤¤ #1 în Poezie Dec 27, 2014 #1 În Poezie Ian 22 , 2015 #1 în Poezie Feb 3 , 2015 Încep...
