Ruga ploii

128 30 11
                                    

Heei, de când nu v-am mai scris, a venit vara. Nu ştiu dacă e amuzant sau trist, depinde cum vedeţi situaţia. Poezia am vrut să o postez pe 1 Iunie dar eh, n-am reuşit să o termin la timp. Nu că ar avea tematică dar na, ziceau şi eu aşa că nu ştiam ce să scriu la intro. :p Îmi pot dedica mai mult timp scrisului. La sfârşitul poeziei am să vă spun ce puteţi face voi în acest sens. Nu ezitaţi să porniţi melodia de la multimedia. Joaca un rol important! Lectură plăcută!

------------------------------------------------------------------------------------

                                                                               Ruga ploii


Vegheat de un cer cafeniu

Murmură un astru seleniu

Îl văd de pe mâlul meu de pământ

Unde liniştea plânge-n mormânt.

Aduc la mine marea delusoriu,

Să trăiesc ca un amfibiu.

Să cadă ploi peste-al meu șezământ

Toată durerea în stilou absorbând.


Craterele din nisip, să fie provizoriu

Loviturile mele crude din repertoriu

Marea să se pogoare peste el, ca un calmant,

Să-l cureţe de neputinţă, să fie a nisipului veşmânt.

Condensul şi picăturile omogenizate cu vântul prăfuriu,

În palme-n cade, aşa cum a mai fost, timpuriu.

Ploaia-mi arde inima. Durerea mea devenind a omenirii legământ,

Cânt melodia unui Martir ce doarme-n alge, subpământ.


Scânteie şi plângi pentru mine, tu, cerule fumuriu.

Căci eu nu mai sunt în derivă pe apa ta. Văd neguriu.

Scufundat în haos, bule se sparg zgomotos cu-un colorant

Împrăștiind nuanţe pale, ce nu le mai disting - delirant.

Eu mă duc să explorez leghele mării, reflectoriu.

În urma mea las căi fade blurate aleatoriu.

Pierdut, marea mă sărută în reluare dezolant.

În ochii ei văd ambianţa. De mână, în adâncuri mă las purtat.


Pietrele topite, vibrând să se aşeze revelatoriu.

Aerul arde, ploaia se revarsă cu aromă de floriu.

Din pântecul gaiei vor zămislii fluturi de adamant

Cadaverici, ce vor contopii cerul coagulant.

Vaporii fierbinţi să-mi cureţe neputinţa din zoriu

Expir îndoiala, plutesc. Renasc într-un parfum iasomiu

De pe sabie sângele să nu mai curgă în râuri necromant

El să se transforme în roua, pe muguri căzând latent.


--------------------------------------------------------------------------------

Vă mulţumesc că aţi citit! Înseamnă mult pentru mine.

Acum, să vă spun despre ce e vorbă.

Este un nou proiect sau am putea spune că trecem la următorul nivel.

M-am gandit că ar fi mai bine ca numele Alzaram să nu rezoneze doar cu Wattpad-ul şi să fie, mai mult de atât. Să fie un loc, unde relaţia cititor & scriitor să fie mai autentică. Un loc unde mă puteţi cunoaşte mai bine pe mine, scriitorul. Iar eu, să vă simt pe voi mai aproape, cititorii mei.

Un loc, care ştiţi ce aşteptări să aveţi când îl vizitaţi. Unde să nu fie plin de cărţi care mai de care... şi să fie un loc, unde veţi găsi doar cărţile mele. Cu toţii ştim că Wattpad-ul mai are probleme cu notificările sau diverse probleme tehnice. Şi cu toţii avem de pierdut de aici. Eu am mai puţini cititori iar voi nu ştiţi când cărţile voastre preferate, sunt actualizate la timp.

În locul de care vă tot zic, veţi găsi:

- Blog: aici voi discuta despre diverse subiecte şi îmi voi spune părerea mea personală, despre ele. Desigur, vreau să interveniţi şi voi aici, vreau să facem asta împreună. Aşa că voi lăsa mereu uşa deschisă. Iar voi sunteţi invitaţi să îmi propuneţi, ce subiect se dezbat în fiecare săptămână.

- Proza: veţi găsi aici lucrările mele existente şi altele noi pe care, le pregătesc pentru voi. La unele veţi găsi şi varianţa audio la ele. Tot aici veţi avea oportunitatea de a achiziţiona cărţile voastre preferate. Asta desigur, dacă consideraţi că merită şi într-adevăr vă sunt pe plac.

- Poezie: în continuare voi continua să vă încânt cu poeziile mele. Atunci când voi avea starea necesară să le scriu. Unele poezii plănuiesc să le recit chiar eu, în variantă audio. Ce ziceţi, o să vă placă asta?

Ca bonus, la secţiunea despre mine voi ataşa câteva poze cu mine, să mă puteţi cunoaşte mai bine. Voi spune tot acolo şi câteva lucruri mai personale despre mine.

Toată această iniţiativă, poate exista doar cu ajutorul vostru!

Atâta timp cât ea va fi primită cu bine de voi, cititorii mei.

Dacă vreţi să se întâmple toate aceste lucruri precizate anterior, vă aştept cu drag să vă înscrieţi pe:

http://alzaram.ro

Iar eu vă voi anunţa când voi lansa site-ul şi totul va fii pregătit.

Vă mulţumesc pentru sprijin. Alzaram exista, doar datorită vouă!

Cântecul de la miezul nopţiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum